Maia Sandu salută avansul negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE: Suntem gata pentru următoarea etapă
SURSA FOTO: Facebook - Maia Sandu
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat decizia Președinției cipriote a Consiliului Uniunii Europene de a începe pregătirile pentru deschiderea primelor capitole de negociere cu Republica Moldova.
Șefa statului a apreciat că acest pas reprezintă un semnal clar de sprijin pentru parcursul european al țării și confirmă faptul că autoritățile de la Chișinău sunt pregătite pentru următoarea etapă a procesului de aderare.
Discuțiile Maiei Sandu cu comisarul european pentru extindere au vizat reformele și pașii următori ai aderării pentru Republica Moldova
Maia Sandu a făcut declarațiile în cadrul unei întâlniri cu Marta Kos, comisara europeană pentru extindere, desfășurată în marja Conferinței de investiții Republica Moldova – Uniunea Europeană, organizată la Chișinău.
Potrivit unui comunicat al Președinției Republicii Moldova, discuțiile s-au concentrat asupra reformelor aflate în desfășurare, armonizării legislației naționale cu acquis-ul comunitar și etapelor următoare ale procesului de aderare la Uniunea Europeană.
Președinta Republicii Moldova a reafirmat angajamentul autorităților de a continua reformele asumate, inclusiv în domenii considerate esențiale pentru procesul de integrare europeană, precum justiția și administrația publică locală.
Maia Sandu a arătat că decizia privind pregătirea deschiderii primelor capitole de negociere reflectă unitatea și determinarea Uniunii Europene și reprezintă o confirmare a progreselor realizate de Republica Moldova în parcursul său european.
„Astăzi, alături de Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, am salutat pașii întreprinși de Președinția cipriotă a Consiliului Uniunii Europene de a începe pregătirile pentru deschiderea oficială a negocierilor pe primul grup de capitole pentru Republica Moldova și Ucraina. Este un semnal clar de unitate.
Noi suntem gata pentru următoarea etapă și vom continua să muncim pentru a avansa pe drumul nostru european”, a transmis președinta Republicii Moldova.

Investițiile anunțate la Chișinău sunt prezentate drept un rezultat al apropierii de Uniunea Europeană
În cadrul conferinței economice organizate la Chișinău au fost anunțate noi angajamente de investiții din partea companiilor private și a băncilor de dezvoltare.
Potrivit președintei Republicii Moldova, aceste investiții demonstrează beneficiile concrete ale apropierii de Uniunea Europeană și pot contribui la crearea de locuri de muncă și la dezvoltarea economiei.
Vizita de la Chișinău este a patra efectuată de Marta Kos în Republica Moldova de la preluarea mandatului de comisar european pentru extindere. Prima deplasare a avut loc în februarie 2025, urmată de participarea la evenimentele dedicate Zilei Europei din mai 2025 și de o nouă vizită oficială în septembrie 2025.
În cadrul acestor deplasări, oficialul european a avut întâlniri cu autoritățile moldovene și a participat la evenimente dedicate procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Parlamentul European cere deschiderea grupurilor de negociere fără întârzieri suplimentare
Tot în această săptămână, Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European a adoptat un text prin care salută angajamentul Republicii Moldova față de procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Documentul a fost aprobat cu 58 de voturi pentru, 16 împotrivă și 3 abțineri. Eurodeputații au evidențiat progresul constant al autorităților de la Chișinău în implementarea reformelor legate de UE, în ciuda provocărilor interne și externe cu care se confruntă țara.
În același timp, membrii comisiei au atras atenția că interferențele străine coordonate de Rusia continuă să reprezinte o provocare pentru Republica Moldova.
În ceea ce privește procesul de extindere, eurodeputații au salutat finalizarea procesului bilateral de analiză și au cerut statelor membre ale Uniunii Europene să deschidă grupurile de negociere fără alte întârzieri, în conformitate cu principiul evaluării pe baza meritelor și a progreselor realizate de fiecare stat candidat.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





