Maia Sandu, discuții cu Nicuşor Dan despre sprijinul oferit de România pentru aderarea R. Moldova la UE

Maia Sandu, discuții cu Nicuşor Dan despre sprijinul oferit de România pentru aderarea R. Moldova la UE
Publicat de Vlad Dima la 26 octombrie 2025, 19:16

Președintele Republicii Moldova Maia Sandu, aflată duminică la București pentru a participa la ceremonia de sfințire a picturii Catedralei Naționale, a avut o întrevedere cu primarul general Nicușor Dan, în cadrul căreia s-a discutat despre sprijinul României pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și despre consolidarea parteneriatului strategic bilateral.

Maia Sandu, discuții cu Nicuşor Dan despre sprijinul oferit de România pentru aderarea R. Moldova la UE

Potrivit unui comunicat al Președinției Republicii Moldova, în timpul vizitei sale la București, președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu președintele României, Nicușor Dan. Discuțiile au vizat consolidarea cooperării bilaterale și dezvoltarea proiectelor comune menite să aducă beneficii cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.

”Cei doi şefi de stat au reafirmat angajamentul pentru consolidarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova şi România şi au discutat despre avansarea procesului de aderare a ţării noastre la Uniunea Europeană, cu sprijinul României”, precizează sursa citată.

Maia Sandu, mesaj la sfințirea Catedralei Naționale: „Un moment de reflecție asupra felului în care ne leagă credința și tradițiile”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a luat parte, duminică, la București, la ceremonia de sfințire a Catedralei Naționale, iar ulterior a împărtășit pe Facebook un mesaj în care reflectă asupra acestui moment:

„Am participat astăzi la București la Slujba de Sfințire a picturii Catedralei Naționale, la invitația Preafericitului Părinte Daniel.

A fost un bun prilej de reflecție cu privire la cât de mult ne leagă credința și tradițiile noastre.

Cu această ocazie, am avut bucuria să îl întâlnesc pe Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, prezent la eveniment.

Am discutat despre importanța de a apăra pacea și valorile creștine în aceste vremuri tulburi.

Totodată, l-am revăzut pe Președintele Nicușor Dan.

Am discutat despre proiectele comune în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului și despre avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, cu sprijinul României”, a scris Sandu pe Facebook.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.