EXCLUSIV. Donald Trump a pus oglinda în fața Europei. Octavian Hoandră: Ceea ce spune nu poate fi contrazis
SURSA FOTO: Capital.ro - podcast „HAI Live” publicat joi, 22 ianuarie 2025, pe canalul de YouTube „HAI România!”
Joi, 22 ianuarie, a avut loc o nouă ediție a podcastului „HAI Live”, moderată de jurnalistul Robert Turcescu. În cadrul emisiunii, Turcescu a discutat împreună cu Octavian Hoandră și Bogdan Comaroni despre principalele probleme cu care se confruntă România, dar și despre mesajul președintelui american Donald Trump la Forumul de la Davos.
Discursul dur al lui Donald Trump la Davos a stârnit opinii împărțite: unii consideră că a fost prea dur, în timp ce alții cred că putea fi chiar mai puternic. Reacția la nivel european a fost rapidă, Consiliul European convocând o ședință de urgență pentru a decide măsuri după ce liderul de la Casa Albă și-a manifestat intenția clară de a obține Groenlanda. Această situație a creat tensiuni și dificultăți pentru europeni, care sperau să rezolve problemele prin birocratie.
Donald Trump a criticat dur Europa la Davos
Discuțiile din cadrul podcastului de pe canalul de YouTube „HAI România!” au abordat și problemele interne ale României. Jurnalistul Octavian Hoandră a evidențiat deteriorarea Partidului Liberal, sub conducerea lui Bolojan, dar și lipsa de reacție a celor care susțineau valori liberale.
În plus, jurnalistul a criticat modul în care liderii politici locali, precum Nicușor Dan și Oana Țoiu, gestionează România, acționând cu incompetență și angajând decizii privind viitorul țării fără a ține cont de opiniile majorității.
„Bolojan a distrus Partidul Liberal și cei care mai gândeau liberal, din conștiință, n-au zis nimic. Deci asta mă nelinștește. Mă nelinștește iarăși UDMR, care, deși se duc acolo și îl ling în […] pe Viktor Orban, bă, când vin aici se transformă în neomarxiști. Pesediștii s-au neomarxizat și ei. Nimeni nu se poate opune acestor limbrici pe trotinete. Asta mă sperie. Ăștia au 10% și toată lumea stă sub ei. Deci ăștia fac tot ce doresc. Deșteptul ăla de Nicușor, ăla și cu Țoiu, angajează România, mă.
Băi frate, oamenii ăștia angajează viitorul României cu 10% și cu o incompetență nemărginită. Deci toată lumea zice, îi văd pe marii analiști, da… politica externă este apanajul președintelui, el ia hotărâri. Nu bă băieți, citiți Constituția și toate lucrurile după care se ghidează România. Președintele nu ia hotărâri în numele României. El este ales ca fiind reprezentantul României. Toată lumea zice că e șeful de stat. Nu-i mă niciun șef. Este ales ca să reprezinte România. Or, România nu înseamnă numai 5-10% trotinetiștii. Deci mai sunt și alții. Când reprezinți România, îi întrebi și ăilalți”, a subliniat Octavian Hoandră.
Președintele SUA a pus oglinda în fața Europei
Octavian Hoandră a abordat și impactul discursului lui Trump asupra Europei, punctând că președintele SUA a „pus oglinda în fața Europei” și a scos în evidență consecințele neomarxismului care a afectat atât Europa, cât și o parte din America.
„Poate au o altă părere, mă frate. Nu te duci tu și îi angajezi. În afară de faptul că tot guvernul ăsta îl jignește pe Trump… N-am o mare stimă față de Trump, nu-i stilul meu. Dar faptul că el a reușit să pună oglinda în fața Europei, bă, să curme această mizerie neomarxistă care a început de la Biden și a distrus Europa și o parte bună din America, le-au luat mințile… Eu îl respect doar pentru faptul că a pus oglinda în fața Europei. Nu-i sănătos la cap, dar ceea ce spune nu poate fi contrazis”, a completat jurnalistul.
Întreaga ediție a podcastului poate fi urmărită aici.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





