Miliardul de euro pentru seniori. Florin Manole, anunț oficial pentru pensionarii României: Suma nu există!
SURSA FOTO: Facebook, Florin Manole - Miliardul de euro pentru pensionari nu există, de fapt, în forma anunțată
Ministrul Muncii, Florin Manole, a reacționat la afirmațiile privind un „miliard de euro pentru seniori”, subliniind că Pachetul de Solidaritate răspunde realelor nevoi ale pensionarilor cu venituri mici, familiilor vulnerabile și persoanelor cu dizabilități. El a explicat că fondurile europene din Programul Incluziune și Demnitate Socială nu sunt destinate exclusiv seniorilor și că sprijinul social trebuie să fie evaluat în funcție de realitatea nevoilor locale, nu de interpretări politice.
Florin Manole clarifică sprijinul pentru pensionari și persoane vulnerabile
Ministrul Muncii, Florin Manole, a reacționat public după afirmațiile ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, privind un presupus „miliard de euro pentru seniori” din fonduri europene, prezentat ca alternativă la Pachetul de Solidaritate destinat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a calificat această declarație drept falsă și a subliniat că discuțiile despre sprijinul social trebuie să fie conduse cu bun-simț, respectând realitățile persoanelor vulnerabile. El a menționat că Pachetul de Solidaritate nu are scop electoral, ci răspunde nevoilor reale ale familiilor vulnerabile, pensionarilor cu venituri mici, persoanelor cu dizabilități și copiilor aflați în dificultate.
Ministrul a explicat, pe pagina sa de Facebook, logica pachetului: un copil cu handicap mediu ar urma să primească un sprijin care crește de la 80 la 199 de lei, o mamă singură cu trei copii de la 273 la 447 de lei, iar un pensionar cu pensie sub 1.500 de lei ar primi 1.000 de lei, împărțiți în două tranșe, de Paște și de Crăciun.
Alte categorii vizate includ copiii cu handicap accentuat și grav, familiile nevoiașe și pensionarii cu pensii sub 3.000 de lei. Manole a subliniat că aceste sume reprezintă măsuri minimale de sprijin, nu privilegii, și că a spune că sunt acordate din motive politice este rușinos.
Programul Incluziune și Demnitate Socială și realitatea finanțărilor europene
Referitor la afirmațiile despre „miliardul de euro pentru seniori”, ministrul Muncii a clarificat că suma invocată nu există în forma prezentată. În cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială (PIDS), există o finanțare de aproximativ 815 milioane de euro, însă aceasta nu este destinată exclusiv persoanelor vârstnice.
Fondurile vizează dezvoltarea serviciilor comunitare integrate în 2.000 de comunități rurale, reprezentând aproximativ 70% din localitățile rurale ale României, și urmăresc creșterea incluziunii sociale și reducerea sărăciei pentru persoanele vulnerabile.
Florin Manole a explicat că peste 450.000 de persoane vor beneficia de aceste servicii, incluzând acces la sănătate, educație, locuire sau documente de identitate.
Fondurile sunt alocate în funcție de analize de nevoi locale, asumate de primarii celor 2.000 de comunități, iar contractele cu peste 1.450 de primării sunt deja semnate. Programul este în derulare, primele plăți, în valoare de 10 milioane de euro, fiind efectuate pentru aproximativ 100 de localități.
În cadrul PIDS există și o prioritate dedicată serviciilor pentru persoanele vârstnice, cu o alocare de aproximativ 126 milioane de euro pentru centre de zi, locuințe sociale sau adaptarea locuințelor.
Florin Manole a precizat că aceste proiecte sunt deja în implementare sau evaluare și nu pot fi redirecționate. El a subliniat necesitatea ca dezbaterea publică să se bazeze pe date reale și nu pe interpretări convenabile.
Postarea integrală a ministrului Muncii
„Am citit și eu afirmația publică a ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, care vorbește despre un „miliard de euro pentru seniori” din fonduri europene, prezentat ca alternativă la sprijinul pentru pensionarii cu venituri mici propus prin Pachetul de Solidaritate.
Este o minciună!
Dar cred că, înainte de orice, este nevoie să ne păstrăm bunul-simț atunci când discutăm despre sprijinul acordat persoanelor vulnerabile. A sugera că orice măsură de protecție socială ar avea în spate calcule politice este nedrept față de oamenii care, în această perioadă, au fost cei mai afectați de scumpiri: familiile vulnerabile, pensionarii cu venituri mici, persoanele cu dizabilități sau copiii aflați în dificultate.
Din acest motiv am propus Pachetul de Solidaritate. Nu pentru voturi, ci pentru că realitatea socială o cere. La Ministerul Muncii nu există o hartă a votanților unui partid sau altuia. Există doar oameni care au nevoie de sprijin.
Logica acestui pachet este simplă: un copil cu handicap mediu ar urma să primească un sprijin care crește de la 80 la 199 de lei, o mamă singură cu trei copii de la 273 la 447 de lei, iar un pensionar cu pensie sub 1.500 de lei ar primi un sprijin de 1.000 de lei, în două tranșe, de Paște și de Crăciun. Am ales doar câteva exemple, pentru că tot aici intră și copiii cu handicap accentuat și grav, familiile nevoiașe și pensioanarii cu pensii sub 3000 de lei. Sunt măsuri de sprijin minimale, nu privilegii.
A spune că acestea sunt acordate din interese politice este pur și simplu rușinos.
În ceea ce privește afirmația despre „miliardul de euro pentru seniori”, realitatea este alta.
Suma invocată nu există în forma prezentată public. În cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială (PIDS), program aflat în coordonarea Ministerului Muncii, există o finanțare de aproximativ 815 milioane de euro, dar aceasta nu este destinată exclusiv persoanelor vârstnice.
Această finanțare este dedicată dezvoltării serviciilor comunitare integrate în 2.000 de comunități rurale, reprezentând aproximativ 70% din localitățile rurale din România. Obiectivul general al proiectului este creșterea incluziunii sociale și reducerea sărăciei, prin sprijinirea persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate.
În total, peste 450.000 de persoane vulnerabile vor beneficia de aceste servicii, oameni care trăiesc în sărăcie și care se confruntă cu probleme legate de accesul la servicii sociale, sănătate, educație, locuire sau documente de identitate.
Fondurile vor fi utilizate în funcție de analize de nevoi realizate la nivel local, asumate de primarii celor 2.000 de comunități (apropos, avem semnate contracte cu peste 1450 de primării). De altfel, programul este deja în derulare: au fost efectuate primele plăți, în valoare de 10 milioane de euro, pentru aproximativ 100 de localități.
În același program există și o prioritate dedicată serviciilor pentru persoane vârstnice. Prioritatea P06, cu o alocare de aproximativ 126 milioane de euro pentru servicii precum centre de zi, locuințe sociale sau adaptarea locuințelor. Proiectele aferente sunt deja în implementare sau în evaluare și nu pot fi redirecționate. De aceea este important ca dezbaterea publică să se bazeze pe realitate, nu pe interpretări convenabile.
România are nevoie de investiții în servicii sociale și de programe europene care să reducă sărăcia. Dar are nevoie și de măsuri imediate de sprijin pentru cei mai vulnerabili.
De aceea, Pachetul de Solidaritate rămâne o necesitate socială reală, nu o temă de polemică politică”, a scris ministrul Muncii, Florin Manole, pe pagina sa de socializare.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





