Mii de pensionari au interzis. Ce nu mai au voie să facă? E oficial
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale vine cu o veste care va afecta mii de pensionari. Ei nu vor mai avea voie să facă un lucru care le rotunjea frumos veniturile. Violeta Alexandru subliniază că trebuie să existe „o justă măsură” în acest caz.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, recunoaşte că, în prezent, la minister este în lucru un proiect legislativ legat de interzicerea cumulării pensiei cu salariul, pentru cei care lucrează la stat.
„Da, se lucrează la un proiect de lege, în cadrul echipei mele, la Ministerul Muncii, am făcut o primă lectură a unei variante, urmează să o finalizăm, pe măsură ce colectăm toate informațiile legate de persoanele cărora li s-ar aplica o asemenea prevedere”, spune Violeta Alexandru.
Proiect în Parlament sau altă formă de reglementare
Ministrul spune că, în scurt timp, se va decide sub ce formă vor fi adoptate aceste reglementări, fie că va fi vorba despre un proiect de lege trimis Parlamentului sau altă formă de reglementare.
„În foarte scurtă vreme, voi prezenta o propunere coerentă colegilor mei de cabinet, urmând să decidem care este forma finală, respectiv calea, în ce măsură va fi prins într-un proiect de lege, trimis Parlamentului sau va fi în altă formă de reglementare. Deocamdată, suntem în plin proces de elaborare a unei prime variante”, a declarat ministrul la Digi24.
Pe cine vizează aceste proiect
Violeta Alexandru explică că acest proiect vizează persoanele care, deși sunt „în plină formă de muncă”, aleg să iasă la pensie, iar apoi decid să se reangajeze într-o instituție publică, iar asta arată că „pot munci în continuare”.
„Trebuie să existe o justă măsură pentru cei care, deși au o vârstă la care pot lucra, beneficiază de pensie, după care se angajează tot în sistemul public”, spune Violeta Alexandru.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.