Medist Imaging & P.O.C. este un partener strategic în modernizarea medicinei românești
SURSA FOTO - arhivă personală - Bogdan-Radu Niculescu, CEO Medist Imaging & P.O.C.
Piața echipamentelor medicale se află într-o continuă schimbare, iar accesul la tehnologie de ultimă generație poate însemna diferența dintre diagnostic rapid și întârziat. Medist Imaging & P.O.C., distribuitor exclusiv al GE HealthCare în România, joacă un rol esențial în modernizarea infrastructurii medicale și în aducerea investigațiilor aproape de pacient.
Bogdan-Radu Niculescu, CEO al companiei, spune că, pe o piață tot mai concurențială, oferta companiei se distinge prin mai multe elemente. „Avantajele ofertei noastre sunt: portofoliu de produse de înaltă calitate de la producători cu cote de piață dominante, experiență îndelungată de peste 20 de ani în domeniu și acoperire națională adecvată cu echipe specializate de vânzare și servicii post-vânzare”, spune Niculescu.
Cel mai important proiect derulat de Medist Imaging & P.O.C. în 2025 a implicat furnizarea completă a 597 de ecografe pentru medicii de familie, parte a inițiativei Ministerului Sănătății finanțată prin PNRR.
„Este vorba despre vânzarea, livrarea, instalarea, instruirea și asigurarea serviciilor post-vânzare pentru 597 de ecografe, desfășurat într-un interval de aproximativ 120 de zile de la recepționarea comenzilor până la emiterea facturilor finale”, detaliază Niculescu.
Proiectul nu doar că a modernizat cabinetele medicilor de familie, dar a contribuit și la creșterea accesului pacienților la investigații rapide și precise, chiar la patul lor sau în cabinetul medical.
Tehnologia poate transforma experiența medicală
În ochii CEO-ului Bogdan-Radu Niculescu, succesul nu se măsoară doar în unități livrate, ci în impactul direct asupra sănătății și confortului pacienților. „Ceea ce facem nu este doar despre echipamente, ci despre oameni și despre modul în care tehnologia poate transforma experiența medicală de zi cu zi”, concluzionează el.
Compania Medist Imaging & P.O.C a fost inclusă de Revista Capital în „Top Performeri din Sănătate” în 2025, iar cu această ocazie, Bogdan-Radu Niculescu a oferit un interviu în care a vorbit despre proiectele recente și despre planurile de viitor.
Lipsa de predictibilitate
CAPITAL: Care este cea mai mare provocare pe care ați întâmpinat-o în domeniul dvs de activitate?
BOGDAN-RADU NICULESCU: Cea mai mare provocare întâlnită în domeniul nostru de activitate a fost (și este) lipsa de predictibilitate a comportamentului de cumpărare al clienților (atât din segmentul public cât și din cel privat).
C: Piața în care activați pare foarte concurențială. În context, care credeți că sunt avantajele ofertei dvs?
BRN: Piața în care activăm este într-adevăr din ce în ce mai concurențială. Avantajele ofertei noastre sunt: portofoliu de produse de înaltă calitate de la producători cu cote de piață dominante atât în lume cât și în țara noastră, necesare în diagnosticul unui spectru larg de patologii, experiență îndelungată de activitate (peste 20 de ani) în domeniu, acoperirea națională adecvată cu echipe specializate de vânzare și servicii post-vânzare.
Îmbunătățirea stării de sănătate a pacienților
C: Care este cel mai important proiect de care v-ați ocupat de-a lungul activității dvs?
BRN: Cel mai important proiect pentru mine a fost și este echipa Medist Imaging & PoC. Din punct de vedere al impactului pe care îl va avea în îmbunătățirea stării de sănătate a pacienților dar și din punct de vedere a dimensiunii și al provocărilor logistice, cel mai important proiect desfășurat de echipa pe care o coordonez s-a desfășurat în anul 2025 și este reprezentat de vânzarea, livrarea, instalarea, instruirea și asigurarea serviciilor post-vânzare pentru 597 de ecografe, proiect desfășurat într-un interval de timp de aproximativ 120 de ile de la momentul recepționării comenzilor până la momentul emiterii facturilor finale.
Este vorba despre o parte din proiectul desfășurat de către Ministerul Sănătății pentru achiziția de echipamente medicale cu ultrasunete pentru medicina de familie, proiect finanțat de Uniunea Europeană în cadrul PNRR.
La nivel macroeconomic
C: Este dificil să conduceți o asemenea afacere?
BRN: Cred că răspunsul este subiectiv; aș spune și da și nu sau mai exact uneori da, alteori nu. Au fost și sunt momente extrem de dificile dar și satisfacții pe măsură. Orice afacere este un proiect de echipă, cu suișuri și coborâșuri. Pentru noi a fost și este o constantă motivația, fără care nu am fi reușit să ajungem în punctul în care suntem astăzi.
C: Către ce credeți că se îndreptă piața în care activați, în următorii, să zice, 10 ani?
BRN: Desigur, ca orice alt domeniu de activitate, suntem afectați de ceea ce se întâmplă la nivel macroeconomic atât în țară cât și la nivel european și mondial. Iar acest lucru a dus până acum la o triplare a pieței în care activăm în ultimii 15 ani.
Privind deci în urmă, în prezent și în viitor aș spune că este încă loc de creștere anuală cu doi digiți încă 3-5 ani de-acum încolo, urmând ca apoi piața să se maturizeze către scenarii de creștere cu un digit, similar scenariilor de creștere din alte părți ale Europei. Discuția este complexă și implică multe nuanțe însă.
Fac ceea ce-mi place. Adică cea mai frumoasă meserie din lume!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





