Victor Negrescu promite apărarea politicii agricole comune, în contextul protestelor fermierilor
Sursa foto: Facebook-Victor Negrescu
Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a anunțat că va gestiona, în calitate de raportor, poziția Comisiei pentru Bugete privind politica agricolă comună, în contextul protestelor fermierilor desfășurate joi la Bruxelles.
Priorități pentru agricultură și fermieri
Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentul European, a transmis că va avea un rol-cheie în definirea poziției Comisiei pentru Bugete asupra politicii agricole comune, subliniind importanța protejării acestui pilon european.
„Subvenții mai mari, fonduri pentru dezvoltarea locală și acces echitabil la piață sunt priorități”, a declarat Negrescu, după întâlnirea pe care a avut-o, la Bruxelles, cu fermierii români veniți să protesteze în apropierea Parlamentului European.
Mesajul a fost reiterat și într-o postare pe Facebook:
„Din nou, împreună cu fermierii români, care au revenit la Bruxelles pentru a protesta pașnic pentru drepturile lor. Politica agricolă comună face parte din tratatele europene și trebuie protejată.
Subvenții mai mari, fonduri pentru dezvoltarea locală și acces echitabil la piață sunt priorități. Mă bucur că voi gestiona, ca raportor, poziția Comisiei pentru Bugete a Parlamentului European privind politica agricolă comună”.
Proteste tensionate ale fermierilor în Bruxelles
Manifestațiile fermierilor din mai multe state membre au degenerat, joi, în confruntări cu forțele de ordine. Poliția belgiană a intervenit cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă împotriva miilor de protestatari care se opun acordului UE–Mercosur, după ce aceștia au blocat arterele principale cu tractoare și au aruncat cu cartofi și ouă.
Din cauza incidentelor, angajații Parlamentului European au fost relocați din clădirile în care își desfășurau activitatea și au primit avertismente să stea departe de ferestre, în contextul aruncării de obiecte către sediile instituțiilor europene.
Fermieri români prezenți la manifestații
Aproximativ 100 de fermieri români s-au numărat printre protestatarii aflați joi în zona instituțiilor europene de la Bruxelles. Ștefan Muscă, președintele Sindicatului Fermierilor Patrioți, a declarat la Antena 3 CNN că este pregătită o manifestație similară și în România.
Acesta a afirmat că „Mercosur distruge toți fermierii din Europa” și l-a criticat pe premierul Ilie Bolojan pentru politicile din domeniul agricol, susținând că „Domnul prim-ministru nu agreează agricultura din România”.
Ștefan Muscă a mai declarat:
„Nu suntem de acord cu acordul Mercosur și nu suntem de acord că s-a tăiat bugetul. Ne-a tăiat extraordinar de mulți bani din bugetul care urmează, nu suntem de acord, pentru că am traversat momente dificile, după patru-cinci ani de secetă, iar acest acord ne va distruge toți fermierii din Europa, nu doar din România”.
Liderul fermierilor a acuzat întârzieri la plata subvențiilor și lipsa dialogului cu autoritățile:
„Nu am primit banii de la APIA, nu ne-a dat banii de motorină pe trimestrul doi, nu vrea nici să audă de făuritorii de grade de România”.
Acesta a mai susținut că situația financiară a fermelor este critică:
„Nu mai putem funcționa mai departe pentru că avem peste 200.000 de ferme care sunt în insolvență (…) Grupuri de investiții cumpără ferme pe fiecare zi în România”.
Ștefan Muscă a avertizat că protestele vor continua.
„Noi suntem producători de hrană și vrem să hrănim poporul român cu o mâncare sănătoasă românească”.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




