Lovitură pentru șoferi. Nu mai faceți asta înainte de a urca la volan. Veți rămâne fără carnet
Avertisment pentru toți șoferii din România. Aceștia pot rămâne fără permisul de conducere făcând un lucru complet normal în timpul pandemiei de coronavirus. Un experiment a concluzionat totul.
Un experiment făcut de un polițist din Bihor a pus toți șoferii din România pe gânduri. Agentul de la Brigada Rutieră a demonstrat cum pot fi amendaţi şoferii, fără a fi vinovați de ceva și fără a consuma alcool, din cauza aparatului etilotest.
Mai exact, experiementul realizat a scos la iveală faptul că, în cazul în care un șofer s-a dezinfectat pe mâini cu spirt în exces, înainte de a sufla în aparatul etilotest, rezultatul testului îl poate lăsa fără permis, fără ca acesta să știe măcar motivul.
Întregul experiment a fost postat pe canalul de Youtube al polițistului din Bihor, Tavi Perețea.
„Continuam seria de experimente pe care le-am făcut cu noul model de #alcooltest din dotarea politiei rutiere.
În acest episod verific un mit des întâlnit în ultima perioadă, mai ales în contextul pandemiei de coronavirus COVID 19 de la începutul anului 2020 și anume, daca iese alcool in aerul expirat, dopă ce te-ai #dezinfectat pe mâini cu spirt”, spune polițistul de la Rutieră, în videoclipul postat pe Youtube.
Ce spune rezultatul etilotestului?
În clipul video postat, polițistul a jucat rolul șoferului și a simulat o oprire în trafic. Acesta a fost tras pe dreapta de către unul din colegii săi și a fost pus să sufle în alcooltest. Pentru a fi clar pentru toți șoferii, înainte de a sufla, polițistul din Bihor s-a dat cu spirt pe mâini și a dezinfectat în exces documentele.
Rezultatul a fost unul la care nimeni nu se aștepta. Aparatul a indicat alcool în aerul expirat. Experiemntul nu s-a oprit aici. După câteva minute, acesta a cerut ca testul să fie refăcut de două ori, iar rezultatul a fost 0,26mg/l alcool în aerul expirat, respectiv 0.16mg/l alcool în aerul expirat.
Având în vedere rezultatul acestui experiment, polițistul a făcut un apel la șoferii români. Acesta le-a recomandat să fie foarte atenți atunci când își dezinfectează mâinile, dar și când dezinfectează anumite obiecte din mașină.
În același timp, realizatorul experiementului le-a mai transmis șoferilor să solicite întotdeauna recoltare de mostre biologice de sânge pentru a se stabili cu exactitate alcoolemia pe care o au, în cazul în care se confruntă cu o astfel de problemă.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





