Ministrul Florin Barbu: România va deveni jucătorul numărul unu în sud-estul Europei ca şi procesator
SURSA FOTO: Facebook, Florin Barbu
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat sâmbătă că România a făcut pași importanți pentru dezvoltarea industriei alimentare, prin semnarea unor contracte de aproximativ 2 miliarde de euro pentru realizarea de unități de procesare. Aceste investiții ar urma să fie finalizate în următorii trei ani, perioadă după care România ar putea deveni principalul procesator din sud-estul Europei.
Accent pe procesare și integrarea producției agricole
Florin Barbu a explicat că, încă din 2023, Ministerul Agriculturii a schimbat direcția investițiilor, punând un accent major pe procesarea produselor agricole, alături de dezvoltarea vegetalului și a zootehniei.
„Să ştiţi că, încă din 2023, eu am pus accent foarte mare pe partea de procesare şi am semnat în România 2 miliarde de euro procesare (…) În agricultură sunt trei paliele importante. Partea de vegetal, unde ne-am axat foarte mult şi am ajuns la 1,6 milioane de hectare în sistem irigat, partea de zootehnie şi partea de industria alimentară. Pentru că, după trei ani de zile, prin cantităţile de produse realizate prin aceste unităţi de procesare, România va deveni jucătorul numărul unu în sud-estul Europei ca şi procesator”, a declarat Florin Barbu, în emisiunea Insider Politic de la Prima TV.
Ministrul a precizat că toate contractele pentru aceste unități au fost deja semnate, iar termenul estimat pentru finalizarea lor este de trei ani.
Materie primă din România, obiectiv strategic
Un alt obiectiv major vizează utilizarea preponderentă a materiilor prime românești, prin integrarea producției vegetale cu zootehnia.
„Eu îmi doresc foarte mult ca ministru ca aceste unitâţi de procesare să utilizeze materie primă din România. De aceea, v-am spus că e foarte important să integrăm vegetalul cu zooteinia, astfel încât să avem materie primă pentru unităţile de procesare din România, să închidem acest lanţ cu produs românesc”, a explicat Florin Barbu.
Referindu-se la exporturile României, ministrul Agriculturii a arătat că sectorul avicol este liderul incontestabil.
„Exportăm foarte mult, 298 de milioane de pui. Am ajuns la un grad de autosuficienţă de 170%. Din 2023 până în 2025, am reuşit să finalizăm pe scheme de ajutor de stat peste 28 de ferme. Producem încă din 2025 şi anul acesta încă 100 de milioane de pui în plus. Suntem, v-am spus, numărul 1 la nivelul european şi avem jumătate din piaţa din Marea Britanie, 30% din Franţa şi Germania din piaţa de pui”, a explicat ministrul Agriculturii.
Potrivit acestuia, România a ajuns și la un grad de autosuficiență de aproape 140% în ceea ce privește producția de ouă.
Programe pentru carne de vită și relansarea sectorului de porc
Florin Barbu a subliniat că România deține cel mai mare efectiv de vaci de carne din Uniunea Europeană și că, în paralel, a fost lansat un program amplu pentru redresarea sectorului porcin.
„La vaca de carne, spuneam că suntem cu cel mai mare efectiv la nivelul Uniunii Europene. Am început un program amplu de salvare a sectorului de porc din România şi, din 2023, am finalizat peste 32 de ferme de reproducţie. Practic, ne producem acei purcei pe care îi integrăm în fermele de gras pentru că aveam o problemă”, a declarat ministrul.
Acesta a explicat că, în anii anteriori, investițiile în sector au fost dezechilibrate, fiind orientate mai ales spre fermele de îngrășare, fără dezvoltarea reproducției.
„Aveam o problemă, pentru că, în ultimii ani, şi nu vreau acum să acuz colegii mei care au fost la Ministerul Agriculturii, investiţiile la Ministerul Agriculturii au fost unele haotice. Pentru că nu trebuie să investeşti în fermele de gras fără să creezi reproducţii. Pentru că foarte mulţi fermieri au investit în fermele gras şi mergeau să achiziţioneze purcelul din Uniunea Europeană.
Gândiţi-vă că un purcel în Uniunea Europeană este undeva la 125 de euro, cu tot cu transport. În România se produce cu 40 de euro. Diferenţa de 70 de euro… Diferenţa de 70 de euro la 3 milioane de purcei importaţi, 210 milioane plecau în afară şi nu rămâneau fermierilor români pentru dezvoltare. Pentru că investiţiile nu au fost pe reproducţie”, a explicat Florin Barbu.
Ministrul a precizat că, din 2023, investițiile în ferme de reproducție permit producerea a aproximativ 1,5 milioane de purcei suplimentari, reducând astfel dependența de importuri și păstrând valoarea adăugată în economia românească.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




