Mihai Fifor: Visul hollywoodian al lui Ilie Bolojan de a intra în istorie pe un cal alb se cam duce pe apa sâmbetei

Mihai Fifor: Visul hollywoodian al lui Ilie Bolojan de a intra în istorie pe un cal alb se cam duce pe apa sâmbetei

SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin - Mihai Fifor

Publicat de Vlad Dima la 17 ianuarie 2026, 12:00

Deputatul PSD Mihai Fifor afirmă că „visul hollywoodian” al lui Ilie Bolojan de a-și scrie numele în istorie „pe un cal alb” pare să fie compromis.

Mihai Fifor: Visul lui Ilie Bolojan de a fi erou anti-deficit se năruie, România devine „un Moromete colectiv”

Deputatul PSD Mihai Fifor a scris pe Facebook că visul lui Ilie Bolojan de a fi eroul care a luptat împotriva deficitului bugetar „pare să se năruie treptat”, iar ultimele evoluții îl poziționează mai degrabă într-un rol comparabil cu cel al lui Jupuitu din „Moromeții”, alături de un alt Ilie, mult mai cunoscut, Ilie Moromete. Social-democratul susține că „România lui Bolojan începe să semene tot mai mult cu un Moromete colectiv”.

„Și uite așa, încet-încet, visul hollywoodian al lui Ilie Bolojan de a intra în istorie pe un cal alb, ca fiind eroul care a dus cruciada împotriva deficitului, se cam duce pe apa sâmbetei. Realitatea ultimelor luni pare să-l distribuie într-un alt rol: cel al lui Jupuitu din Moromeții. Cu un alt Ilie, coleg de platou. Mult mai celebru ca el. Ilie Moromete”, a scris Mihai Fifor pe Facebook.

Social-democratul e de părere că „România lui Bolojan începe să semene tot mai mult cu un Moromete colectiv”.

„, îi spune Ilie Moromete lui Jupuitu, ridicând din umeri.”.

Mihai Fifor: Puterea de cumpărare a românilor înregistrează cel mai sever declin din ultimii 25 de ani

Deputatul PSD Mihai Fifor afirmă că ultimele date oficiale publicate de INS confirmă ceea ce, spune el, Ilie Bolojan refuză să recunoască. Potrivit lui Fifor, de la învestirea noului Guvern, puterea de cumpărare a câștigului salarial mediu net a scăzut constant, marcând „cea mai puternică scădere din ultimii 25 de ani”.

„Cea mai puternică scădere a puterii de cumpărare din ultimii 25 de ani. De la învestirea noului Guvern, puterea de cumpărare a câștigului salarial mediu net a scăzut în continuu”, spune Fifor.

Institutul Național de Statistică (INS) a raportat că, în noiembrie 2025, puterea de cumpărare a salariului net a scăzut cu 5,1%, marcând a cincea lună consecutivă de declin. Deputatul Mihai Fifor avertizează că situația ar putea fi și mai gravă în decembrie 2025 și ianuarie 2026.

„Suntem singura țară din Uniunea Europeană care se prăbușește în ritmul acesta. Inflație de peste 10%, taxe și impozite majorate, prețuri urcate până la cer, o economie frânată și un refuz sinucigaș de a adopta vreo măsură de relansare economică”, adaugă deputatul.

„Cam asta e fotografia României la început de an. Sărăcită. Fără buget. Și cu amenințarea unei noi asumări. Alt pachet de cu barda. Alte tăieri. De data asta, cu 10% din cheltuielile cu salariile la central și 30% la local. Tai sau dai afară. Așa se traduce, pe scurt, reforma lui Ilie Bolojan.

Dar știi ceva, nea Ilie? Vrei sprijin pentru asumare pe pachetul trei fără măsurile de stimulare economică ale PSD? N-am! Tăieri de venituri și concedieri fără nimic în loc? N-am! Alte creșteri de taxe? N-am! Nu ne căuta pentru că răspunsul nostru va fi același: n-am!

Și obișnuiește-te să auzi asta tot mai des, nea Ilie. Pentru că, deocamdată, românii strâng din dinți și vă tratează cu umor. Haz de necaz se numește. Dar…” – conchide Fifor.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.