Nicușor Dan contestă la CCR „Legea Novak”. Cota de 40% sportivi români, acuzată că încalcă regulile UE și Constituția
SURSA FOTO: Facebook, Nicușor Dan - Președintele Nicușor Dan
Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu legea care impune cluburilor sportive ca minimum 40% dintre sportivii folosiți în competițiile naționale să fie români, act normativ inițiat de AUR. Șeful statului susține că obiectivul sprijinirii sportului românesc este legitim, dar apreciază că legea încalcă Constituția și dreptul Uniunii Europene.
Controversata modificare a Legii sportului, trimisă de Nicușor Dan la Curtea Constituțională
Președintele Nicușor Dan a anunțat astăzi, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, că a sesizat Curtea Constituțională cu privire la noua lege care modifică Legea Educației Fizice și Sportului nr. 69/2000. Reamintim că este vorba despre inițiativa legislativă care impune cluburilor ca minimum 40% dintre sportivii folosiți într-o echipă, în competițiile naționale oficiale, să fie cetățeni români.
Actul normativ, inițiat de AUR, a fost supranumit „Legea Novak”, după numele fostului ministru al Sportului Eduard Novak, cel care a introdus o măsură similară prin ordin ministerial în anul 2022.
Legea adoptată de Parlament prevede și sancțiuni semnificative pentru cluburile care nu respectă pragul impus, amenzile fiind cuprinse între 500.000 și 1.000.000 de lei.
Inițiativa legislativă a generat reacții critice în spațiul public și în mediul sportiv, fiind acuzată că riscă să afecteze competițiile interne și să intre în conflict cu regulile europene.
Printre contestatari s-a numărat și fostul ministru al Sportului Ionuț Stroe, care a apreciat că actul normativ reprezintă un demers legislativ greșit, cu efecte negative asupra sportului românesc și asupra poziției României ca stat membru al Uniunii Europene.
Acesta a subliniat că susținerea sportivilor români ar trebui să se bazeze pe performanță, pregătire și investiții, nu pe restricționarea accesului sportivilor străini prin reguli pe criterii de cetățenie.
„Această lege este un autogol legislativ împotriva sportului românesc şi împotriva României europene. Îmi doresc cât mai mulţi sportivi români valoroşi in echipele românesti, performanţi, bine pregătiţi, dar acest lucru nu-l realizezi anulând dreptul „străinilor” de a juca.
Sprijinul real pentru sportul românesc se face în cu totul alt mod, nu prin reguli patriotarde”, spunea, în urmă cu câteva zile, Ionuț Stroe, deputat PNL.
Explicații oferite de președintele României cu privire la sesizarea depusă
Revenind la Nicușor Dan, în mesajul transmis marți seară, șeful statului a arătat că a trimis Curtea Constituțională a României o sesizare de neconstituționalitate, argumentând că, deși obiectivul de a încuraja și dezvolta sportul românesc este legitim, acesta trebuie urmărit cu respectarea Constituției și a dreptului Uniunii Europene.

Nicușor Dan a explicat că legea încalcă principiul nediscriminării și libera circulație a lucrătorilor, întrucât condiționează participarea sportivilor în competițiile naționale de cetățenie.
Președintele a mai susținut că actul normativ afectează dreptul la muncă al sportivilor din alte state membre UE și nu respectă cerințele de claritate și calitate a legii, inclusiv prin nivelul sancțiunilor stabilite, care depășesc cadrul general al legislației contravenționale fără o derogare explicită.
Totodată, el a invocat exemple din alte state europene și regulamentele UEFA, care arată că sprijinirea sportivilor formați local se poate realiza prin investiții în academii, centre de juniori și programe de formare, fără criterii bazate pe cetățenie.
„Am trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra legii care impune ca minimum 40% dintre sportivii care evoluează într-o echipă, în competițiile naționale oficiale, să fie sportivi români.
Susțin ferm obiectivul de a încuraja și dezvolta sportul românesc, de a sprijini tinerii sportivi și de a investi în formarea lor. Aceste scopuri sunt legitime și necesare. Totuși, ele trebuie realizate cu respectarea Constituției României și a dreptului Uniunii Europene, la care România este parte.
Legea adoptată de Parlament încalcă principiul nediscriminării și libera circulație a lucrătorilor, consacrate atât de Constituție, cât și de tratatele europene, prin raportarea directă la cetățenia sportivilor.
In plus, legea afectează dreptul la muncă, prin limitarea accesului sportivilor europeni la competițiile naționale. Totodata, nu respectă cerințele de calitate și claritate a legii, inclusiv prin stabilirea unor sancțiuni contravenționale care depășesc cadrul general prevăzut de legislația în vigoare, fără o derogare expresă.
Experiența altor state europene și regulamentele UEFA arată că sprijinirea sportivilor formați local se poate face eficient fără criterii bazate pe cetățenie, ci prin investiții în academii, centre de juniori și programe de formare.”, este postarea integrală a președintelui.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





