Buletine de vot gata ștampilate
Coaliția VotCorect a anunțat, printr-un comunicat, că până sâmbătă la ora 13 au fost centralizate mai multe nereguli și incidente semnalate de observatori și cetățeni prin intermediul aplicației Vote Monitor, al call center-ului 0800 460 002 și al platformei www.votcorect.ro. Potrivit declarației, cele mai frecvente sesizări primite de la alegători se refereau la postarea unor fotografii cu buletine de vot pe care era marcată opțiunea electorală, precum și la probleme organizatorice întâmpinate în anumite secții de votare.
Reprezentanții coaliției au precizat că au fost raportate numeroase postări pe rețeaua TikTok care prezentau buletine de vot deja ștampilate pentru un anumit candidat. Prin intermediul platformei votcorect.ro, fuseseră transmise peste 100 de sesizări în zilele de 16 și 17 mai, toate vizând candidatul George Simion. Coaliția a subliniat că aceste postări nu doar că încalcă interdicția privind fotografierea buletinului de vot, dar pot fi considerate și o formă de continuare a campaniei electorale după încheierea oficială a acesteia.
„Sâmbătă, până la ora 13, Coaliția VotCorect a centralizat o serie de nereguli și incidente semnalate de observatori și cetățeni prin intermediul aplicației Vote Monitor, call center 0800 460 002 și al platformei online www.votcorect.ro. Lista integrală de sesizări primite pe platforma Vot Corect este disponibilă la https://votcorect.ro/prezidentiale-2025/sesizari/
Cele mai multe sesizări primite de la alegători sunt legate de postarea unor fotografii cu buletine de vot cu opțiunea electorală marcată și de unele probleme organizatorice în secțiile de votare.
În favoarea candidatului suveranist
Cele mai multe sesizări primite de la alegători sunt legate de postarea unor fotografii cu buletine de vot cu opțiunea electorală marcată și de unele probleme organizatorice în secțiile de votare.
Au fost raportate numeroase postări pe rețeaua TikTok cu buletine de vot marcate pentru unul din candidați – prin portalul votcorect.ro au fost transmise peste 100 de sesizări pe 16 și 17 mai (până la această oră), pe care le puteți consulta aici și aici.
Toate sunt în favoarea candidatului George Simion și, pe lângă evidenta încălcare a interdicției de a fotografia buletinul de vot, pot fi considerate o continuare a campaniei electorale după încheierea oficială a acesteia”, transmite VotCorect într-un comunicat.
Până sâmbătă, 17 mai, la ora 12:00, observatorii platformei Vot Corect au transmis prin aplicația Vote Monitor informații privind desfășurarea votului în peste 70 de secții din diaspora, cele mai multe aflate în Olanda, Germania și Belgia. În 61 de secții s-a monitorizat deschiderea urnelor, procesul electoral fiind, în general, bine organizat și lipsit de deficiențe majore.
Aproape toate secțiile vizitate au fost evaluate pozitiv
Exceptând un singur caz, toate secțiile vizitate au fost evaluate pozitiv, fiind apreciate ca având o desfășurare bună sau foarte bună. Totuși, în șase secții – printre care Liège 1, Issy-les-Moulineaux, Agros, Heilbronn, Graz 2 și Bonn 2 – observatorii au remarcat tensiuni, suspiciuni de intimidare sau comportamente neadecvate ale alegătorilor ori membrilor birourilor electorale.
La secția 838 din Zaragoza, au fost observate grupuri de persoane care promovau în continuare candidatul George Simion, deși campania electorală se încheiase oficial. Într-o altă secție, cabinele de vot din carton nu ofereau condițiile necesare pentru a garanta secretul votului.
De asemenea, au fost raportate situații problematice în secții din Groningen (Olanda) și Graz (Austria), unde s-a semnalat agitație în zona de votare, o urnă nesigilată corespunzător și prezența unor persoane neautorizate în incintă. În patru secții, spațiile de vot au fost considerate improprii, iar în trei cazuri (Zurich, Groningen și Malmo), observatorii nu au avut acces complet la procesul de vot, fără restricții. Pentru secția din Malmo, Vot Corect a depus o sesizare la Biroul Electoral pentru Diaspora.