Noi reguli, inclusiv pentru investitorii din UE. Investițiile în domenii sensibile vor fi analizate de o comisie specială

Noi reguli, inclusiv pentru investitorii din UE. Investițiile în domenii sensibile vor fi analizate de o comisie specială

SURSA FOTO: Dreamstime - investiții

Publicat de Iulian Luca la 7 ianuarie 2026, 11:11

Guvernul pregătește o schimbare în modul în care sunt verificate investițiile considerate sensibile pentru securitatea națională. Un proiect de ordonanță de urgență extinde controlul statului asupra tranzacțiilor de peste 2 milioane de euro, inclusiv atunci când investitorii provin din Uniunea Europeană.

O nouă comisie va analiza investițiile sensibile, indiferent de originea investitorilor

Potrivit proiectului de OUG, schimbările de acționariat care implică dobândirea de active în domenii sensibile vor fi avizate de o structură nouă, denumită Comisia pentru Examinarea Investițiilor Directe (CEID). Aceasta va înlocui actuala Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD), înființată în 2022, transmite profit.ro.

Noua comisie va avea atribuții extinse și va examina inclusiv investiții realizate de cetățeni sau companii din Uniunea Europeană, nu doar din afara UE. Pragul valoric rămâne de 2 milioane de euro, însă aria de aplicare devine mult mai largă, vizând orice dobândire de active care poate afecta securitatea sau ordinea publică.

Domeniile vizate includ energie, bănci, mass-media, inteligență artificială și sectorul farmaceutic

Proiectul de ordonanță detaliază explicit domeniile considerate sensibile. Printre acestea se numără tehnologiile critice și avansate, precum inteligența artificială, semiconductorii, securitatea cibernetică, tehnologiile cuantice sau nucleare, dar și infrastructura critică din energie, transporturi, apă, sănătate, comunicații, mass-media și sectorul financiar-bancar.

De asemenea, sunt incluse sectorul farmaceutic, cu activități de cercetare, producție și distribuție de medicamente, precum și industria de apărare, inclusiv echipamentele și tehnologiile cu dublă utilizare. Avizarea se va aplica exclusiv operațiunilor de dobândire de active, nu tuturor investițiilor în general.

Guvern, Palatul Victoria
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea – Guvernul României

Componență extinsă, rol crescut pentru servicii și digitalizarea procedurii

CEID va fi condusă de șeful Cancelariei Prim-ministrului și va include reprezentanți ai mai multor ministere-cheie, precum Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Energiei.

Alături de aceștia, vor participa reprezentanți ai Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe și ai Serviciul de Telecomunicații Speciale. STS va avea un rol tehnic important, urmând să dezvolte o platformă digitală dedicată gestionării cererilor de autorizare.

Taxe reduse, dar cerințe stricte de securitate pentru membrii comisiei

Proiectul prevede reducerea la jumătate a taxei plătite de companiile examinate, de la 10.000 la 5.000 de euro, însă indemnizațiile membrilor comisiei rămân neschimbate. Totodată, toți membrii CEID, experții și reprezentanții instituțiilor invitate vor trebui să dețină certificate de acces la informații clasificate, la nivel strict secret.

Una dintre cele mai cunoscute decizii ale vechii CEISD a fost respingerea preluării E.ON România de către compania ungară MVM, tranzacție ulterior respinsă definitiv de Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Noile reguli consolidează acest mecanism de control și îl extind asupra unui spectru mult mai larg de investiții.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.