Nicolae Ciucă a luat decizia la ceas de seară. Numire deosebit de importantă în Guvern
Sursă: Facebook, Guvernul României
Numirea momentului în Guvern. Nicolae Ciucă a luat decizia chiar acum, la ceas de seară. Pe cine a numit în funcție și ce despre ce domeniu este vorba. Decizia a apărut deja în Monitorul Oficial.
Anunțul momentului de la Guvern. Premierul Nicolae Ciucă a decis numirea lui Valentin-Sorin Costreie, consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, în funcția de coordonator naţional în domeniul proprietăţii intelectuale. Decizia a fost publicată marţi seară în Monitorul Oficial.
Sorin Costreie este prorector al Universității București, consilier de stat pe Educație și Cercetare la Guvernul României, profesor la Facultatea de Filosofie a Universității București.
Trebuie menționat faptul că Sorin Costreie s-a numărat printre cei care au fost luați în calcul pentru a ocupa funcția de ministru al Digitalizării, Cercetării și Inovării.
Pe de altă parte, după lungi negocieri, în cele din urmă, PNL a decis să îl nominalizeze pentru această funcție pe fostul ministru al fondurilor europene Marcel Boloș. Ulterior, acesta a confirmat că a acceptat propunerea și speră să țină pasul cu ceea ce va urma. Fostul ministru a adăugat că își dorește ca toate proiectele din domeniu să fie finalizate și speră că va putea duce aceste lucruri la bun sfârșit.
Marcel Boloș, propunera PNL pentru funcția de ministru al Digitalizării
„Am acceptat această propunere după multe discuţii şi sub rezerva acestei componente tehnice care ţine de digitalizare. Eu vreau ca toate proiectele de digitalizare să fie duse la bun sfârşit, ca atare va fi nevoie şi de expertiza secretarului de stat pentru acest domeniu.
Doar pentru deciziile de natură tehnică pe partea de digitalizare mi-am dorit să am certitudinea că voi avea sprijn şi expertiza necesară din acest domeniu că să putem implementa toate proiectele începute”, a declarat Boloş.
Referitor la competențele sale în domeniul digtalizării, fostul ministru al Proiectelor Europene a mai adăugat că în cazul în care nu va ajunge la rezultatele dorite, se va retrage din funcție. Totodată, el a subliniat faptul că această funcție este pentru el o onoare, dar și o mare responsabilitate
„Pentru mine este o onoare, dar şi o imensă responsabilitate, iar dacă nu am rezultate, mă retrag”, a mai spus el.
Amintim faptul că la momentul actual Marcel Boloş este directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest şi consilier onorific al prim-ministrului Nicolae Ciucă pentru gestionarea fondurilor europene. Totodată, el a deţinut funcţia de ministru al Fondurilor Europene, în guvernul Ludovic Orban.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





