Negocieri de pace Rusia–Ucraina–SUA la Abu Dhabi. Donbasul rămâne principalul obstacol
Ministerul rus de Externe a transmis sâmbătă că Moscova rămâne deschisă continuării dialogului, la finalul celei de-a doua zile a reuniunii trilaterale găzduite de capitala Emiratelor Arabe Unite.
Potrivit unor surse apropiate negocierilor, citate de agențiile ruse de presă, problema teritorială este în continuare cel mai dificil punct al discuțiilor, Rusia insistând asupra retragerii forțelor ucrainene din Donbas ca element esențial al unui eventual acord de pace.
„Această problemă rămâne cea mai complicată. Retragerea armatei ucrainene din Donbas este importantă și se iau în considerare diverși parametri de securitate cu privire la această problemă”, au transmis sursele respective.
Aceleași surse au arătat că, în cadrul discuțiilor desfășurate vineri și sâmbătă cu ușile închise, au fost analizate documente referitoare la teritoriu, garanții de securitate și alte aspecte ale unei soluționări negociate a conflictului.
Oficialii ruși au subliniat că există rezultate în urma acestor tratative, chiar dacă acestea nu pot fi făcute publice în acest stadiu, și au avansat posibilitatea unei noi runde de negocieri în zilele următoare.
Discuțiile de la Abu Dhabi s-au axat, potrivit agențiilor TASS și RIA Novosti, pe controlul asupra regiunii Donbas și pe măsurile de securitate post-conflict.
Armata rusă controlează în prezent aproximativ 80% din regiunea Donețk și aproape în totalitate Lugansk, iar cererea Moscovei privind retragerea completă a trupelor ucrainene din aceste teritorii este recunoscută de toate părțile ca fiind principalul obstacol în calea unui acord.
Atmosferă constructivă, dar fără concluzii care să fie făcute publice la acest moment
Reprezentanți ai delegației ucrainene au declarat pentru publicația americană Axios că reuniunea a fost constructivă și pozitivă, menționând, la rândul lor, existența unor rezultate, fără a oferi detalii. Aceștia au indicat că discuțiile ar putea continua săptămâna viitoare.
Un purtător de cuvânt al guvernului din Emiratele Arabe Unite a confirmat că tratativele s-au concentrat pe elementele principale ale cadrului de pace propus de Statele Unite și că au avut loc discuții directe între oficialii ruși și ucraineni, într-o atmosferă apreciată ca fiind pozitivă și constructivă.
În paralel, chestiunea garanțiilor de securitate rămâne extrem de sensibilă. Kievul solicită garanții care să oblige SUA și aliații europeni să intervină militar în cazul unei noi agresiuni ruse, similare celor de care beneficiază statele membre NATO.
Rusia se opune categoric desfășurării unor trupe occidentale pe teritoriul Ucrainei, poziție reiterată și în cadrul negocierilor de la Abu Dhabi.
Reuniunea trilaterală a venit după mai multe discuții la nivel înalt în ultimele zile
Reuniunea trilaterală a avut loc după o serie de contacte diplomatice la nivel înalt. Președintele rus Vladimir Putin a acceptat desfășurarea discuțiilor după întâlnirea de la Moscova cu emisarii președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, întâlnire descrisă de Kremlin drept substanțială și constructivă.
De cealaltă parte, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dat undă verde participării Kievului la tratative după o întâlnire cu Donald Trump la forumul de la Davos.
Delegația rusă de la Abu Dhabi a fost condusă de amiralul Igor Kostiukov, șeful serviciului rus de informații militare GRU, în timp ce echipa ucraineană a fost condusă de secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare, Rustem Umerov, alături de alți oficiali militari și politici de rang înalt.
În pofida negocierilor, conflictul din teren continuă. La scurt timp după încheierea reuniunii, forțele ruse au continuat bombardamentele asupra Ucrainei, fiind vizate inclusiv Kievul și Harkovul. Toate cele trei părți implicate în negocieri au evitat, până în prezent, să ofere detalii concrete despre conținutul discuțiilor, menținând un nivel ridicat de prudență în comunicarea publică.