Banca Mondială va accelera procesul de contractare a împrumuturilor de aproximativ 1 miliard de euro

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloș, conduce echipa României la întâlnirile de primăvară ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) și Băncii Mondiale (BM) de la Washington, SUA. În prima zi, BM a promis să accelereze procesul de contractare a împrumuturilor de aproximativ 1 miliard de euro. Pe agenda primei zile au fost incluse discuții de lucru cu Antonella Bassani, vicepreședintele pentru Europa și Asia Centrală din cadrul BM, echipa ei și Eugene Ruggenaath, director executiv al Constituentei Olandeze a BM.

„Le spunem deseori ţărilor din regiune, uitaţi-vă la România cum utilizează instrumentele pentru dezvoltare, sunt un exemplu de urmat”, au zis oficialii BM, a informat, miercuri, Ministerul Finanțelor.

Antonella Bassani și Marcel Boloș
Antonella Bassani și Marcel Boloș (SURSA FOTO: Facebook, Marcel Boloș)
Marcel Boloș și Eugene Ruggenaath
Marcel Boloș și Eugene Ruggenaath (SURSA FOTO: Facebook, Marcel Boloș)

Reprezentanții BM au promis să accelereze procesul de contractare a împrumuturilor de aproximativ 1 miliard de euro, având ca obiective:

  • politici de dezvoltare axate pe creșterea verde și incluzivă (Finanțare a Politicii de Dezvoltare – DPF/DPL);
  • gestionarea riscurilor în situații de catastrofe (Opțiunea Catastrofică de Deschidere Tardivă – CAT-DDO);

„Dată fiind importanţa împrumuturilor pentru politica de dezvoltare în promovarea măsurilor de reformă, suntem recunoscători pentru sprijinul remarcabil în implementarea şi finalizarea cu succes a celor două operaţiuni pentru creştere verde şi favorabilă incluziunii în 2022 şi 2023”, a zis ministrul Finanțelor, Marcel Boloş.

România va menține echilibrul macroeconomic

România va menține echilibrul macroeconomic și angajamentul ferm de a continua reformele prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și în Cadrul Financiar Multianual 2021-2027. Aceste fonduri europene substanțiale vor contribui la investiții cu efecte multiplicatoare semnificative. Oficialii români au evidențiat necesitatea unui sprijin continuu din partea BM pentru finanțare complementară pentru a valorifica toate aceste oportunități.

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, se bazează în continuare pe sprijinul International Finance Corporation pentru investițiile private în România. Aceasta include identificarea de noi oportunități de finanțare pentru a contribui la reducerea decalajelor de infrastructură în domenii, precum transporturile, energia regenerabilă, gestionarea deșeurilor și tratarea apei. În acest sens, a invitat echipele tehnice ale BM să colaboreze strâns cu echipa sa în România.

„Ne menţinem angajamentul să promovăm stabilitatea macroeconomică şi suntem ferm angajaţi într-un amplu proces de reforme, care au ca rezultat creşterea economiei româneşti şi susţinerea unui nou cadru de dezvoltare durabilă, justă şi incluzivă”, a zis el.

IFC vrea să sprijine implementarea proiectelor prioritare de parteneriat public-privat

IFC vrea să sprijine implementarea proiectelor prioritare de parteneriat public-privat (PPP) în domeniul sănătății. IFC vrea să sprijine și managementul deșeurilor și economia circulară. În contextul expunerii IFC în regiune, România se situează pe primul loc ca portofoliu IFC. Se clasează în top 10 la nivel mondial, cu un portofoliu de 2,1 miliarde de dolari americani. Aceasta reprezintă a zecea cea mai mare expunere la nivel global, cu investiții de peste 7 miliarde de dolari americani în diverse sectoare începând din anul 1991.

Reuniunile de primăvară ale FMI și BM au loc în perioada 15 aprilie 2024 – 20 aprilie 2024. Printre temele discutate în cadrul lor se află perspectivele economice mondiale, eradicarea sărăciei și dezvoltarea economică.