În același timp, modul de numire a conducerii Consiliului de Administrație a fost trimis la Parchet, la DNA și la Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), pentru a fi analizat și clarificat de autoritățile competente.

Radu Miruță cere claritate în conducerea companiilor publice

Ministrul a subliniat așteptarea ca aceste verificări să fie finalizate cât mai rapid, astfel încât să fie clarificat legal modul în care conducerea ROMARM și a Consiliului de Administrație a fost stabilită.

Radu Miruță a făcut un apel către conducerea AMPIP și DNA să acționeze cu responsabilitate, având în vedere mecanismul SAFE, pentru a asigura curățenia și corectitudinea în funcționarea companiilor care gestionează contracte importante.

„Modul de numire a conducerii Romarm a fost în această dimineaţă trimis la Parchet, cât şi conducerea Consilului de Administraţie, la Parchet, la DNA şi la AMPIP. Aşteptarea este ca aceste lucruri să fie clarificate de DNA şi de AMEPIP în cel mai rapid mod cu putinţă”, a spus ministrul Radu Miruță într-o conferinţă de presă.

romarm
SURSĂ FOTO: ROMARM

Ministrul Economiei a accentuat necesitatea unei conduceri transparente

Ministrul Economiei a accentuat necesitatea unei conduceri „igienice” și transparente, capabile să ducă mai departe contractele strategice. El a menționat că aceste contracte implică coordonarea sa directă, implicarea prim-ministrului și a președintelui României, subliniind importanța unei conduceri care să asigure desfășurarea corectă și eficientă a activităților companiei.

„Avem nevoie de o conducere igienică, de o conducere transparentă, de o conducere care să ducă mai departe contractele pe care eu, ca Ministru al Economiei, Cugir-ul şi cu implicarea prim-ministrului României, cu implicarea preşedintelui României ajung cu adevărat să se desfăşoare”, a conchis ministrul Economiei.

Compania a anunțat anterior semnarea contractelor de mandat pentru noii membri ai echipei de conducere executivă, respectiv Directorul General și Directorul Economic, marcând astfel consolidarea cadrului de guvernanță corporativă și a strategiei de dezvoltare a companiei.

Răzvan Pîrcălăbescu, noul director general, a semnat contractul de mandat în urma unei proceduri de selecție publice și transparente, desfășurate conform legislației în vigoare. Cu o experiență vastă în industria militară, producție specializată și relații guvernamentale de nivel înalt, Pîrcălăbescu va conduce compania către consolidarea capacităților de producție și implementarea parteneriatelor strategice internaționale.

Adrian Teotoc, noul director economic, a semnat contractul de mandat prin aceeași procedură riguroasă de selecție. Cu o experiență recunoscută ca CFO în gestionarea unui holding din industria petrochimică cu o cifră de afaceri de peste 1 miliard de euro anual, Teotoc va asigura stabilitatea financiară a Romarm, optimizarea resurselor și implementarea unor politici moderne de control și eficiență economică.

Procedura de selecție a fost coordonată de o echipă de experți în recrutare executivă, guvernanță corporativă, mentorat tehnologic NATO și redresarea și managementul performanței companiilor de stat, respectând toate normele legale.