Meleșcanu, OUT?! Ziua în care începe nebunia în Parlament

Meleșcanu, OUT?! Ziua în care începe nebunia în Parlament
Publicat de Valentina Drăgoi la 3 februarie 2020, 11:48

După ce judecătorii Curţii Constituționale au decis că Teodor Meleșcanu a fost ales ilegal în fruntea Senatului, acesta ar urma să-și dea demisia din funcție chiar astăzi. Deja s-a stabilit și persoana care îi va lua locul lui Meleșcanu.

Se pare că social-democraţii îl susţin pe Titus Corlăţean, actual vicepreşedinte al Senatului, care ar urma să devină preşedinte interimar.

În ceea ce privește propunerea liberalilor, aceștia o susţin pe Alina Gorghiu.

PSD are însă majoritatea necesară pentru a-şi impune favoritul, astfel că, potrivit informaţiilor deținute de Digi24, funcţia de preşedinte interimar ar urma să fie ocupată de Titus Corlăţean.

De ce a fost ilegală numirea lui Meleșcanu

Judecătorii CCR au decis, în 22 ianuarie, că alegerea lui Teodor Meleșcanu în funcția de președinte al Senatului s-a făcut în mod neconstituțional, iar sesizarea a fost depusă de parlamentari ALDE, PNL, PMP, UDMR și a unor senatori neafiliați.

Decizia a fost luată cu majoritate de voturi.

CCR a stabilit că nu au fost respectate prevederile regulamentului Senatului.

Teodor Meleșcanu a fost ales pe 10 septembrie, la propunerea PSD, președinte al Senatului deși nu făcea parte în acel moment din grupul parlamentar al PSD.

ALDE, partidul din care făcea parte Teodor Meleșcanu, avea propriul candidat pentru aceeași funcție.

Regulamentul prevede că fiecare grup poate să susține un singur candidat.

Ca urmare a alegerii lui Teodor Meleșcanu la șefia Senatului, cu susținerea PSD, fostul ministru de Externe a fost exclus din ALDE și s-a afiliat ulterior alegerii grupului parlamentar PSD, dar acest lucru nu a contat pentru judecătorii CCR.

Sesizarea de neconstituționalitate a Hotărârii Senatului nr. 36 din 10 septembrie 2019 pentru alegerea președintelui Senatului a fost formulată de 33 de senatori, membrii ai grupului parlamentar al Partidului Alianței Liberalilor și Democraților, ai grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, ai Grupului parlamentar al Partidului Mișcarea Populară, ai grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România, precum și de senatori neafiliați.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.