Modificări fiscale, noile reguli privind eșalonările la plată. CCF reclamă confuzii legislative privind contractele de fideiusiune

Modificările fiscale aduse prin al doilea pachet legislativ și Ordonanța 89/2025 creează dificultăți de interpretare în aplicarea eșalonărilor la plată, susține Camera Consultanților Fiscali. Instituția a solicitat clarificări urgente de la Ministerul Finanțelor și ANAF, invocând blocaje procedurale și aplicări neunitare la nivelul organelor fiscale, în special în ceea ce privește contractele de fideiusiune și obligațiile fideiusorilor în diferite situații juridice.

Camera Consultanților Fiscali solicită clarificări urgente pentru aplicarea noilor reguli privind eșalonările la plată

Modificările fiscale introduse în privința eșalonărilor la plată ale datoriilor, prin cel de-al doilea pachet fiscal (L239/2025) și Ordonanța trenuleț (OUG 89/2025), trebuie completate cu precizări imediate de aplicare practică pentru a soluționa problemele de interpretare întâmpinate de organele fiscale.

În acest sens, Camera Consultanților Fiscali a trimis o adresă către Ministerul Finanțelor și ANAF.

Mediul de afaceri onest, dar afectat de dificultățile financiare reale ce caracterizează economia în această perioadă, apelează la eșalonări tocmai pentru că dorește să-și plătească taxele și impozitele către Stat.

Astfel, din informațiile deținute de Camera Consultanților Fiscali, provenite de la consultanții fiscali care asigură asistența contribuabililor în derularea procedurilor fiscale de tipul facilităților la plată, s-a constatat că implementarea practică a noilor prevederi la nivelul organelor fiscale ridică câteva probleme de înțelegere și interpretare, care generează fie blocarea procesului de soluționare a cererilor contribuabililor, fie o aplicare neunitară de la un organ fiscal la altul.

„Am identificat aspecte concrete care necesită o clarificare urgentă din partea ANAF și/sau MF pentru deblocarea procedurilor legale legate de eșalonarea la plată aflate în curs de desfășurare la nivelul organelor fiscale și am comunicat autorităților fiscale centrale și soluțiile de aplicare corecte, în opinia noastră, împreună cu fundamentarea juridică a acestora, în scopul de a contribui cu expertiza noastră la implementarea unitară cât mai urgentă la nivel național a noilor prevederi”, a declarat Doru Dudaș, fost vicepreședinte ANAF și director general în Ministerul Finanțelor, actual președinte al Comitetului fiscal CCF.

Conflicte de interpretare privind contractul de fideiusiune între Codul de procedură fiscală și Codul civil

Una dintre problemele de interpretare este legată de contractul de fideiusiune, adică cel menit să asigure o garanție personală prin care o persoană se obligă față de un creditor să execute obligația debitorului, în cazul în care acesta nu o face.

Conform noilor prevederi fiscale, nu este clar între cine și cine se încheie și se semnează contractul de fideiusiune, în condițiile în care Codul de procedură fiscală și Codul civil au prevederi diferite privind părțile acestui contract.

Astfel, pe de o parte, potrivit normei legale speciale (din Codul de procedură fiscală), contractul de fideiusiune se încheie de către debitorul persoană juridică cu beneficiarul real al acestuia și se prezintă organului fiscal (creditorul bugetar), în timp ce Codul civil stabilește ca părțile în contractul de fideiusiune ar fi fideiusorul – beneficiarul real al debitorului în acest caz și creditorul bugetar (organul fiscal).

Astfel, CCF interpretează că în această situație de conflict legislativ devine aplicabilă norma legală cu caracter special, iar drept urmare acest contract nu se încheie între un fideiusor și creditorul bugetar, ci între debitor și fideiusorul indicat și stabilit chiar prin norma legală specială, respectiv beneficiarul real al persoanei juridice.

Capabilitatea patrimonială a fideiusorului și situația debitorilor cu risc fiscal mic

O altă problemă neclară identificată de Camera Consultanților Fiscali este aceea dacă fideiusorul trebuie să fie o persoană care să aibă capabilitatea patrimonială dovedită de a satisface creanța, iar organul fiscal este obligat să verifice efectiv această capabilitate patrimonială înainte de a accepta contractul de fideiusiune prezentat de debitorul persoană juridică.

Totuși, aspectul privind capabilitatea patrimonială a fideiusorului unui debitor persoană juridică, spre deosebire de fideiusorul debitorului persoană fizică, nu este reglementat de Codul de procedură fiscală, iar în acest caz ar trebui să se aplice prevederile Codului civil.

Astfel, CCF înțelege că, în cazul debitorului persoană juridică, fideiusorul stabilit prin lege către stat (creditor) în persoana beneficiarului real nu trebuie să facă dovada capabilității sale patrimoniale de a satisface creanța negarantată de debitor, răspunzând însă cu întregul său patrimoniu, precum și cu veniturile pe care le obține, iar în schimb fideiusorul pe care îl alege un debitor persoană fizică, fără a fi impus de creditor, trebuie să facă dovada capabilității sale patrimoniale de a satisface creanța garantată.

O altă neclaritate este legată eventualitatea unui contract de fideiusiune asupra eșalonărilor la plată acordate debitorilor cu risc fiscal mic. În acest caz, cu toate ca nu sunt prevederi exprese din care rezultă că s-ar impune contract de fideiusiune, în urma interpretării coroborate a tuturor prevederilor legale incidente, CCF apreciază că este necesară prezentarea contractului de fideiusiune.