Ministerul Finanțelor a venit cu noi măsuri, adoptate azi prin OUG, pentru întărirea disciplinei fiscale și simplificarea relației cu contribuabilii
Guvernul a adoptat astăzi, 5 martie, după propunerea înaintată de Ministerul Finanțelor, o Ordonanță de urgență care vizează îmbunătățirea mecanismelor de colectare a veniturilor bugetare și simplificarea procedurilor pentru contribuabili. Noile măsuri urmăresc consolidarea disciplinei fiscale, adaptarea cadrului legal la cerințele actuale de digitalizare și menținerea unui climat economic stabil, prin instrumente considerate echitabile și funcționale pentru mediul de afaceri.
Potrivit ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, prin acest set de măsuri se dorește creșterea gradului de claritate și eficiență a sistemului fiscal, fiind un pas către un cadru mai transparent, construit în beneficiul parteneriatului dintre stat și mediul de afaceri. Acesta a subliniat că stabilitatea economică se bazează pe un parteneriat onest între stat și cetățean, în care regulile sunt aplicate egal și transparent tuturor actorilor din piață.
Ministrul a arătat că, în paralel cu simplificarea procedurilor, sunt consolidate mecanismele care asigură respectarea obligațiilor fiscale, astfel încât competiția din economie să fie corectă, iar veniturile bugetare să fie colectate în mod echitabil.
„Urmărim, prin acest set de măsuri, să aducem mai multă claritate și eficiență în sistemul fiscal. Este un pas spre un sistem fiscal mai transparent, în beneficiul parteneriatului dintre stat și mediul de afaceri.
Credem că stabilitatea economică se sprijină pe un parteneriat onest între stat și cetățean, în care regulile sunt aplicate egal și transparent pentru toți actorii din piață.
În același timp, consolidăm mecanismele care asigură respectarea obligațiilor fiscale, astfel încât competiția în economie să fie una corectă, iar veniturile bugetare să fie colectate într-un mod echitabil.
Ne dorim o administrație fiscală modernă, care sprijină activitatea economică, oferă predictibilitate mediului de afaceri și contribuie la stabilitatea finanțelor publice”, a precizat Alexandru Nazare.
Extinderea monitorizării cesiunii de părți sociale pentru prevenirea evitării plății datoriilor
Un capitol important al actului normativ vizează modificarea articolului V din Legea nr. 239/2025, în scopul prevenirii utilizării cesiunii de părți sociale ca mecanism de evitare a achitării obligațiilor bugetare.
Analizele realizate de Ministerul Finanțelor și de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) au indicat că actuala reglementare, care condiționa opozabilitatea cesiunii față de organul fiscal central doar în cazul asociatului ce deține controlul, nu acoperă toate situațiile întâlnite în practică.
Noua reglementare elimină referința la deținerea controlului, extinzând obligația de notificare și, după caz, de constituire de garanții, pentru toate transferurile de părți sociale realizate de asociații societăților cu răspundere limitată. În acest fel, cesiunea devine opozabilă față de organul fiscal central doar după îndeplinirea acestor condiții, indiferent de ponderea deținută de asociat.
În practică, modificarea înseamnă că transferul părților sociale dintr-o societate cu datorii fiscale nu va mai putea fi realizat formal fără informarea prealabilă a autorității fiscale.
Măsura urmărește să prevină situațiile în care asociații ies din societate pentru a evita plata obligațiilor bugetare, consolidând responsabilitatea fiscală și protejând interesele bugetului public. Totodată, sunt întărite mecanismele de recuperare a creanțelor fiscale și sunt introduse instrumente preventive împotriva utilizării cesiunii ca mijloc de sustragere de la plata datoriilor.
Eliminarea notificării RO e-TVA și suspendarea comunicării clasei de risc până la finalizarea digitalizării
Ordonanța aduce și modificări menite să reducă birocrația și să eficientizeze relația cu contribuabilii, în contextul implementării noilor sisteme informatice.
Astfel, sunt eliminate prevederile din OUG nr. 70/2024 referitoare la Notificarea de conformare RO e-TVA. Autoritățile consideră că, în condițiile în care Ministerul Finanțelor pune deja la dispoziția persoanelor impozabile decontul precompletat, notificarea diferențelor devine o activitate redundantă, generatoare de sarcini administrative inutile.
Prin eliminarea acestei notificări se reduce corespondența voluminoasă și se simplifică semnificativ interacțiunea contribuabililor cu administrația fiscală.
În plus, actul normativ suspendă, până la 31 decembrie 2026, obligația organului fiscal de a comunica, la cererea scrisă a contribuabilului, clasa de risc fiscal. Intervalul este justificat de necesitatea finalizării proceselor de digitalizare la nivelul Ministerului Finanțelor, CNIF și ANAF, astfel încât aceste informații să poată fi accesate automat prin Spațiul Privat Virtual.
De asemenea, Ordonanța include modificări privind viitoarea procedură de autorizare a antrepozitelor pentru produse accizabile, în concordanță cu observațiile formulate în cadrul Consiliului Economic și Social. Ajustările vizează cuantumul garanțiilor financiare și criteriile de risc, cu scopul de a menține capitalul de lucru la dispoziziția operatorilor economici.
„Măsurile adoptate contribuie la modernizarea administrării fiscale, la consolidarea disciplinei în colectarea veniturilor bugetare și la simplificarea relației dintre contribuabili și autoritățile fiscale, cu scopul de a sprijini dezvoltarea economică și stabilitatea finanțelor publice”, transmite Ministerul Finanțelor.

