Neptun Deep este înaintea graficului stabilit. Bogdan Ivan: În prima jumătate a anului 2027 vom începe extragerea
SURSA FOTO: Inquam Photos / Tudor Pana - Bogdan Ivan
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că proiectul Neptun Deep înregistrează un avans fizic ușor peste graficul stabilit inițial, estimarea sa fiind că în prima jumătate a anului 2027 va începe efectiv extragerea primei molecule de gaz din Marea Neagră. Declarațiile au fost făcute luni, după ședința Comandamentului energetic național, în contextul discuțiilor privind evoluția prețurilor la gaze naturale.
În ceea ce privește plafonarea prețurilor la gaze, ministrul a precizat că autoritățile au analizat mai multe mecanisme de piață transparente, împreună cu producătorii, transportatorii și distribuitorii de gaze naturale. În prezent, există deja oferte sub nivelul prețului plafonat, iar oficialul și-a exprimat încrederea că până la data de 1 aprilie prețul din piață va rămâne la același nivel.
Bogdan Ivan anunță că proiectul Neptun Deep este înaintea graficului
Această evoluție este susținută de creșterea concurenței și de perspectiva României de a produce cantități suplimentare de gaze naturale prin exploatarea perimetrelor Caragele și Neptun Deep, începând din anul 2027.
„În momentul de faţă, am luat mai multe mecanisme de piaţă transparente, împreună cu producătorii de gaze naturale, transportatori şi distribuitori ai gazelor naturale. Avem deja oferte sub preţul plafonat şi am încredere că până la 1 aprilie vom avea acelaşi preţ în piaţă, în contextul în care avem şi o concurenţă care se dezvoltă tot mai mult, în contextul în care România are perspectiva de a produce şi mai mult gaz prin exploatarea perimetrului Caragele şi Neptun Deep, începând cu 2027, să păstrăm acelaşi preţ. În cazul în care nu vom reuşi acest scenariu şi vor apărea perturbaţii regionale, internaţionale asupra piaţei gazelor naturale, avem şi scenariul B pregătit, cel în care trebuie să avem o reducere treptată a acestei scheme de plafonare a preţului la gazelor naturale până în luna aprilie 2027, pentru a atenua şi reduce cât mai mult impactul negativ asupra fiecărui român şi asupra companiilor din ţara noastră”, a spus Bogdan Ivan.

În cazul în care acest scenariu nu va putea fi menținut și vor apărea perturbări pe piața gazelor, există pregătit un scenariu alternativ
Bogdan Ivan a explicat că, în cazul în care acest scenariu nu va putea fi menținut și vor apărea perturbări regionale sau internaționale pe piața gazelor naturale, există pregătit un scenariu alternativ. Acesta presupune o reducere treptată a schemei de plafonare a prețului la gaze naturale până în luna aprilie 2027, cu scopul de a diminua cât mai mult impactul negativ asupra populației și asupra companiilor din România.
Ministrul a detaliat că această reducere treptată ar urma să fie aplicată procentual, cu un ritm de aproximativ 7-8% pe lună, până la eliminarea completă a schemei. Măsura este gândită inclusiv pentru a evita procedura de infringement declanșată deja împotriva României din cauza plafonării prețului la gaze. În acest context, este avută în vedere o perioadă tampon de un an, timp în care va începe exploatarea zăcământului Neptun Deep. Odată cu introducerea pe piață a unor cantități mult mai mari de gaze, prețurile ar urma să scadă în mod natural, astfel încât, în aprilie 2027, România să ajungă la un nivel redus al prețului gazelor naturale.
„Să avem un an, perioadă tampon în care, între timp, începem să exploatăm Neptun Deep, automat în timpul în care exploatăm Neptun Deep şi venim cu o cantitate mult mai mare în piaţă, automat scădem şi preţurile şi atunci natural vom ajunge să avem un preţ redus al gazelor naturale în aprilie 2027”, a mai spus ministrul.
Avansul fizic este ușor peste estimările inițiale
Referitor la stadiul proiectului Neptun Deep, Bogdan Ivan a reiterat faptul că avansul fizic este ușor peste estimările inițiale. Proiectul presupune o investiție de aproximativ 4 miliarde de euro și este realizat în proporții egale de Romgaz, companie deținută de statul român în proporție de 70%, și OMV Petrom. Potrivit ministrului, extracția anuală totală va fi de aproximativ 8 miliarde de metri cubi de gaze naturale, producția urmând să fie realizată de cele două companii implicate.
„Estimarea mea este că în prima jumătate a anului 2027 vom începe efectiv extragerea primei molecule de gaz din Marea Neagră. Este un proiect de 4 miliarde de euro investiţie, 50% compania Romgaz deţinută de statul român în proporţii de 70%, 50% OMV Petrom, iar extracţia totală anuală va fi de aproximativ 8 miliarde de metri cubi, făcută de către cele două companii”, a conchis ministrul.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





