Costuri mai mari pentru îngrășăminte în 2026. Impactul potențial asupra agricultorilor și industriei agroalimentare

Introducerea Mecanismului de Ajustare la Frontieră pentru Carbon (CBAM) la îngrășăminte a generat reacții din partea fermierilorr și organizațiilor profesionale din România. Aceștia solicită amânarea aplicării măsurii până la stabilirea completă a cadrului tehnic și implementarea unor mecanisme compensatorii clare, pentru a preveni transferul costurilor către agricultori și pentru a proteja competitivitatea sectorului agricol european.

Într-o scrisoare deschisă adresată Ministerului Agriculturii, Ministerului Finanțelor, Ministerului Economiei și Comisiilor AGRI și INTA ale Parlamentului European, Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) evidențiază riscurile majore generate de aplicarea CBAM începând cu 1 ianuarie 2026.

„Această măsură, implementată într-un moment de vulnerabilitate fără precedent, poate produce efecte negative severe asupra întregului lanț agroalimentar, de la fermieri până la consumatorul final”, avertizează Forumul APPR.

Creșterea costurilor de producție și dependența de importuri a fermierilor

Analizele realizate de FAPPR arată că fermierii europeni se confruntă, încă din 2020, cu o creștere semnificativă a costurilor de producție, iar îngrășămintele reprezintă între 15 și 30% din cheltuielile totale, fiind cea mai mare cheltuială variabilă. Prețurile pentru aceste produse au crescut deja cu 10-15% ca urmare a restricțiilor impuse importurilor din Rusia și Belarus.

„UE depinde în proporție de aproximativ 50% de importurile din țări terțe, iar stocurile actuale acoperă doar 60% din necesarul pentru 2026”, precizează fermierii.

Aplicarea CBAM, în forma propusă, poate determina majorări suplimentare ale prețurilor între 10% și peste 30%. În plus, comercianții se pot confrunta cu dificultăți în plasarea comenzilor din cauza lipsei unor formule de calcul clare.

Riscul unei penurii de îngrășăminte la începutul anului agricol 2026, diminuarea producției europene și pierderea competitivității față de țările terțe sunt alte consecințe anticipate.

CBAM va avea efecte directe asupra prețurilor alimentelor

Impactul asupra întregului lanț agroalimentar va fi resimțit și de consumatori, subliniază organizația profesională.

„Toate acestea vor afecta întregul lanț agroalimentar, culminând cu scumpirea alimentelor pentru consumatorii europeni”, avertizează Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România.

Deși aplicarea CBAM este prevăzută pentru 1 ianuarie 2026, Comisia Europeană nu a finalizat încă elementele fundamentale ale mecanismului, precum valorile implicite, formulele finale de calcul și referințele pentru estimarea emisiilor. Contextul geopolitic actual, caracterizat prin conflicte la granițele UE și volatilitate pe piețele internaționale, nu a fost luat în considerare în analiza inițială a impactului.

În contrast, Statele Unite au anunțat un pachet de 12 miliarde de dolari pentru sprijinirea fermierilor și suspendarea taxelor pe îngrășăminte, în timp ce Uniunea Europeană reduce bugetul Politicii Agricole Comune (PAC) cu 65 de miliarde de euro și introduce o taxă suplimentară care afectează direct costurile fermierilor.

Solicitări pentru ajustarea aplicării CBAM

În acest context, FAPPR cere autorităților europene și naționale amânarea aplicării CBAM pentru îngrășăminte până la finalizarea completă a cadrului tehnic. Organizația solicită, de asemenea, organizarea unei dezbateri urgente în Parlamentul European pentru evaluarea consecințelor economice, tehnice și geopolitice ale măsurii, precum și stabilirea unor mecanisme compensatorii clare.

„Fără aceste măsuri, CBAM riscă să declanșeze o criză de aprovizionare, o nouă creștere accentuată a prețurilor și o reducere drastică a producției agricole europene. În acest context critic, Forumul APPR face un apel ferm la responsabilitate, dialog și intervenție rapidă din partea autorităților naționale și europene”, atrag atenția fermierii în documentul publicat.

FAPPR își reafirmă disponibilitatea de a furniza date tehnice, exemple și analize care pot susține decizii menite să prevină o criză majoră pe piața îngrășămintelor și în sectorul agroalimentar european.

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) este o structură profesională federativă, constituită din producători agricoli și reprezentanți ai lanțului profesional agricol din România, înființată în 2012.

Organizația reprezintă vocea activă a fermierilor și procesatorilor din agricultură, fiind membră a Confederației Europene a Producătorilor de Porumb (CEPM) și a platformei europene Farm Europe, unde participă la reprezentarea intereselor legitime ale filierelor agricole europene.