UPDATE: 16:23 Moțiunea de cenzură a fost respinsă de Parlament
Moţiunea de cenzură iniţiată de partidele de opoziţie, intitulată „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, a fost respinsă de Parlament, potrivit unor surse politice. În urma votului, Executivul condus de Ilie Bolojan rămâne în funcţie, iar actuala coaliţie de guvernare îşi menţine majoritatea, în pofida tensiunilor politice acumulate în ultimele luni.
UPDATE 16:16 S-a încheiat numărătoarea. Se așteaptă rezultatul
UPDATE, 15:35: A început votarea moțiunii de cenzură
Votul este secret cu bile: bila albă în urna albă și bila neagră în urna neagră înseamnă vot „pentru”, bila albă în urna neagră și bila neagră în urna albă înseamnă vot „contra”.
Pentru a fi adoptată, în favoarea moţiunii trebuie să voteze cel puţin 232 de parlametari.
UPDATE, 14:45 Parlamentul votează moțiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”
Senatul și Camera Deputaților s-au reunit în ședință comună, de la ora 14:00, pentru a dezbate și vota moțiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului Bolojan de cei de la PACE și AUR.
În opinia lui Bolojan, moțiunea de cenzură arată faptul că Opoziția nu înțelege contextul social, economic și geopolitic în care ne aflăm, ci se folosește de greutățile și suferințele românilor pentru a câștiga capital politic. „Mingile și spectacolul își au locul lor, dar pe stadioane. România are, azi, nevoie de responsabilitate, să continue să meargă pe drumul corect. Nu ne permitem o criză economică sau una politică. Singura decizie rațională este respingerea acestei moțiuni de cenzură”, le-a transmis Bolojan celor din PACE și AUR.


„Am preluat mandatul în urmă cu şase luni într-un moment dificil pentru ţara noastră. Am anunţat atunci trei direcţii principale pentru ceea ce urma să facă Guvernul: ordine în finanţe, bună guvernare şi respect pentru cetăţeni. Acestea rămân valabile şi pentru anul ce urmează. Chiar dacă mai avem multe de dus la bun sfârşit, cred că paşii făcuţi în acest an, paşi care au fost şi cei mai grei, au pus ţara noastră pe calea cea bună.
Atunci când am preluat guvernarea, România era pe cale să piardă încrederea pieţelor financiare. Asta ar fi însemnat fuga investiţiilor, dobânzi foarte mari, posibil chiar incapacitatea de a ne mai împrumuta şi, în cele din urmă, complicaţii sociale foarte mari. Am evitat acest scenariu prin câteva măsuri care au început să reechilibreze economia şi să stopeze adâncirea deficitului.
Aceste măsuri au presupus sacrificii din partea românilor, cărora le mulţumesc din nou pe această cale. Primele rezultate au început să apară. Agenţiile de rating au menţinut România în rândul ţărilor recomandate pentru investiţii. Pentru primele 10 luni ale anului avem deja o reducere a deficitului faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. De asemenea, veniturile încasate la buget au crescut cu 12,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, şi prin îmbunătăţirea colectării.
Pentru prima dată în acest an în octombrie România s-a împrumutat la dobânzi sub cele din ultimul an, dovadă că revine încrederea investitorilor. Pentru că am început să facem ordine în finanţe, anul viitor nu vor mai exista creşteri de taxe şi impozite. Ne vom concentra pe încasarea corectă a acestora, prin combaterea evaziunii fiscale, pe atragerea fondurilor europene pentru continuarea investiţiilor şi pe reaşezarea economiei pe baze mai sănătoase. Acestea nu sunt doar poveşti. Sunt semne bune pentru România pe termen scurt şi noi perspective de dezvoltare pe termen mediu, care vor avea un efect pozitiv asupra fiecărui român.
Am intrat deja într-o rutină a acestor moţiuni de cenzură care urmează toate acelaşi tipar, şi anume bifează un exerciţiu politic. În locul discuţiilor pe soluţii, semnatarii moţiunii livrează doar haos şi scandal. În continuare nu înţeleg ce alternativă propun semnatarii moţiunii. Ar fi trebuit să lăsăm România să ajungă în criză? Ar fi trebuit să continuăm cu cheltuielile şi să adâncim deficitul? Ar trebui să nu investim în apărare şi să lăsăm România vulnerabilă? Moţiunea arată faptul că semnatarii nu înţeleg contextul economic, social şi geopolitic în care ne aflăm. Sau se face că nu înţelege. Ni se spune să reducem deficitul, dar să nu tăiem cheltuielile.
Semnatarii moţiunii pretind că susţin România şi pe români, dar de fapt se folosesc de greutăţile şi suferinţele oamenilor pentru a câştiga capital politic. Am un mesaj direct pentru semnatarii moţiunii: V-aţi opus la fiecare proiect de restructurare pe care l-am propus în faţa Parlamentului. V-aţi opus măsurilor propuse pentru a avea un sistem de sănătate mai bun. V-aţi opus măsurilor care să facă ordine în finanţele ţării şi să echilibreze bugetul.
V-aţi opus măsurilor de reformă fiscală prin care scoatem la iveală firmele fantomă şi asigurăm plata corectă a impozitelor de către firmele străine în România. V-aţi opus reformei instituţiilor de reglementare, dar şi reducerii de posturi în consiliile de administraţie. V-aţi opus autorizării armatei române de a doborî dronele ruseşti care ajung în spaţiul nostru aerian. Puteţi să criticaţi guvernul oricât doriţi, este dreptul opoziţiei s-o facă. Dar mi se pare cu adevărat periculoasă maniera în care vă raportaţi la apărarea ţării noastre.
Prima datorie este siguranţa românilor. Ideea că avem de ales între apărare pe de-o parte şi sănătate şi educaţie pe de alta, este una populistă. Un stat puternic are nevoie şi de o apărare pe măsură şi de sisteme publice funcţionale. Investiţia în industria noastră de apărare va genera locuri de muncă, dezvoltarea infrastructurii şi oportunităţi pentru România.
”România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” se numeşte această moţiune de cenzură împotriva unui guvern care a crescut redevenţele pentru petrolul şi gazele extrase de OMV Petrom, care a scos din sarcina statului şi a pus în sarcina companiei să plătească costurile de mediu, costuri de peste jumătate de miliard de Euro. Da, asta înseamnă să nu vinzi ţara, ci să obţii ceea ce i se cuvine.
România are nevoie astăzi de responsabilitate şi are nevoie să continue să meargă pe drumul corect. Ţara noastră nu îşi permite o criză economică şi nici una politică. Oamenii aşteaptă de la noi maturitate şi onestitate. Prin urmare, singura decizie raţională este respingerea acestei moţiuni de cenzură”, a spus prim-ministrul în finalul discursului în plenul Parlamentului”, a declarat Bolojan.
Liderul AUR, George Simion, a venit la tribuna Parlamentului şi a prezentat o fotografie cu Monica Hunyadi, care a fost numită în funcţia de manager suport servicii la Exploatare Sistem Zonal Prahova şi al cărei nume a fost vehiculat în contextul crizei apei, apoi i-a transmis lui Bolojan că în loc să îl ţină PSD-ul la guvernare încă şase luni „mai bine economisim timpul românilor şi nu ne mai batem joc cu nişte soluţii care nu sunt soluţi.” După aceea, i-a cerut lui Bolojan să demisioneze din funcția de premier.
„O să vă doriţi să nu spunem nimic pentru că ce urmează să spunem este foarte dureros pentru cetăţenii României. Dacă nu înţelegeaţi care este alternativa, domnule Bolojan, alternativa este să nu susţineţi la conducerea statului român astfel de personaje cu experienţă în saloanele de înfrumuseţare pe care dumneavoastră de şase luni premier le giraţi la conducerea unor companii care se ocupă de Apele Române, la CFR Electrificare şi cred că şi la Siguranţa Feroviară. În loc să vă ţină PSD-ul încă şase luni la guvernare în care dumneavoastră falimentaţi România, poate economisim timpul românilor şi nu ne mai batem joc cu nişte soluţii care nu sunt soluţii. Daţi-vă demisia domnule Bolojan, dacă nu sunteţi în stare şi dacă credeţi dumneavoastră că sunteţi în stare să ştiţi că noi suntem aici pentru a vota trecerea la 300 de parlamentari nu la 400 şi un pic, pentru a tăia banii de la partide, pentru a reveni la alegerea primarilor în două tururi, pentru a scăpa de evaziunea fiscală prin taxarea inversă aTVA-ului ,singura soluţie viabilă. Aplicaţi soluţii pentru că alternativa există, doar dumneavoastră sunteţi prea slab ca să o aplicaţi”, a declarat Simion.
Ninel Peia (PACE): „Progresistul contemporan diferă de bolșevicul clasic doar prin locul de unde provine. Progresistul clasic provine din mediul corporatist, academic ș.a.m.d. Discutăm dacă parlamentul mai contează. Guvernul progresist a transformat greșeala în sistem. Azi Parlamentul votează dacă statul român mai contează mai mult decât interesele politice străine.”
Cosma Botond (UMDR): „Inteligența artificială suveranistă a pus pe masă un ghiveci cu de toate, stropit cu sos mesianic. Puși pe scandal, suveraniștii nu suportă ca cineva să aibă altă opinie decât ei, propagă ura, fiind epigonii spirituali ai Gărzii de Fier. Aplică un principiu bolșevic: cine nu e cu noi e împotriva noastră. Asta sunteți, suveraniștii și bolșevici. Nu vreți să guvernați, vreți doar gălăgie și spectacol pentru că nu aveți soluții. România are nevoie de stabilitate și reformă, cetățenii se confruntă cu greutăți. Oamenii așteaptă soluții, și nu certuri interminabile în coaliție.”
Radu Miruță (USR): „Citind textul moțiunii îmi dau seama că moțiunea nu este despre guvernare, ci despre zgomot. În această moțiune, AUR nu oferă soluție la nicio problemă pe care o critică. Se demonstrează că cei care urlă mai tare sunt cei care o fac pentru că nu sunt în stare de altceva. AUR nu iubește România, ci folosește România pentru a-i duce pe oameni într-o situație în care oamenii să creadă că au soluții. Sunt de cinci ani în Parlament și din partea celor de la AUR am auzit doar vorbe. În Parlament poți depune proiecte de lege în care să arăți că ai alte propuneri. Dar nu există soluții de la AUR nici în educație, nici în sănătate, nici în Energie. AUR nu are efectiv soluții concrete pe care Parlamentul să le dezbată. Guvernul și-a asumat măsuri rapide care să repare o situație bugetară proastă. Probabil asta vă supără foarte tare: că există oameni asumați, care nu vin să mestece vorbe goale ci își suflecă mâinile și fac. Premierul a arătat că are capacitate să vină cu soluții. Apel către partenerii de coaliție să fim mai mulți concentrați pe ce poate livra guvernul. Acest ping pong nu face decât să dea scenă celor de la AUR. Folosiți termenul de progresist la adresa întregului Guvern. Dacă ați fi făcut cum trebuie școala, ați fi aflat că a progresa înseamnă a avansa. De ce vă deranjează că România ar deveni mai puternică?”
Mihai Ghighiu (PSD): „Ne aflăm în fața unei moțiuni de cenzură care nu urmărește interesul României. Nu putem gira un exercițiu construit pe simple ambiții electorale Semnatarii acestei moțiuni nu vor să dărâme un guvern, nu au soluții, nu au un proiect politic. AU nevoie permanentă de un circ politic. Noi, PSD, ne-am asumat guvernarea în pandemie, în crize energetice, nu am fugit niciodată de responsabilitate. Întotdeauna, la guvernare am construit și am reconstruit.”
Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” va fi dezbătută şi votată, azi după-amiază, de plenul Parlamentului
Moţiunea de cenzură intitulată „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, depusă de Opoziție, a fost citită, săptămâna trecută, în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului şi urmează să fie dezbătută şi votată astăzi, 15 decembrie 2025, de la ora 14.00. Potrivit Opoziției, această moţiune de cenzură este „un apel la demnitate, la responsabilitate şi la schimbare, pentru România care munceşte, care speră şi care refuză să mai fie călcată în picioare”.
„Dezastrul de la Paltinu nu e un accident, ci o fotografie fidelă a guvernării Bolojan, un ministru progresist a decis să golească un baraj întreg chiar în plin cod meteorologic cu risc hidrologic. Ca să fie drama completă, golirea s-a făcut fără nicio sursă alternativă de apă şi cu rezervoarele deja goale. Captarea din straturile cele mai joase ale lacului a transformat apa într-un soi de nămol industrial, iar staţia de epurare Voila, care nu e dotată pentru turbiditate extremă, a cedat.
Şi toate acestea fără un plan de lucrări etapizat, concret şi logic. Acest Guvern s-a specializat, cu o consecvenţă demnă de cauze mai bune, în a lucra împotriva propriului popor. Măsură după măsură, românii plătesc mai mult şi primesc mai puţin. Nu vorbim despre un simplu eşec de guvernare, ci despre o administraţie care, prin acţiunile sale repetitive, şi-a ales cu claritate partea greşită, împotriva intereselor fundamentale ale cetăţenilor pe care pretinde că îi reprezintă.
Promisiunile politicianiste s-au lovit de zidul dur al realităţii, inflaţia a mărunţit puterea de cumpărare, sănătatea şi educaţia se scufundă în subfinanţare cronică, iar dezvoltarea regională stagnează sub povara incompetenţei sistemice. Românii nu trăiesc mai bine, lucru recunoscut chiar de preşedintele ţării de Ziua Naţională, iar majoritatea covârşitoare a cetăţenilor se luptă cu sărăcia, în timp ce guvernanţii privesc cu un calm aproape artistic. A sosit momentul să spunem stop prin votul suveran al Parlamentului”, susțin iniţiatorii moţiunii de cenzură.
Opoziția acuză Guvernul Bolojan că „a decis să continue tradiţia guvernărilor precedente, supra-îndatorarea”. Potrivit Opoziției, datoria publică a ajuns în august 2025 la aproape 1085 de miliarde de lei, adică 59,7% din PIB, cu 90 de miliarde mai mult decât la începutul anului.
De altfel, deficitul bugetar a atins pragul de 109 miliarde de lei doar în primele 10 luni ale anului. Dobânzile pentru această datorie nesustenabilă au consumat 46 de miliarde de lei între ianuarie şi octombrie, cu peste 12 miliarde mai mult decât anul trecut. Guvernul Bolojan a aprobat o nouă rectificare bugetară cu ţinta de deficit de 8,4% din PIB, aproape identică cu cea a guvernului precedent.
„Toate aceste cifre ascund datorii neplătite de peste 0,5% din PIB, precum cele de peste 7 miliarde de lei către furnizori prin ANRE”, se arată în moţiunea de cenzură. Statul mai datorează sume uriaşe companiilor care au lucrat pentru stat. Rezultatul: şantiere îngheţate, constructori aproape de faliment şi o creştere de 32% a firmelor dizolvate doar în primele 10 luni, comparativ cu anul trecut.
Guvernul progresist Bolojan scoate bani din «piatră seacă». Taxează tot ce mişcă. Inflaţia a explodat la 9,8% în octombrie 2025 faţă de octombrie 2024, dublu faţă de orice alt stat din UE. La acestea se adaugă o majorare de 72% a preţurilor la electricitate după încetarea schemei de plafonare şi compensare la 1 iulie. Economia s-a contractat cu 0,2% în trimestrul III, o adevărată performanţă progresistă.
Mediul de afaceri a ajuns inamic pentru guvernul progresist cu peste 11.000 de firme în insolvenţă în primele 10 luni şi 32% dintre IMM-uri incapabile să-şi plătească taxele. Guvernul a preferat să strivească munca şi producţia românească, în timp ce companiile de stat risipesc fonduri fără oprire. Avem cel mai ostil climat fiscal din UE pentru întreprinderile mici. Conform Eurostat, în 2025 am înregistrat cea mai mare pierdere de putere de cumpărare din UE. Salariul real a scăzut cu peste 6%, iar în peste 70% din judeţe oamenii sunt mai săraci decât în 2022. Nu e părere, e statistica care ne bate obrazul”, scrie în moţiunea de cenzură.
Nemulțumirile Opoziției
Opoziția acuză Guvernul Bolojan că, în domeniul energiei, „a reuşit un adevărat haos”. Mai precis, amintește Opoziția, a eliminat schema de plafonare fără măsuri de tranziţie, întârzierea rambursărilor către furnizori, blocarea investiţiilor în producţie şi menţinerea dependenţei de importuri într-un moment geopolitic critic. România, din ţară producătoare de energie, a ajuns să importe curent electric la preţuri umilitoare pentru populaţie. Guvernul Bolojan, susține Opoziția, „a transformat finanţele ţării într-un circ, iar românii sunt publicul plătitor, nu spectator, românii sunt victime.”
Ba mai mult, spun inițiatorii moțiunii de cenzură, „Guvernul Bolojan a tratat sănătatea românilor nu ca pe o prioritate, ci ca pe un experiment contabil.” „A tăiat personal, a tăiat bugete, a tăiat spitale dar n-a tăiat suferinţă”, susține Opoziția. În opinia Opoziției, reducerea personalului „ca să eficientizeze” a transformat spitalele în clădiri goale, iar reorganizarea „pentru optimizare” a lăsat doar cu aparatura stinsă.
Potrivit Opoziției, Guvernul Bolojan a impus plata CASS, de la 1 august 2025, unor categorii largi de persoane vulnerabile:
- coasiguraţii (soţ/soţie sau părinţi fără venituri proprii) plătesc 2.430 lei anual, pentru a-şi menţine calitatea de asigurat; persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin legi speciale (deportaţi, veterani, revoluţionari etc.);
- beneficiarii indemnizaţiei de şomaj;
- persoanele aflate în concediu pentru creşterea copilului;
- persoanele cu venit minim de incluziune;
- personalul monahal fără venituri; pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 lei/lună, care vor plăti 10% CASS pentru suma care depăşeşte acest prag.
„În loc să apere sănătatea naţiunii, politrucii progesişti din Guvern confundă austeritatea cu competenţa şi lasă poporul român să plătească, la propriu, preţul unor decizii luate departe de realitate şi departe de oameni. Noi nu cerem minuni. Cerem normalitate. Nu cerem privilegii. Cerem funcţionalitate. Nu cerem monumente. Cerem medicamente. Un guvern care nu poate proteja sănătatea naţiunii nu poate pretinde că protejează viitorul Neamului Românesc”, scrie în moţiunea de cenzură.
Atenție! Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” este amplă. Capital.ro a prezentat, în acest articol, o mică parte din ea.