Ministrul Oana Țoiu, la Chișinău: Cel mai puternic parteneriat diplomatic din lume

Ministrul Oana Țoiu, la Chișinău: Cel mai puternic parteneriat diplomatic din lume

SURSA FOTO: Dreamstime - Oana Țoiu

Publicat de Alexandra Iana la 22 decembrie 2025, 15:59

Relația dintre România și Republica Moldova reprezintă, în prezent, „cel mai puternic parteneriat diplomatic dintre două țări în lume”, a declarat ministrul român al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, aflată luni într-o vizită de lucru la Chișinău. Oficialul român a subliniat că schimburile comerciale bilaterale au depășit pragul de 3 miliarde de euro și a reafirmat sprijinul ferm al Bucureștiului pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Declarațiile au fost făcute după întâlnirea cu ministrul de externe al Republica Moldova, viceprim-ministrul Mihai Popșoi.

„Avem ceea ce unii dintre colegii noştri din comunitatea miniştrilor de externe uneori denumesc ca fiind poate cel mai puternic parteneriat diplomatic dintre două ţări în lume, pentru că interesele ţărilor noastre nu sunt doar aliniate, ci sunt nişte interese naţionale care ajung să fie îndeplinite cu succes, ajung să fie mai puternice atâta timp cât le urmărim împreună”, a spus Oana Țoiu.

Comerț de peste 3 miliarde de euro și proiecte strategice comune

Șefa diplomației române a arătat că volumul schimburilor comerciale dintre cele două state a depășit 3 miliarde de euro, România fiind principalul partener comercial al Republicii Moldova, cu o pondere de peste 20% din comerțul exterior.

„Acest rezultat arată ce putem construi împreună într-un cadru de democraţie funcţională şi interese comune”, a declarat ministrul.

Totodată, Oana Țoiu a evidențiat avansul proiectelor de infrastructură strategică, precizând că, în perioada următoare, vor deveni vizibile progrese concrete în conectarea celor două state. Printre acestea se numără realizarea conexiunilor rutiere, inclusiv prin autostradă, și finalizarea podului de la Ungheni – primul pod nou peste Prut construit după mai multe decenii. În paralel, sunt derulate proiecte de modernizare a altor poduri și de interconectare energetică, considerate esențiale pentru securitatea energetică a Republicii Moldova.

Sprijin pentru integrarea europeană și reziliența regională

Ministrul român de externe a reiterat că România și Republica Moldova au dezvoltat „unul dintre cele mai puternice parteneriate diplomatice”, fundamentat pe obiective comune legate de securitate, creștere economică și consolidarea statului de drept. Ea a transmis un mesaj de cooperare strânsă diplomaților moldoveni pentru atingerea obiectivelor de integrare europeană și pentru întărirea rezilienței în fața amenințărilor hibride.

Potrivit Oanei Țoiu, România și Republica Moldova se află în centrul atenției Uniunea Europeană și a comunității internaționale, inclusiv ca urmare a rezilienței demonstrate de cetățeni și instituții în fața interferențelor externe.

Progrese politice și cooperare extinsă

În plan politic, ministrul a apreciat progresele realizate de autoritățile de la Chișinău în 2025, inclusiv organizarea unor alegeri libere și corecte și adoptarea rapidă a reformelor necesare integrării europene. Aceste evoluții au fost recunoscute și de Comisia Europeană în pachetul anual privind extinderea. România va continua să sprijine activ Republica Moldova la nivel european, atât politic și diplomatic, cât și prin asistență tehnică și expertiză, implicând zeci de experți români din instituțiile guvernamentale.

Șefa diplomației române a trecut în revistă și cooperarea intensă în domeniile educației și culturii, menționând bursele pentru studenți, proiectele educaționale și culturale finanțate cu aproximativ 25 de milioane de euro, donațiile de carte și programele de sprijin destinate elevilor și profesorilor.

Cooperare regională și „Triunghiul Odesa”

În context regional, Oana Țoiu a făcut referire la continuarea cooperării în format trilateral România–Republica Moldova–Ucraina. Ea a anunțat că România va găzdui, în primul trimestru al anului 2026, reuniunea miniștrilor de externe în formatul „Triunghiul Odesa”, având ca temă principală reconstrucția Ucrainei și susținerea investițiilor regionale.

Vizita de la Chișinău a fost descrisă de ministrul român drept un nou pas în consolidarea parteneriatului bilateral și a angajamentului comun pentru un viitor european sigur și prosper.

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.