Ministrul Ionuț Moșteanu denunță corupția din Ministerul Apărării: Justiţia îşi va face treaba
SURSA FOTO: Dreamstime- Ionut Moșteanu
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a susținut că va folosi toată forța executivă disponibilă pentru a curăța sistemul de corupție, atât cât îi permite funcția publică pe care o deține.
Declarațiile lui Ionuț Moșteanu au fost făcute după ce o persoană a fost arestată pentru încercarea de a-i cumpăra influența cu un milion de euro, pentru a facilita un contract cu Romtehnica, companie coordonată de MApN.
Ionuț Moșteanu promite să lupte împotriva corupției din MApN
Moșteanu a precizat că nu va oferi mai multe detalii despre dosarul aflat pe masa procurorilor și că justiția își va face treaba, dar el și colegii săi nu vor ceda în fața corupților. Ministrul a subliniat că anticorupția reprezintă un principiu definitoriu pentru el și pentru echipa sa politică și că va continua să acționeze corect și responsabil.
„Eu nu o să dau mai multe detalii dintr-un dosar aflat pe masa procurorilor. De aici încolo, justiţia îşi va face treaba şi eu, alături de colegii mei, nu o să ne dăm un milimetru la o parte din faţa corupţilor. Am intrat în politică acum vreo 10 ani, dacă ţineţi minte, în momentul post-Colectiv, când, din cauza corupţiei au murit oameni. Şi ăla e momentul care ne-a adus pe noi, cumva, din toate păturile sociale şi am intrat atunci în partidul lui Nicuşor cu toţii pentru a ne implica politic. Şi ăsta este una din crezurile noastre. O ţară fără corupţie, o ţară mai bună de trăit şi pentru asta vom face în fiecare zi ce e corect să facem”, a spus ministrul Ionuţ Moşteanu.
Evenimentul a survenit după arestarea unei persoane care ar fi încercat să dea un milion de euro ministrului Apărării, crezând că acesta își poate exercita influența asupra conducerii Romtehnica pentru a favoriza o firmă privată. DNA a confirmat reținerea și arestarea preventivă pentru 30 de zile a suspectului pentru cumpărare de influență.
„O să mai fie chestii pe care o să le vedeţi în perioada care urmează. Anticorupţia mă defineşte şi ne defineşte pe noi, cei de la USR. Atâta timp cât sunt într-o funcţie publică şi am o forţă executivă, o să-mi folosesc parte din această forţă executivă pentru a curăţa de corupţie atât cât pot din sistemul pe care îl am în subordine”, a mai spus Moşteanu.

Persoana reținută este Marius Ovidiu Isăilă, fost senator PSD de Dâmbovița
Potrivit unor surse judiciare, persoana reținută este Marius Ovidiu Isăilă, fost senator PSD de Dâmbovița, cu o condamnare definitivă din 2016 la cinci ani și patru luni închisoare cu executare. Isăilă fusese trimis anterior în judecată de DNA în 2014 pentru trafic de influență și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În paralel, Moșteanu a participat la Conferința privind Cooperarea Industrială în Domeniul Apărării între Germania și România, organizată de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Ministrul a declarat că va continua să sprijine autoritățile în clarificarea faptelor și a refuzat categoric orice întâlnire cu persoana implicată în tentativa de corupție.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





