Nicușor și Mirabela formează un cuplu solid de aproape două decenii, însă nu au făcut pasul oficial către căsătorie, un aspect care a stârnit curiozitatea opiniei publice.
Nicușor n-are nevoie de un act ca să confirme că are o familie fericită
Întrebat de ce nu a organizat până acum o nuntă, Nicușor Dan a declarat că mariajul nu a fost niciodată o prioritate pentru el și partenera sa.
“Suntem împreună de 20 de ani, ne respectăm, ne iubim, avem o familie frumoasă. Nu simțim nevoia unui act care să confirme asta”, a spus candidatul.
Mirabela Grădinaru a povestit cum a început relația lor, în 2005, într-un club din București. Cei doi s-au întâlnit întâmplător, fiecare fiind în oraș cu grupul său de prieteni. Nicușor Dan a invitat-o la dans, iar acel moment a fost începutul unei povești care durează și astăzi. Ulterior, cei doi s-au revăzut la un meci de hochei, unde au legat o conexiune mai profundă.
Doi copii: Aheea și Antim
De-a lungul timpului, cei doi și-au construit o familie discretă, departe de ochii presei. Au doi copii: o fetiță, Aheea, în vârstă de 9 ani, și un băiețel, Antim, de 3 ani. Mirabela este originară din Vaslui și a absolvit Facultatea de Geografie din cadrul Universității din București. În prezent, ea ocupă funcția de manager în cadrul unei companii auto de renume din România.
Relația discretă a lui Nicușor Dan cu partenera sa contrastează cu viața politică agitată pe care o duce. Cu toate acestea, candidatul susține că sprijinul Mirabelei a fost constant și esențial, mai ales în perioadele tensionate din cariera sa.
Nicușor Dan și ”ceilalți”
Întrebat despre atitudinea contracandidatului său, preşedintelui AUR, George Simion, care ar fi plecat intempestiv, sâmbătă, de la o întâlnire la Londra cu românii din diaspora, Nicuşor Dan a răspuns:
„Nu vreau să fac comentarii. Eu am încercat şi în România şi în diaspora, am încercat să discut cu toţi românii, inclusiv cu cei care, să spunem aşa, au avut opinii diferite faţă de mine (…) Eu încerc să vorbesc cu toţi românii pe toate subiectele, fie că vorbesc de economie, fie că vorbesc de direcţia pro-occidentală, fie că vorbesc de o societate în care toţi oamenii, dar în special liderii de opinie, nu incită la ură, ci dimpotrivă la o dezbatere calmă, corectă pe argumente în societate. (…) Este o campanie care se adresează tuturor românilor, din toate categoriile”.