Inspecția Muncii a aplicat amenzi de peste 4 milioane lei și a descoperit 156 de persoane la muncă nedeclarată într-o săptămână
În perioada 13–17 octombrie 2025, Inspecția Muncii a desfășurat aproape 1.900 de acțiuni de control la nivel național, soldate cu amenzi în valoare totală de peste 4,1 milioane de lei și cu depistarea a 156 de persoane care prestau muncă nedeclarată.
Potrivit instituției, inspectorii au efectuat 1.895 de controale, dintre care 1.080 în domeniul relațiilor de muncă și 815 în domeniul securității și sănătății în muncă. În urma acestor verificări, au fost aplicate 1.176 de sancțiuni contravenționale – 410 amenzi și 766 de avertismente.
În domeniul relațiilor de muncă, au fost aplicate 278 de amenzi, în valoare de 3.396.900 lei, și 205 avertismente, fiind dispuse 1.509 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate. Totodată, 156 de persoane au fost depistate prestând muncă nedeclarată.
Pe partea de securitate și sănătate în muncă, inspectorii au dat 132 de amenzi, în valoare de 746.500 lei, și 606 avertismente, dispunând 894 de măsuri de conformare. Au fost oprite din funcțiune două echipamente de muncă neconforme – printre care un tablou electric fără protecție și o schelă metalică nesigură – și a fost sistat un loc de muncă unde riscurile erau majore.
Reprezentanții instituției au subliniat că aceste acțiuni au ca scop nu doar sancționarea neregulilor, ci și prevenirea accidentelor și conștientizarea angajatorilor privind beneficiile respectării legislației. Inspecția Muncii acționează constant pentru descurajarea nerespectării legislației muncii și asigurarea unui mediu de muncă sigur și sănătos, a transmis inspectorul general de stat adjunct, Mihai Uca.
Siguranța la locul de muncă este esențială pentru prevenirea tragediilor
La rândul său, ministrul Muncii, Florin Manole, a atras atenția asupra importanței siguranței la locul de muncă. El a subliniat că echilibrul dintre o zi obișnuită de muncă și una care se poate termina tragic este extrem de fragil. Ministrul a arătat că un cablu neprotejat, o schelă nesigură sau o oră în plus fără odihnă pot părea detalii minore, dar pot avea consecințe grave — un om rănit, o familie distrusă, o viață schimbată.
Manole a mai precizat că Inspecția Muncii nu caută doar greșeli, ci urmărește să prevină tragedii, amintind că, dincolo de reguli și documente, este vorba despre oameni adevărați, cei care, prin munca lor, „țin în picioare țara”.
„Este important să nu uităm cât de fragil e echilibrul dintre o zi de muncă și o zi care se poate termina prost. Un cablu neprotejat, o schelă nesigură, o oră în plus fără odihnă, ar putea părea detalii. Dar pot însemna un om rănit, o familie distrusă, o viață schimbată.
Inspecția Muncii nu caută doar greșeli. Caută să prevină tragedii. Pentru că dincolo de hârtii și reguli, e vorba despre oameni adevărați, cei care țin în picioare țara asta prin munca lor”, a scris acesta, joi, pe contul său de Facebook.