Nicolae Ciucă a transmis un mesaj de 1 Decembrie, Ziua Națională,  tuturor românilor. Premierul a arătat că 1 Decembrie 1918 va rămâne pentru totdeauna, în istoria poporului român, drept ziua triumfului idealului național: unitatea.

„Rostită pentru prima dată în Revoluția de la 1848 și săvârșită doar parțial la 1859, Marea Unire a avut loc după un lung șir de lupte, după nenumărate sacrificii umane și materiale. Voința exprimată la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia a desăvârșit în mod democratic, unirea Basarabiei, Bucovinei și a Transilvaniei cu România.

Marea Unire este încununarea victorioasă a voinței românilor și rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României. O lecție despre perseverență și coeziune, care acum ne este deosebit de utilă și necesară. Doar printr-un efort comun vom putea depăși perioada dificilă pe care o traversăm”, a arătat premierul.

Nicolae Ciucă: Eroii acestui an sunt românii

El și-a exprimat speranța că se va reuși să se depășească aceste greutăți și a spus că are încredere în curajul și credința românilor că unitatea rămâne una dintre valorile de neprețuit ale națiunii noastre, care ne inspiră și ne motivează să mergem mai departe.

„Pentru mine, eroii acestui an sunt românii, care, în ciuda crizei generate de pandemia de COVID-19 şi a suferinţelor, au muncit, au fost solidari, au făcut sacrificii şi au depus zi de zi eforturi în această luptă dură cu virusul. Le mulţumesc în mod special şi tuturor celor care fac parte din personalul medical şi au luptat în linia întâi pentru a salva vieţi şi pentru limitarea efectelor pandemiei.

Dar, să nu uităm niciodată sacrificiile înaintaşilor noştri, pe care îi cinstim cu respect şi prin grija pentru absolut toţi românii şi pentru toate regiunile istorice ale României. Ne onorăm trecutul, cu speranţa că lecţiile istoriei reprezintă un exemplu pentru fiecare dintre noi să luptăm pentru un viitor mai bun şi mai prosper”, a subliniat Nicolae Ciucă.

Am încredere că vom trece cu bine peste aceste grele încercări

Șeful Guvernului i-a îndemnat pe toţi cei care simt şi trăiesc româneşte să se gândească, timp de un minut, la eroii neamului românesc, care s-au jertfit pentru Marea Unire.

„Un minut în care să ne regăsim cu toţii, indiferent unde suntem, indiferent de opţiunile conjuncturale, indiferent de opţiunile politice. Am încredere că vom trece cu bine peste aceste grele încercări, privind, azi, la mai bine de un secol de la Unirea tuturor românilor, la reuşita extraordinară a înaintaşilor noştri. Prin determinarea, unitatea şi sacrificiile lor, au oferit sens vieţii lor atunci şi viitorului nostru astăzi.

La mulți ani, dragi români! Trăiască România!, este mesajul transmis de premierul Nicolae Ciucă, de 1 Decembrie.