Străpungere finalizată la una dintre galeriile tunelurilor Margina–Holdea. CNAIR anunță progres de 44% pe șantierul autostrăzii A1
Şeful Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat că luni a fost finalizată străpungerea unei noi galerii a ansamblului de tuneluri aflat pe secţiunea Margina–Holdea a autostrăzii A1.
El a declarat că lucrările la Tunelul 1, pe sensul Lugoj–Deva, au fost încheiate, după ce în luna iulie fusese finalizată și galeria corespunzătoare sensului opus, Deva–Lugoj. Pistol a precizat că forajele au fost efectuate prin metoda austriacă, o tehnologie recunoscută pentru precizia ridicată a execuției.
„A fost realizată străpungerea unei noi galerii a ansamblului de tuneluri construit pe secţiunea de autostradă Margina – Holdea (A1)!
Astăzi, străpungerea galeriei Tunelului 1, pe sensul de deplasare Lugoj – Deva (calea 1), a fost finalizată, după ce, la sfârşitul lunii iulie, s-a realizat şi străpungerea galeriei de pe calea 2 (sensul Deva-Lugoj). Forajele pentru aceste galerii au fost realizate prin metoda austriacă, un proces tehnic de înaltă precizie”, a afirmat Cristian Pistol.
Șeful CNAIR a adăugat că lucrările continuă în ritm susținut la întreaga structură a tunelurilor, incluzând operațiuni de excavare, armare, cofrare și betonare a fundației. Progresul general al șantierului a ajuns la 44%, constructorii români și bosniaci din asocierea Spedition UMB–Euro Asfalt concentrându-se acum pe finalizarea altor două obiective majore: Tunelul 2 și Tunelul Cut&Cover.
Potrivit datelor CNAIR, la Tunelul 2 au fost forate 445 de metri din 1.985 pe galeria dreaptă și 447 de metri din 1.825 pe galeria stângă. În cazul tunelului Cut&Cover, s-au executat 143 de metri din 302 pe galeria dreaptă și 219 metri din 228 pe cea stângă. Pe șantier sunt mobilizați peste 750 de muncitori și 200 de utilaje.
Pe autostradă de la Boița la Nădlac – 360 km de drum de mare viteza până la final de 2026
Cristian Pistol a menționat că, până la finalul anului 2026, după finalizarea acestei secțiuni de 9,13 kilometri, se va putea circula neîntrerupt de la Boița la Nădlac pe o distanță de aproximativ 360 de kilometri de autostradă.
Proiectul, evaluat la 1,82 miliarde lei fără TVA, este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Mesaj și din partea ministrului Transporturilor
Despre acest subiect a scris pe pagina sa de Facebook și Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor.
El a atras atenția că asocierea de constructori români și bosniaci (UMB-Euro Asfalt) trebuie să crească ritmul de lucru pentru a putea respecta termenele impuse.
„Astăzi, alături de Alfred Simonis, Președintele Consiliului Județean Timiș, și Cristian Pistol, directorul general CNAIR, am asistat la străpungerea galeriei de pe sensul Lugoj – Deva (calea 1), a tunelului 1. Galeria 2 (de pe sensul Deva -Lugoj) a acestui tunel a fost realizată la sfârșitul lunii iulie, anul acesta.
Însă, pentru a respecta termenele limită, Asocierea de constructori români și bosniaci ( UMB-Euro Asfalt) trebuie să crească ritmul de lucru.
Stadiul fizic pe întregul șantier (9,13 km) este de 44%, iar la ora actuală lucrările se concentrează pe finalizarea altor două secțiuni importante: Tunelul 2 și Tunelul Cut&Cover.
La Tunelul 2, s-au forat 445 m din cei 1.985 m ai galeriei drepte și 447 m din cei 1825 m ai galeriei stângi.
La galeria dreaptă a Tunelului Cut&Cover, s-au forat 143 metri din cei 302 metri, iar la galeria stângă s-au forat 219 metri din cei 228 metri.
În șantier lucrează acum peste 750 de muncitori și 200 de utilaje.
Anul viitor această secțiune trebuie finalizată pentru a putea circula fără întrerupere pe autostradă, de la Boița la Nădlac, pe o distanță de aproximativ 360 km.
Contractul pentru proiectarea și execuția secțiunii Margina-Holdea are o valoare de 1,82 miliarde lei (fără TVA) și este finanțat prin PNRR”, a scris Ciprian Șerban pe pagina sa de socializare.