Potrivit informațiilor transmise de Kremlin și preluate de agenția rusă TASS, liderul rus i-a primit pe trimisul special al lui Trump, Stephen Witkoff, și pe Jared Kushner, om de afaceri și ginerele președintelui american, care au sosit la Moscova special pentru aceste discuții.

Vladimir Putin s-a întâlnit cu emisarii lui Donald Trump

Întâlnirea a început la ora 23:25, ora Moscovei, respectiv 22:25 ora României, și, după două ore de la debut, discuțiile nu se încheiaseră încă. La convorbiri a participat și Josh Gruenbaum, consilier principal al Casei Albe. Din partea Federației Ruse au fost prezenți consilierul prezidențial Iuri Ușakov și Kirill Dmitriev, reprezentant special al președintelui pentru investiții și cooperare economică cu țările străine, precum și director general al Fondului Rus de Investiții Directe.

Pentru Stephen Witkoff, aceasta este a șaptea vizită la Moscova în mai puțin de un an. El a fost primul reprezentant al Statelor Unite care a vizitat Rusia după învestirea lui Donald Trump pentru al doilea mandat prezidențial, în ianuarie 2025.

Tema principală a discuțiilor de la Kremlin a fost soluționarea conflictului din Ucraina. Totodată, potrivit declarațiilor făcute miercuri de Vladimir Putin, este avută în vedere și abordarea invitației adresate Rusiei de a face parte din așa-numitul Consiliu al Păcii, precum și analiza unei părți din activele rusești înghețate în SUA încă din perioada administrației americane anterioare.

Vizita lui Witkoff și Kushner la Moscova a fost precedată de o întâlnire cu Kirill Dmitriev

Vizita lui Witkoff și Kushner la Moscova a fost precedată de o întâlnire cu Kirill Dmitriev, reprezentant special al președintelui Federației Ruse, care a avut loc marți la Casa SUA din Davos, în marja Forumului Economic Mondial. Discuțiile dintre reprezentanții celor două țări s-au desfășurat timp de peste două ore, cu ușile închise. În urma acestor convorbiri, Witkoff a apreciat negocierile ca fiind foarte pozitive.

Steve Witkoff a sosit joi seara la Moscova, avionul care îl transporta pe el și pe Jared Kushner aterizând pe aeroportul Vnukovo, după un zbor din Zurich, Elveția. Ulterior, Witkoff a declarat agenției Bloomberg că partea rusă a fost cea care a solicitat organizarea acestei noi întâlniri.

După discuțiile de la Moscova, negociatorii americani s-au deplasat la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, unde dialogul va continua în cadrul unor grupuri de lucru tehnice. Pentru prima dată este menționată și posibilitatea unui format trilateral de negocieri, care să includă Ucraina, Statele Unite și Rusia.

sua, rusia, ucraina
SURSA FOTO: Dreamstime – SUA, Rusia, Ucraina

Negocierile s-au încheiat fără conturarea unei perspective clare pentru o soluționare pe termen lung a conflictului din Ucraina

Potrivit informațiilor apărute ulterior, negocierile de la Moscova s-au încheiat fără conturarea unei perspective clare pentru o soluționare pe termen lung a conflictului din Ucraina. Kremlinul a transmis că un acord de pace durabil nu poate fi obținut în absența unei rezolvări prealabile a problemelor teritoriale.

Mesajul a fost făcut public vineri de consilierul prezidențial pentru politică externă, Iuri Ușakov. Potrivit acestuia, în cadrul negocierilor a fost reafirmată poziția fermă a Moscovei, conform căreia soluționarea chestiunilor teritoriale, în baza formulei stabilite anterior la Anchorage, reprezintă o condiție esențială pentru orice acord de pace pe termen lung privind Ucraina.

Ușakov a caracterizat discuțiile drept extrem de substanțiale, constructive și foarte sincere, subliniind totodată caracterul lor confidențial. Întâlnirea dintre Vladimir Putin și emisarul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, la care a participat și Jared Kushner, a durat aproximativ patru ore.

Cu câteva ore înainte de deplasarea la Moscova, Steve Witkoff declarase, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, că negocierile pentru un acord de pace sunt reduse la o singură problemă, pe care o considera solvabilă. Ulterior, un oficial european a confirmat pentru CNN că problema la care făcea referire Witkoff este cea legată de teritorii.

Vladimir Putin a afirmat că Rusia este interesată de rezolvarea crizei ucrainene pe cale politică și diplomatică

În timpul discuțiilor de la Moscova, Vladimir Putin a afirmat că Rusia este sincer interesată de rezolvarea crizei ucrainene pe cale politică și diplomatică. Totuși, liderul de la Kremlin a avertizat că, în lipsa unui acord, operațiunile militare vor continua, Moscova considerând că deține inițiativa strategică pe câmpul de luptă.

Kremlinul a confirmat, de asemenea, că vineri urmează să aibă loc o reuniune trilaterală în Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, la care vor participa reprezentanți ai Rusiei, Statelor Unite și Ucrainei. Delegația rusă este condusă de amiralul Igor Olegovici Kostyukov, șeful Direcției Principale de Informații a armatei ruse, GRU.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, anunțase anterior că discuțiile din Emiratele Arabe Unite sunt programate să se desfășoare pe parcursul a două zile, ceea ce a alimentat așteptările privind un posibil progres diplomatic. În paralel, este prevăzută și o întâlnire separată între Kirill Dmitriev, emisar special al Kremlinului, și Steve Witkoff, discuție care va fi dedicată exclusiv relațiilor bilaterale dintre Rusia și SUA.