Ministerul Justiției: România a primit avizul formal al OCDE la capitolul Guvernanță Publică
SURSA FOTO: Dreamstime - OCDE
România a primit aprobarea formală a Comitetului pentru Guvernanță Publică al OCDE, marcând un pas crucial în procesul de aderare. Evaluarea a vizat cadrul legal și instituțional, implicând mai multe ministere și agenții, și a condus la implementarea unor măsuri concrete pentru creșterea transparenței, prevenirii conflictelor de interese și consolidarea justiției și managementului strategic.
România primește avizul formal al OCDE pentru Guvernanță Publică
România a obținut avizul formal din partea Comitetului pentru Guvernanță Publică al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), marcând un pas semnificativ în procesul de aderare la organizație, a anunțat vineri Ministerul Justiției.
Evaluarea comitetului a vizat cadrul legal, instituțional și politicile publice în domeniul guvernanței, analizând progresele înregistrate în consolidarea arhitecturii instituționale, modernizarea instrumentelor de politici publice și întărirea capacității administrative.
Procesul de evaluare a implicat un efort susținut de aliniere la standardele OCDE, Ministerul Justiției având un rol activ în coordonarea demersului, împreună cu Secretariatul General al Guvernului, punctul focal național pentru comitet.
Evaluarea a fost realizată în colaborare cu mai multe ministere și agenții, inclusiv Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii, Ministerul Economiei, Ministerul Dezvoltării, Agenția Națională pentru Achiziții Publice, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Autoritatea pentru Digitalizarea României, Institutul Național de Administrație și Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați.
Ministerul Afacerilor Externe a facilitat, de asemenea, dialogul interinstituțional și cooperarea cu Secretariatul OCDE.
Măsuri concrete pentru alinierea la standardele internaționale
Ministerul Justiției a subliniat că au fost adoptate măsuri concrete pentru implementarea recomandărilor formulate de OCDE, vizând modernizarea cadrului legislativ și dezvoltarea instrumentelor de politici publice.
Printre acestea se numără consolidarea transparenței și integrității decizionale prin înregistrarea interacțiunilor dintre decidenții din Guvern și Parlament cu terți în Registrul Unic pentru Transparența Intereselor (RUTI), prevenirea și gestionarea conflictelor de interese prin adoptarea legii privind restricțiile pre- și post-angajare în sistemul public (pantouflage) și întărirea cadrului strategic în domeniul justiției. Mai precis:
- consolidarea transparenţei şi integrităţii în procesul decizional public prin obligativitatea înregistrării interacţiunilor dintre decidenţii din Guvern şi din Parlament cu terţi în Registrul Unic pentru Transparenţa Intereselor/RUTI;
- prevenirea şi gestionarea conflictelor de interese şi consolidarea integrităţii în sectorul public prin adoptarea legii privind restricţiile pre- şi post-angajare în sistemul public (pantouflage);
- consolidarea cadrului strategic în domeniul justiţiei, în vederea creşterii calităţii şi eficienţei serviciilor judiciare, asigurarea accesului efectiv la justiţie, combaterea corupţiei şi a criminalităţii, precum şi întărirea managementului strategic.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





