O mare campioană s-a retras din tenis! Cu ce boală a fost diagnosticată

O mare campioană s-a retras din tenis! Cu ce boală a fost diagnosticată
Publicat de Bogdan Ungureanu la 24 ianuarie 2020, 09:36

O mare campioană din circuitul WTA s-a retras, în mod oficial, din tenisul profesionist, după ultimul meci jucat la Australian Open. Simona Halep n-o va uita prea curând, având în vedere istoricul dintre cele două.

Daneza Caroline Wozniacki a jucat, vineri, ultimul meci din carieră. Ea anunţase, încă din luna decembrie, că-şi va încheia cariera de jucătoare profesionistă de tenis la Australian Open. Wozniacki (locul 36 WTA) a fost eliminată, în turul trei al turneului de Grand Slam de la Melbourne, de către tunisianca Ons Jabeur (locul 78 WTA) după trei seturi, scor 7-5, 3-6, 7-5.

La finalul partidei, după ce nu şi-a mai putut stăpâni lacrimile, Caroline Wozniacki le-a transmis fanilor că este gata pentru următorul capitol din viaţa ei: “Nici nu se putea altfel, simt că se potriveşte de minune că ultimul meu meci este unul de trei seturi şi că îmi închei cariera cu o greşeală de pe forehand. […] Sunt gata pentru următorul capitol din viaţa mea. Voi mai fi pe aici, nu ca jucătoare, dar în tenis.”

Caroline Wozniacki a ales să-şi încheie cariera la Australian Open pentru că aici a câştigat singurul titlul de Grand Slam din carieră, după finala jucată în 2018, acelaşi an în care era diagnosticată cu artrită reumatoidă.

Sportiva din Danemarca este jucătoarea activă cu al doilea cel mai mare număr de săptămâni petrecute pe prima poziţie în clasamentul mondial (71), după Serena Williams. În întreaga sa carieră, Wozniacki a câştigat 30 de finale în circuitul WTA şi a adunat premii de peste 35 milioane de dolari, scrie romaniatv.net.

O finală pe care Simona Halep n-o va uita prea curând

“Nici a treia oară nu a fost cu noroc pentru Simona Halep”, scria presa în ianuarie 2018, după finala de la Australian Open. Caroline Wozniacki cucerea atunci primul şi singurul său titlu de Grand Slam din carieră, după un meci electrizant de aproape trei ore, scor 7-6, 3-6, 6-4.

Simona era atunci la a treia finală de Grand Slam pe care o pierdea. „Sunt sigură că voi mai avea ocazii de a câştiga, sunt tânără şi am mulţi ani înainte. E păcat că nu am făcut marele pas a treia oară, poate a patra oară va fi cu noroc”, declara după meci românca.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.