Ministrul Apărării dă asigurări că România nu va intra în război, dar își va întări armata. România și Ucraina vor produce împreună drone interceptoare

Ministrul Apărării dă asigurări că România nu va intra în război, dar își va întări armata. România și Ucraina vor produce împreună drone interceptoare

SURSA FOTO: Dreamstime „Ministrul Apărării dă asigurări că România nu va intra în război, dar își va întări armata. România și Ucraina vor produce împreună drone interceptoare”

Publicat de Horea Georgiana-Natalia la 25 octombrie 2025, 23:04

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a respins posibilitatea ca România să intre în război și a condamnat dezinformarea de origine rusă. Acesta a prezentat planurile de cooperare ale României cu Ucraina pentru producerea de drone interceptoare SAFE

Ministrul Apărării dă asigurări că România nu va intra în război

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a spus că România nu va intra în război și a explicat că există foarte multă dezinformare, care vine, de fapt, dinspre Rusia. El a fost întrebat într-o emisiune televizată dacă România ar putea intra în război, deoarece acest subiect circulă des pe rețelele sociale.

Moșteanu a explicat că informațiile false sunt răspândite ușor de influenceri și bloggeri și ajung rapid la milioane de oameni, înainte să fie eliminate de pe platforme. El a recomandat ca oamenii să se informeze doar din surse credibile și de presă serioasă, mai ales când văd știri senzaționale.

Ministrul a mai spus că România trebuie să sprijine Ucraina să câștige războiul, dar că nu va intra în conflict. El a subliniat că războiul este lângă noi, dar România și aliații ei își întăresc Armata și se pregătesc pentru apărare, fără a participa direct în luptă.

„Nu intră, bineînţeles că nu. Nu intră. E foarte multă dezinformare şi e foarte multă dezinformare care vine pe filieră rusească. E foarte simplu pentru Putin să folosească nişte influenceri, nişte bloggeri aşa cum a folosit în multe ţări care să dea drumul la tot felul de filmuleţe, să răspândească tot felul de fake-news care, înainte de a fi oprite sau a fi date jos de pe platforme, pentru că e nesănătos pentru societate să ţii minciuni pe platforme sociale, ajung să facă milioane de vizualizări şi astfel nişte oameni care nu verifică foarte multe informaţii… Oameni buni, informaţi-vă din surse sigure, din surse credibile, din surse de presă credibile, atunci când vedeţi o ştire bombastică, verificaţi.

Nu intrăm în niciun război, faptul că avem războiul lângă noi este o realitate, nu vrem să fim vecini cu Putin, este o realitate, trebuie să ajutăm Ucraina să câştige războiul, este o realitate, însă nu intrăm în niciun război. Ne pregătim în continuare ne întărim Armata şi noi şi aliaţii noştri”, a spus ministrul Apărării.

România și Ucraina vor produce împreună drone interceptoare cu finanțare SAFE, pentru apărare antiaeriană

Moșteanu a dezvăluit faptul că România vrea să producă împreună cu Ucraina drone interceptoare, finanţate prin programul SAFE, şi că discuțiile începuseră încă din august, urmând întâlniri suplimentare săptămâna viitoare. El a explicat că intenționează să folosească tehnologia pe care au dezvoltat-o ucrainenii și să manufactureze drone în România, menționând că programul este complex, dar că există și producători români implicați.

Ministrul a spus că principalul obiectiv al producătorilor la nivel mondial este dezvoltarea sistemelor anti-dronă, pentru că scopul nu este să atace pe nimeni, ci să se apere; el a insistat că România este o ţară defensivă și vrea soluții antiaeriene moderne, inclusiv drone interceptoare, iar industria abia începe în acest domeniu.

Moșteanu a precizat că este nevoie să se automatizeze procesele de doborâre a dronelor care ar putea ataca, iar și ucrainenii sunt încă la început în acest domeniu, deci este mult de lucru, dar România este deschisă spre aceste soluții.

Referitor la costuri, el a spus că, potrivit unor surse, un Shahed ar costa rușii între 10.000 și 20.000 de dolari, iar fiecare oră de zbor a unui avion performant (cum sunt F-16) are costuri semnificative; pe fondul pregătirilor, Moșteanu a adăugat că România a introdus recent o nouă escadrilă de F-16 în misiunea de poliție aeriană NATO pe flancul estic.

El a afirmat că apărarea costă și că există soluții dedicate anti-dronă — de la bruiaje sau război electronic până la a trage în ele —, dar a explicat că pentru a trage la întâmplare ar trebui interceptoare pe toată lungimea celor 650 km de graniță cu Ucraina. Oficialul român a mărturisit că se roagă ca acea graniță să rămână cu Ucraina și a cerut ca cei care discută despre ajutorul pentru Ucraina să țină cont de acest lucru.

Mă rog la Dumnezeu să nu fie graniță cu Rusia.

Vrem să fabricăm drone împreună cu ucrainenii. Avem acest obiectiv, iar săptămâna viitoare mai sunt niște întâlniri. Am început discuțiile din august și dorim să să folosim tehnologia pe care dânșii au dezvoltat-o, și să fabricăm aici, în România, drone cu finanțare SAFE (programul european, n.r.). Aici suntem în prezent și încercăm să mergem repede înainte, pentru că este un program destul de complex. Există și producători români.

Tema numărul unu pe care o au toți producătorii mondiali este să facă sisteme anti-dronă, pentru că noi nu vrem să atacăm pe nimeni. Suntem o nație care s-a apărat și ne vom apăra, suntem într-o alianță defensivă, iar focusul producătorilor, focusul statelor care vor să se apere, să-și pregătească soluții antiaeriene moderne, este să dezvolte acele drone interceptoare. Și aici încă industria e cam la început. Chiar și ucrainenii sunt la început și e de lucru, dar suntem deschiși și în direcția asta. Trebuie să încercăm să automatizăm tot procesul de doborâre a dronelor cu care te pot ataca unii sau alții.

Un Shahed – dronele folosite cel mai des – au un cost de producție la ruși undeva între 10.000 și 20.000 de dolari, spun diverse surse. Nimeni nu știe exact, că nu sunt la vânzare pe site-uri. Orice oră de zbor costă, când vine vorba de un avion foarte performant, așa cum sunt aparatele F-16 pe care noi le avem. Și apropo, am anunțat și aseară, în urma pregătirilor și testărilor inclusiv cu aliații noștri, de ieri avem o nouă escadrilă în totalul escadrilelor de poliție aeriană din Europa. Este escadrila de F-16, cea de la Câmpia Turzii și îi felicit pe colegii de acolo pentru profesionalismul de care au dat dovadă, pentru a introduce și această nouă escadrilă în inventarul poliției aeriene NATO de pe flancul de est (…) E foarte important să ne apărăm.

Armata costă, apărarea costă. Apropo, se pot doborî cu soluții anti dronă dedicate, care pot să fie niște soluții de război electronic, să fie bruiate sau se poate trage în ele. Ca să tragi în ele, ar trebui să ai (interceptoare) pe toată granița 650 de km de granița cu Ucraina. Și eu mă rog la Dumnezeu ca acești kilometri de graniță să rămână cu Ucraina, să nu fie cu Rusia, și asta e foarte important. Și rog pe toți cei care se gândesc la asta și mai zic ceva de ‘cine cum ajută Ucraina’ să se gândească la lucrul ăsta.

Ca să provoace, să vadă modul de reacție, viteza de reacție și așa mai departe. În Polonia, cu câteva zile înainte au trimis 19 drone. Dacă țineți minte, toate au fost fără încărcătură explozivă”, a precizat Moșteanu în cadrul unui interviu acordat pentru Antena 3 CNN.

Informații articol
Despre autor
Horea Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.