Marea Recalculare a dus un dosar până la CCR. Ce articol din lege este contestat
SURSA FOTO: Dreamstime - Pensie
Peste 20.000 de procese în care pensionarii contestă deciziile Casei de Pensii sunt pe rolul instanțelor, potrivit informațiilor prezentate de Newsweek. Alte câteva mii de dosare au ajuns la Curtea Constituțională a României (CCR), iar procedura prin care un dosar de pensie poate fi trimis spre analiză Curții pornește de la un proces deschis împotriva Casei de Pensii.
Ce se întâmplă cu pensia după Marea Recalculare. Dosarul care a ajuns până la CCR
Pensionarii nemulțumiți de pensiile primite după 1 septembrie 2024 au ales să conteste în instanță deciziile de recalculare. Potrivit informațiilor Newsweek, numărul proceselor dintre pensionari și Casa de Pensii depășește 20.000, acestea având ca obiect prevederi ale noii legi a pensiilor.
Procesele pot avea însă o durată de câțiva ani. Informațiile prezentate indică perioade de 3-4 ani pentru soluționarea unor astfel de litigii, urmate de posibilitatea formulării recursului. În același timp, în unele situații, pensionarii se confruntă și cu dificultăți legate de punerea în aplicare a deciziilor pronunțate de instanțe.

Cum poate ajunge un dosar de pensie la CCR
Un dosar de pensie poate ajunge la Curtea Constituțională dacă, în timpul procesului, este ridicată o problemă de constituționalitate privind o prevedere din legea pensiilor. Pentru ca această procedură să fie posibilă, pensionarul trebuie mai întâi să fi deschis un proces împotriva Casei de Pensii.
Ulterior, pe parcursul judecării cauzei, trebuie să existe condițiile pentru ca instanța să înainteze Curții Constituționale excepția de neconstituționalitate. Tribunalul este cel care poate sesiza CCR pentru analiza prevederii contestate.
Potrivit informațiilor Newsweek, numărul dosarelor de pensie care au ajuns la CCR se apropie de 5.000. Într-o astfel de procedură, Curtea Constituțională analizează dacă prevederea legislativă contestată respectă Constituția.
Dacă judecătorii CCR stabilesc că un amendament sau o prevedere din legea pensiilor este neconstituțională, aceasta nu mai poate fi aplicată în forma declarată neconstituțională.
Un pensionar a ajuns la CCR după o decizie a Tribunalului Sibiu
Un exemplu concret este cel al unui pensionar al cărui dosar a ajuns în această etapă după o decizie a Tribunalului Sibiu. Instanța a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestator și a dispus transmiterea excepției de neconstituționalitate către CCR.
Decizia Tribunalului Sibiu a fost:
„În temeiul art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992, admite cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de contestatorul T D-D. Dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepţia de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 85 din noua lege a Pensiilor:

Sesizarea a vizat, astfel, articolul 85 din noua lege a pensiilor, respectiv prevederile care stabilesc modul de determinare a numărului total de puncte și acordarea punctelor de stabilitate pentru stagiile de cotizare contributive.
Ce prevederi din formula de recalculare au fost contestate
Articolul 85 stabilește modul în care sunt calculate punctajele și punctele de stabilitate. Textul prevede:
„Articolul 85
- Numărul total de puncte realizat de asigurat se obține din însumarea punctajelor anuale ale acestuia și a numărului de puncte de stabilitate
- Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic.
- Pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi se acordă un număr de puncte de stabilitate astfel
- a) 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;
- b) 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;c) un punct pentru fiecare an realizat peste 35 ani.(4) Stagiile de cotizare contributive prevăzute la alin.
- sunt cele realizate în sistemul public de pensii”,
Prin urmare, sesizarea transmisă de Tribunalul Sibiu către CCR a avut ca obiect constituționalitatea dispozițiilor articolului 85 din noua lege a pensiilor, articol care stabilește formula de calcul și mecanismul punctelor de stabilitate.
Problema menționată în cazul prezentat este legată de faptul că CCR nu a analizat până acum un dosar referitor la noua lege a pensiilor, care a intrat în vigoare de aproape doi ani.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.