Mihai Fifor cere schimbarea premierului Ilie Bolojan: Miracolul de la Bihor trebuie să plece, ajunge cu haiducia!
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin - Ilie Bolojan
Tensiunile politice cresc în jurul guvernării conduse de Ilie Bolojan. Social-democratul Mihai Fifor cere explicit schimbarea premierului și acuză măsuri economice greșite.
Mihai Fifor anunță că PSD Arad va cere plecarea premierului și critică direcția guvernării
Mihai Fifor a transmis că organizația PSD Arad va susține, la consultarea internă din 20 aprilie, aceeași poziție exprimată în decembrie, respectiv necesitatea schimbării premierului Ilie Bolojan.
Acesta a afirmat că actuala guvernare se desfășoară sub semnul austerității și că măsurile adoptate afectează populația. A arătat că, în opinia sa, direcția actuală a politicilor economice duce la deteriorarea situației generale din țară.
Fifor a precizat că nu are obiecții legate de persoana lui Ilie Bolojan, ci de activitatea acestuia în funcția de premier și de deciziile adoptate la nivel guvernamental.
„La consultarea internă din 20 aprilie, PSD Arad va reitera fără echivoc votul dat în decembrie: miracolul de la Bihor trebuie să plece. Ajunge cu haiducia de rit nou în care, în numele „reformei”, luăm de la sărmani ca să dăm la protejați.
România, în zodia Bolojan retrograd, alunecă vizibil din rău în mai rău. O țară întreagă a devenit victima unei austerități oarbe și a unui stil de guvernare rigid, rece, desprins complet de realitate. Apostolul austerității își sacrifică propriii cetățeni cu o încăpățânare aproape cinică, în timp ce economia scârțâie din toate încheieturile.
Și să fie foarte clar: PSD nu are nimic cu persoana fizică Ilie Bolojan. Problema este premierul Ilie Bolojan – deciziile sale, blocajele pe care le generează și modul profund defectuos în care înțelege să conducă Guvernul”, a transmis Fifor într-o postare pe Facebook.
Liderul PSD invocă probleme economice și acuză întârzieri în adoptarea măsurilor
Social-democratul a indicat mai multe elemente economice pe care le consideră îngrijorătoare. El a menționat scăderea industriei, diminuarea puterii de cumpărare și creșterea prețurilor la carburanți.
Potrivit acestuia, măsurile de relansare economică ar fi fost întârziate, iar adoptarea bugetului ar fi fost afectată de blocaje și decizii amânate.
Fifor a mai transmis că actuala guvernare ar întârzia luarea unor decizii importante care ar putea limita creșterea prețurilor.
În mesajul transmis, Mihai Fifor a arătat că PSD va face o evaluare a activității guvernamentale și va lua o decizie politică în funcție de concluziile acesteia.
Acesta a precizat că, în opinia sa, România are nevoie de măsuri rapide și de soluții pentru problemele economice actuale, în contextul în care situația este considerată dificilă.
„Faptele vorbesc de la sine. Industria se prăbușește – o cădere de 16% într-o singură lună este un semnal de alarmă major. Puterea de cumpărare se topește de la o zi la alta. De trei săptămâni prețurile la carburanți cresc necontrolat, lovind în lanț întreaga economie. Singurul de pe planetă căruia nu îi pasă, nu vede, nu înțelege este premierul. El nu conduce nimic – amână, blochează, ezită.
A întârziat luni de zile măsurile de relansare economică. A ținut bugetul captiv într-un joc periculos de orgolii și indecizie. Iar acum continuă să tergiverseze decizii esențiale care ar putea opri spirala scumpirilor. Nu este doar incompetență. Este o formă de guvernare care produce efecte directe și dureroase în viața oamenilor.
România nu își mai permite acest experiment. Nu își mai permite un premier care reacționează târziu, greșit sau deloc. Nu își mai permite blocaje, ezitări și aroganță administrativă.
De aceea, vom face ceea ce este corect și necesar: o evaluare fermă, lucidă și responsabilă a guvernării Bolojan și o decizie politică pe măsura situației.Pentru că România nu mai are timp de experimente. România are nevoie de soluții. Acum”, a transmis social-democratul Mihai Fifor.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




