Noi reguli pentru permisul auto. Se va confisca pentru neplată. Fiecare 50 lei restanță egal o zi de suspendare
SURSA FOTO: Capital - Permis de conducere
Guvernul a introdus o măsură nouă în cadrul reformei administrației publice. Șoferii care nu achită amenzile rutiere riscă suspendarea dreptului de a conduce, proporțional cu suma datorată.
Fiecare 50 de lei neachitați se transformă într-o zi de suspendare a permisului
Potrivit noilor prevederi, măsura va intra în vigoare în luna septembrie și stabilește că șoferii care nu își achită amenzile vor rămâne temporar fără dreptul de a conduce.
Pentru fiecare 50 de lei neachitați, conducătorul auto va primi o zi de suspendare suplimentară a permisului. De exemplu, pentru o amendă de 1.000 de lei neachitată, suspendarea ar putea ajunge la 20 de zile, pe lângă eventualele sancțiuni deja aplicate pentru abaterea inițială.
Procedura presupune mai multe etape. Șoferul are la dispoziție 15 zile pentru a achita amenda la valoarea redusă. Ulterior, în termen de 90 de zile, sunt declanșate procedurile administrative pentru întocmirea dosarului de executare la nivelul structurilor locale de taxe și impozite.
După aproximativ 105 zile de la aplicarea sancțiunii, suma neachitată poate fi transformată în zile de suspendare a dreptului de a conduce.
Aplicarea trebuie să fie proporțională pentru a evita probleme de constituționalitate
Cosmin Andreica, liderul sindicatului Europol, a declarat la Digi24 că măsura reprezintă doar jumătate din ceea ce ar trebui făcut în domeniu.
El a explicat că scopul principal este creșterea veniturilor la bugetele locale, care sunt beneficiarele sumelor provenite din amenzile rutiere. În opinia sa, dacă mecanismul va funcționa, ar putea fi extins și la alte tipuri de creanțe provenite din amenzi.
Andreica a arătat că este nevoie de claritate în privința modului concret de aplicare. Potrivit declarațiilor sale, proporționalitatea este esențială pentru ca măsura să reziste unui eventual control de constituționalitate.
Dacă suspendarea ar opera pe o perioadă nedeterminată, cât timp datoria nu este plătită, ar putea apărea probleme de neconstituționalitate, din cauza restrângerii unui drept pe termen nelimitat.
El a mai spus că ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, ar fi recunoscut că există primari care nu utilizează toate instrumentele juridice pentru recuperarea amenzilor, pentru a nu crea nemulțumiri în rândul electoratului.
„Într-adevăr, vorbim despre această fundamentare reprezentată de potențialul financiar pe care îl poate aduce această măsură prin încasarea unui procent mai mare din amenzile aplicate de către Poliția Rutieră și de către celelalte organe ale statului, pentru că, în mod cert, dacă va funcționa, vom vedea și o extindere a acestui mecanism și sub altă formă și către celelalte creanțe reprezentate de neplata amenzilor. În cazul de față însă, ne lipsesc o serie de informații referitoare la modalitatea în care efectiv va fi pusă în practică o astfel de metodă.
Este clar că scopul principal este creșterea veniturilor la bugetele locale, pentru că bugetele locale sunt beneficiarele sumelor provenite din amenzile de la Rutieră. Și, în al doilea rând, poate reprezenta o măsură de conformare a celor care, știu eu, nu-și plăteau amenzile și nu suportau niciun fel de consecințe, mai ales că ministrul Dezvoltării a recunoscut cu jumătate de gură faptul că există primari care nu se folosesc de instrumentele juridice existente pentru recuperarea sumelor de bani pentru a nu supăra electoratul.
Este un principiu nou în momentul de față. Un principiu care, sub o formă sau alta, îl regăsim și în alte sisteme juridice, alte sisteme ale dreptului constituțional din celelalte țări, care, într-adevăr, în anumite limite, poate să funcționeze. Atâta vreme cât există proporționalitatea măsurii, există o perioadă limitată de timp pentru care se va dispune suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice ca urmare a neplății amenzii, poate să treacă examenul constituțional.
În caz contrar, dacă vorbim, de exemplu, așa cum am auzit în primele forme ale acestei propuneri, ca suspendarea să opereze pe toată perioada în care conducătorul auto nu își va plăti creanța, este de natură a atrage o neconstituționalitate, având în vedere condiționarea, restrângerea unui drept constituțional pe termen nedeterminat”, a spus Cosmin Andreica la Digi24.

Cosmin Andreica a arătat că, raportat la declarațiile ministrului Cseke, nici acesta nu ar avea o claritate deplină privind modul exact în care măsura își va produce efectele.
Liderul sindical a apreciat însă că măsura este doar jumătate din ceea ce ar trebui făcut. El a susținut că, în timp ce mecanismul poate determina conformarea celor care nu își plătesc amenzile, nu există în continuare instrumente eficiente pentru a-i determina să respecte legea pe șoferii cu venituri ridicate, care își permit să achite rapid sancțiunile fără ca acestea să aibă un efect real de descurajare.
Măsura este incompletă deoarece nu afectează șoferii care își permit să plătească rapid amenzile
Întrebat dacă o soluție ar fi ca amenda să fie stabilită în funcție de venitul șoferului, liderul sindical a spus că există deja state în care sistemul funcționează astfel.
El a explicat că pentru aceeași abatere, precum nepurtarea centurii de siguranță, un șofer cu venituri modeste poate primi o amendă mai mică, în timp ce pentru un conducător auto cu venituri mari sancțiunea poate fi mult mai ridicată.
Potrivit lui Cosmin Andreica, este necesară analiza unor astfel de sisteme, în contextul în care numărul accidentelor rutiere nu scade în ritmul dorit, iar abaterile continuă să crească.
„Este un exemplu foarte bun pe care l-ați evidențiat. Există tot mai multe țări care în momentul în care agentul constatator constată încălcarea unei abateri la regimul rutier, de exemplu nepurtarea centurii de siguranță, pentru un șofer cu venituri modeste poate însemna o amendă de 300 euro, iar aceeași faptă pentru un conducător auto cu venituri mai mari poate să însemne 2.000 euro.
Există această discuție și este clar că trebuie să abordăm și noi sisteme, atâta vreme cât vedem că numărul de accidente nu scade așa cum ne dorim pe drumurile publice, iar abaterile continuă să crească”, a mai spus liderul sindical, potrivit sursei citate.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





