O rafinărie Lukoil a intrat în atenția autorităților din Italia. Ar putea fi naționalizată
SURSA FOTO: Dreamstime
Autoritățile din Italia au luat în considerare o posibilă naționalizare temporară a rafinăriei ISAB de la Priolo, Sicilia. Aceasta este deținută indirect de către grupul petrolier rus Lukoil.
O rafinărie Lukoil a intrat în atenția autorităților din Italia. Ar putea fi naționalizată
Aceasta este una dintre opţiuni în contextul în care vor fi impuse sancțiuni împotriva petrolului rusesc, potrivit informațiilor oferite de două surse guvernamentale pentru publicația Reuters. Totodată, una dintre aceste surse a subliniat că ministrul italian al Industriei, Giancarlo Giorgetti, intenţionează să propună varianta naţionalizării ISAB la reuniunea de joi a cabinetului de la Roma.
În condiţiile în care Europa este puternic dependentă de importurile de petrol şi gaze din Rusia, ţările de pe continent au opinii diferite când vine vorba de un eventual embargou. Ucraina, Polonia şi Lituania se numără printre statele care sunt favorabile unui embargou care să vizeze importurile de petrol şi gaze din Rusia, în timp ce Germania şi Ungaria se opun unui embargou imediat.
Rafinăria ISAB, cea mai mare rafinărie de petrol din Italia în funcţie de capacitatea de procesare, obişnuia să cumpere 30-40% din materia primă din Rusia, restul provenind de pe pieţele internaţionale.
Însă unul din efectele invaziei ruseşti din Ucraina este că ISAB este nevoită să cumpere aproape tot ţiţeiul brut de la proprietarul rus Lukoil, din cauză că băncile internaţionale nu îi mai acorde credite.
Grupul petrolier Lukoil nu este în prezent vizat de sancţiunile internaţionale
„Deoarece nu primim credite de la nivel internaţional nu putem cumpăra ţiţei din altă parte”, a declarat directorul general adjunct de la ISAB, Claudio Geraci. Potrivit acestuia, din cauza lipsei creditelor bancare şi companiile care lucrează cu ISAB nu vor mai fi plătite.
Rafinăria ISAB, la care lucrează aproximativ 1.000 de angajaţi este deţinută de firma elveţiană de trading Litasco SA, care vinde 89% din producţia rafinăriei. La rândul său Litasco este controlată de grupul Lukoil.
ISAB, care este responsabilă pentru 22% din capacitatea de rafinare a Italiei, este amplasată pe insula Sicilia şi închiderea ei ar afecta şomajul şi creşterea economică din această regiune.
Fiorenzo Amato, un oficial local în cadrul sindicatului CGIL, a spus că în prezent nu există întreruperi în producţie dar a recunoscut că rafinăria ar putea întâmpina probleme dacă importurile de petrol rusesc vor fi oprite.
Înaintea pandemiei de COVID-19, rafinăria ISAB producea 10,6 milioane tone de produse rafinate pe an, 13% din producţia totală a Italiei.
Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





