O mare fabrică din România se pregătește de revenire. Avea aproape 10.000 de angajați în trecut
SURSA FOTO: Dreamstime/Bani românești
O fabrică emblematică din industria românească se pregătește să revină în circuitul juridic, după un deceniu de inactivitate. Este vorba despre Semănătoarea SA, un fost gigant al producției de utilaje agricole, care în perioada de glorie ajungea la aproximativ 9.000 de angajați și o producție anuală de circa 5.500 de combine.
Fosta fabrică simbol a industriei revine în atenție. Oana Rădulea, soția omului de afaceri Ion Rădulea și actualul lider al afacerilor familiei, a convocat Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor, în vederea reluării activității companiei începând cu data de 23 mai 2026. Decizia vine în contextul în care activitatea societății este suspendată încă din februarie 2016, iar perioada de suspendare temporară a ajuns la final.
Fosta fabrică cu 9.000 de angajați face primii pași spre reactivare
Chiar dacă societatea urmează să fie reactivată din punct de vedere juridic, reprezentanții companiei au precizat că nu se are în vedere, în acest moment, reluarea producției de utilaje agricole. Direcția viitoare a companiei va fi stabilită ulterior de acționari și de organele de conducere, după desfășurarea Adunării Generale. Până la luarea unor decizii concrete, nu există o strategie definită pe termen scurt sau mediu.
Structura acționariatului arată că familia Rădulea deține controlul asupra companiei, cu o participație de 71,6%, restul acțiunilor fiind în posesia unor acționari individuali. Oana Rădulea ocupă în prezent poziția de administrator unic și acționar majoritar.
Semănătoarea a fost, înainte de 1989, unul dintre cei mai importanți producători de utilaje agricole din România. După privatizarea din 1999, compania a intrat într-un declin constant. Dacă în perioada comunistă producea mii de combine anual, în anii 2000 ajunsese la aproximativ 350 de angajați și o producție de circa 300 de combine pe an. Înainte de suspendarea activității, fabrica mai realiza doar piese de schimb.
„Convocarea Adunării Generale a Acționarilor are loc în contextul expirării perioadei de suspendare temporară a activității societății, fiind necesară parcurgerea formalităților prevăzute de lege. La acest moment, nu este avută în vedere reluarea activității de producție de utilaje agricole. Direcția viitoare a societății urmează să fie analizată de acționari și de organele societare competente, ulterior desfășurării AGEA. Până la desfășurarea AGEA și adoptarea unor hotărâri de către acționari, nu putem comunica o strategie pe termen scurt sau mediu”, au transmis reprezentanții Semănătoarea pentru Profit.

Compania a fost preluată de firma unui fost angajat
Compania a fost preluată de firma MYO-O, controlată de Ion Rădulea, fost angajat al Semănătoarea. Acesta a cumpărat 56,7% din capitalul social de la Fondul Proprietății de Stat pentru aproximativ 17 miliarde de lei, echivalentul valoric a 35 de combine aflate în stoc la momentul tranzacției.
Restul acțiunilor au fost distribuite către peste 30.000 de acționari, în cadrul procesului de privatizare în masă. La momentul preluării, investitorii și-au asumat realizarea unor investiții de aproximativ 7 milioane de dolari pentru modernizarea uzinei.
Fosta platformă industrială a intrat într-un amplu proces de reconversie
După încetarea producției, fosta platformă industrială Semănătoarea, întinsă pe circa 41 de hectare, a intrat într-un amplu proces de reconversie imobiliară, dezvoltat sub brandul Sema Parc. Proiectul a fost lansat înainte de criza financiară din 2008, dar a fost temporar blocat din cauza contextului economic, fiind reluat ulterior.
Primele două clădiri de birouri au fost vândute încă din 2006 către fondul Europolis, ajungând ulterior în portofoliul fraților Pavăl, proprietarii Dedeman, în urma unor tranzacții succesive. În perioada 2017-2018, două foste depozite au fost transformate în spații de birouri, însumând aproximativ 23.000 de metri pătrați. Ulterior, o altă clădire a fost renovată, adăugând încă aproximativ 15.000 de metri pătrați de birouri.
La două decenii de la lansarea proiectului imobiliar, familia Rădulea a anunțat anul trecut extinderea dezvoltării prin construcția de locuințe pe fosta platformă industrială. În prima etapă este prevăzută realizarea a 301 apartamente, în cadrul unei investiții estimate la 55 de milioane de euro. Planurile includ, într-o etapă ulterioară, dezvoltarea a încă aproximativ 400 de unități locative.
Reluarea activității juridice a Semănătoarea SA nu marchează, în acest moment, o revenire la profilul industrial care a consacrat compania. Viitorul acesteia va depinde de deciziile pe care acționarii le vor lua după desfășurarea Adunării Generale Extraordinare.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





