Nicușor Dan vrea referendum în justiție. Cristian Preda: Sper să nu fie suspendat! Ingrid Mocanu cere PSD să îl suspende
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin - Nicușor Dan
Nicușor Dan a anunțat intenția de a organiza un referendum în justiție, privind activitatea Consiliului Superior al Magistraturii. Inițiativa președintelui a provocat reacții puternice din partea unor profesori universitari și juriști, care vorbesc despre riscuri politice majore și posibile consecințe instituționale.
Nicușor Dan propune un referendum în rândul magistraților
Nicușor Dan a explicat public că decizia de a apela la un referendum în sistemul judiciar vine pe fondul sesizărilor primite de la magistrați și al suspiciunilor legate de integritatea din interiorul justiției. Președintele a afirmat că doar o mică parte dintre cei aproximativ 1.000 de magistrați care au semnat un memoriu sunt dispuși să participe la consultările de la Cotroceni.
Profesorul de științe politice Cristian Preda afirmă că, prin anunțul privind declanșarea unui referendum în rândul magistraților din CSM, președintele Nicușor Dan își asumă un risc politic major.
„Într-o conferință de presă, N. Dan anunță că doar 40 de magistrați ar veni mâine la consultările la care i-a invitat la Cotroceni, deși circa 1000 au semnat memoriul care evoca intimidări și abuzuri în interiorul sistemului de justiție.
Președintele s-a hotărât, pe de altă parte, să publice o serie de denunțuri care nu sunt probate. „Sunt sesizări, nu fapte!”, a spus el de mai multe ori, înainte de a anunța un referendum în rândul magistraților, care ar putea duce la destituirea în bloc a CSM.
Își asumă astfel un risc politic enorm. Sper să nu fie suspendat de o coaliție PSD-AUR-SOS-POT”, a scris Preda pe rețelele de socializare.
sursa foto:INQUAM – INSTANT – PRESEDINTE – DECLARATII – JUSTITIE / Nicușor Dan lansează un referendum în justiție. Cristian Preda: Sper să nu fie suspendat
CSM, pus sub condiția rezultatului referendumului
Președintele a precizat că referendumul va clarifica dacă actualul Consiliu Superior al Magistraturii acționează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar, iar rezultatul va avea consecințe directe asupra componenței CSM.
„Dar cred că situația în care suntem este gravă, prin faptul că există această suspiciune cu privire la integritatea din sistemul judiciar.
Și, față de această situație pe care o apreciez ca fiind gravă, voi iniția în ianuarie, imediat după sărbători, un referendum în cadrul Corpului Magistraților cu o singură întrebare: „Consiliul Superior al Magistratului acționează în interes public sau acționează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”.
În situația în care magistrații vor considera că instituția nu reprezintă interesul public, președintele a afirmat că actuala conducere va fi obligată să plece.
„Și, dacă magistrații, în ansamblul lor, vor spune că da, Consiliul Superior al Magistraturii acționează în interes public, vom continua discuțiile legislativ și tot ce am spus mai devreme.
Dar dacă însă magistrații, în majoritatea lor, vor spune că Consiliul Superior al Magistraturii nu reprezintă interesul public, ci interesul breslei, atunci Consiliul Superior al Magistraturii va pleca de urgență”.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei intervenții publice în care Nicușor Dan a detaliat pregătirile pentru întâlnirea programată cu magistrații, subliniind gravitatea situației și necesitatea unui răspuns instituțional.
Reacția dură a avocatei Ingrid Mocanu la inițiativa lui Nicușor Dan
Inițiativa lui Nicușor Dan a fost criticată dur și de avocata Ingrid Mocanu, care a cerut explicit suspendarea președintelui. Aceasta a catalogat declarațiile șefului statului drept inacceptabile și a ironizat modul în care sunt prezentate temerile magistraților.
„Gata, am înțeles scopul tăvălelilor: dacă magistrații CSM nu acționează în interes public (și el, Mucușorul, singur, e capabil să stabilească nivelul interesului public, că face el referendum) să plece toți acasă!
Voi ați văzut vreo caricatură mai mare ca acest individ?
Ați auzit voi de vreun magistrat (cât sunt ei de „culți în cap”) care să recunoască faptul că a ratat promovarea pentru că era el mai bătut în cap decât un alt coleg? Nu, vă asigur eu: ăia care n-au promovat erau clar cei mai buni, dar i-a sabotat sistemul.
Luați-i, domne, din benzinărie și duceți-i în casele conspirative ale SRI, pe bieții magistrați timorați, să „toarne” președintelui ce este în neregulă, că ăștia, turnătorii-competenți, acolo se simt cel mai bine.
PS – când s-au anulat alegerile, am spus că din acel moment se poate întâmpla orice oricând: acum este acel „oricând”, când s-a întâmplat „orice”#suspendare #trezestetepesedeule”.
Declarațiile și reacțiile apărute după anunțul privind referendumul arată amploarea tensiunilor generate de inițiativa președintelui în interiorul sistemului judiciar și în spațiul public.
Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






