Medicul Howard Grossman, specialist în nutriție, a identificat anumite alimente și tipurile de cancer de care ar fi legate. „Cea mai mare parte a problemei nu este mâncarea, ci aditivii”. La aceasta, adaugă el, este întotdeauna bine să spunem că o dietă echilibrată care limitează aditivii alimentari va fi cea mai sănătoasă”, afirmă acesta.

Carnea procesată

Grossman menționează carnea procesată ca o categorie legată de cancer.

„Problema cu carnea procesată și lucruri precum slănina și afumăturile sunt nitriții”, explică el. „Nivelurile ridicate de nitriți și nitrați, așa cum se regăsesc în carnea procesată, pot crește riscul de cancer la creier precum și de cancer tiroidian, colorectal și gastric. Compușii înșiși nu sunt cancerigeni, dar în organism se combină cu alte molecule și pot forma substanțe cancerigene – cel puțin sunt cancerigene în unele studii pe animale”, spune medicul, potrivit site-ului Eatthis.

Carnea roșie

„Carnea roșie a fost legată de cancerul colorectal, de prostată și de pancreas”, spune Grossman. „Încă o idee pentru a limita consumul de carne roșie din acest motiv și din alte motive de sănătate”, sugerează el.

Alcoolul

Potrivit lui Grossman, consumul ridicat de alcool a fost legat de cancerul oral, esofagian, de stomac, de sân, de ficat și colon.

Obezitatea, un  alt factor

„Un lucru demn de menționat este că obezitatea poate fi un factor de risc pentru multe tipuri de cance „, spune Grossman. Prin urmare, sustine el, limitarea consumului de băuturi cu zahăr și a altor alimente cu zahăr trebuie limitată considerabil.

Medicul subliniază că, deși s-a demonstrat că alimentele enumerate au o legătură cu cancerul, „nu există studii absolut definitive la om”. El spune că este important să prevenim cancerul printr-o dietă care să„limiteze alimentele procesate, carnea roșie și, desigur, cu un consum moderat de alcool”.