INS anunță că inflația a urcat la 8,2% în iulie 2026. Serviciile, energia electrică și motorina au înregistrat cele mai importante scumpiri
SURSA FOTO: Dreamstime/Inflație
Institutul Național de Statistică (INS) a publicat datele privind inflația și evoluția prețurilor de consum pentru luna iulie 2026. Potrivit instituției, indicele prețurilor de consum comparativ cu luna iunie 2026 a fost de 100,58%, ceea ce indică o creștere lunară a prețurilor de 0,58%.
Inflația a urcat la 8,2% în iulie 2026
Rata inflației de la începutul anului, calculată pentru perioada iulie 2026 față de decembrie 2025, a fost de 4,4%, iar rata anuală a inflației, raportată la iulie 2025, a ajuns la 8,2%. Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni, în perioada august 2025 – iulie 2026 comparativ cu august 2024 – iulie 2025, a fost de 9,8%, potrivit datelor publicate de INS.
În ceea ce privește indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC), utilizat pentru compararea inflației între statele membre ale Uniunii Europene, acesta a fost de 100,42% în iulie 2026 față de iunie 2026. Rata anuală a inflației calculată pe baza IAPC a fost de 8,2%, iar rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni determinată prin acest indicator a fost de 8,8%.
Pe categorii de produse și servicii, mărfurile alimentare au înregistrat o scădere de 0,29% față de luna iunie, însă au fost cu 2,43% mai scumpe decât în decembrie 2025 și cu 5,03% peste nivelul din iulie 2025. Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,98% într-o singură lună, cu 4,21% față de decembrie și cu 7,93% în ritm anual. Serviciile au avut cea mai puternică evoluție, cu o creștere de 1,01% față de iunie, 7,69% față de decembrie și 13,67% față de iulie 2025. La nivelul întregului coș de consum, creșterea a fost de 0,58% față de luna precedentă, 4,37% față de decembrie și 8,16% față de aceeași lună a anului trecut. Rata medie lunară a inflației în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2026 a fost de 0,6%, comparativ cu 0,8% în perioada similară din 2025.

INS a prezentat și indicii calculați prin excluderea anumitor componente din coșul de consum
Indicele prețurilor exclusiv băuturi alcoolice și tutun a fost de 100,47%, exclusiv combustibili de 100,56%, exclusiv produsele cu prețuri reglementate de 100,60%, iar exclusiv legume, fructe, ouă, combustibili, energie electrică și produse reglementate de 100,58%. Varianta care exclude atât aceste produse, cât și băuturile alcoolice și tutunul a avut valoarea de 100,42%. Produsele cu prețuri reglementate includ medicamente, gaze naturale, energie termică, transport feroviar și pe apă, servicii poștale și de curierat, eliberarea documentelor de identitate, apă, canalizare, salubritate, transport urban și chirii stabilite de administrațiile locale.
În categoria mărfurilor alimentare, cele mai importante scumpiri anuale au fost înregistrate la cafea, cu 19,47%, cacao și cafea în ansamblu, cu 18,19%, ouă, cu 13,90%, lapte de vacă, cu 11,28%, carne de bovine, cu 11,67%, precum și la pâine, cu 7,93%. În schimb, fructele proaspete au fost cu 13,82% mai ieftine decât în iulie 2025, iar cartofii cu 13,68% mai ieftini. Față de luna iunie 2026, legumele și conservele de legume au scăzut cu 3,21%, fructele și conservele din fructe cu 3,47%, iar cartofii cu 6,08%.
La mărfurile nealimentare, combustibilii au înregistrat o creștere anuală de 16,87%, iar motorina s-a scumpit cu 30,70% față de iulie 2025 și cu 4,64% față de luna precedentă. Benzina a fost cu 23,15% mai scumpă decât în urmă cu un an, deși în iulie a consemnat o scădere lunară de 0,85%. Energia electrică a crescut cu 3,39% în ritm anual și cu 4,43% față de iunie 2026, în timp ce gazele naturale au înregistrat o ușoară scădere lunară de 0,41%, dar au fost cu 0,97% peste nivelul din iulie 2025. Energia termică a fost cu 10,70% mai scumpă decât în urmă cu un an. De asemenea, detergenții s-au scumpit cu 9,92%, iar cărțile, ziarele și revistele cu 10,82% în ritm anual.
În sectorul serviciilor, cea mai mare creștere anuală a fost înregistrată la chirii
În sectorul serviciilor, cea mai mare creștere anuală a fost înregistrată la chirii, care au fost cu 42,48% mai mari decât în iulie 2025 și cu 36,73% peste nivelul din decembrie 2025. Alte majorări importante au fost consemnate la apă, canal și salubritate, cu 15,99%, confecționarea și repararea îmbrăcămintei și încălțămintei, cu 14,36%, igienă și cosmetică, cu 14,10%, abonamente de televiziune, cu 14,09%, alte servicii cu caracter industrial, cu 16,56%, îngrijire medicală, cu 12,48%, transport interurban, cu 11,17%, transport rutier, cu 12,21%, abonamente auto, cu 11,77%, transport feroviar, cu 11,36%, restaurante, cafenele și cantine, cu 10,76%, precum și cinematografe, teatre, muzee, cheltuieli cu învățământul și turismul, cu 10,74%. Serviciile poștale și telecomunicațiile au crescut cu 9,82%, iar telefonia cu 6,74%. Față de luna iunie 2026, transportul aerian s-a scumpit cu 18,73%, fiind una dintre cele mai puternice creșteri lunare din întregul coș de consum.
INS precizează că, pentru interpretarea corectă a indicatorilor, trebuie consultate precizările metodologice atașate comunicatului. Coeficienții de ponderare și indicii detaliați ai prețurilor pentru principalele mărfuri și servicii sunt prezentați în anexă, iar datele complete vor putea fi accesate în fișierul aferent publicat pe site-ul instituției. Informații suplimentare vor fi disponibile în Buletinul Statistic de Prețuri nr. 07/2026, care va apărea la 21 septembrie 2026, iar următorul comunicat privind prețurile de consum va fi publicat la 11 septembrie 2026.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.