O nouă actualizare WhatsApp va împiedica populara aplicație de mesagerie să funcționeze pe milioane de telefoane începând cu 1 ianuarie 2021, transmite The Independent.

Astfel, dispozitivele Android și iPhone mai vechi nu vor mai accepta cea mai recentă versiune a aplicației, forțând proprietarii să își actualizeze sistemul de operare de pe telefonul mobil sau să cumpere un nou smartphone.

Concret, orice iPhone care nu rulează iOS 9 sau mai nou sau orice telefon care nu rulează cel puțin Android 4.0.3 – cunoscut și sub numele de Ice Cream Sandwich – nu va mai putea deschide sau opera aplicația deținută de Facebook.

O măsură similară a fost luată în 2020 pentru dispozitive și mai vechi

Aceasta înseamnă că pe toate modelele de iPhone până la iPhone 4 nu va mai funcționa aplicația WhatsApp, deoarece aceste telefoane nu pot fi actualizate la iOS 9.

Pe de altă parte, iPhone 4S, iPhone 5, iPhone 5S, iPhone 6 și iPhone 6S, care au fost lansate înainte de iOS 9 și nu au fost actualizate până în prezent, vor avea nevoie de update al sistemul de operare pentru a rula aplicația de mesagerie.

Și telefoanele Android sunt afectate și vor pierde suportul pentru aplicația WhatsApp. Dintre acestea amintim Samsung Galaxy S2, HTC Desire și LG Optimus Black. Proprietarii de telefoane pot vedea ce versiune de software utilizează dispozitivul lor, verificând secțiunea de setări. Pentru utilizatorii de iPhone, acest lucru poate fi găsit în Setări> General> Actualizare software.

Cu toate acestea, majoritatea celor 2 miliarde de utilizatori ai aplicației WhatsApp din întreaga lume nu vor fi afectați de schimbare, deși „mica parte” a celor afectați va cuprinde probabil câteva milioane de oameni din întreaga lume.

O actualizare similară de la începutul anului 2020 a făcut ca WhatsApp să ia „decizia grea” de a bloca aplicația pentru alte telefoane și mai vechi care rulau IOS 8 sau mai vechi sau telefoane Android care utilizau o versiune mai veche decât 2.3.3 – cunoscută și sub denumirea de Gingerbread.

Telefoanele vor pierde suportul WhatsApp la 1 ianuarie 2021:

  • Apple iPhone 1-4
  • Samsung Galaxy S2
  • HTC Desire
  • LG Optimus Black
  • Motorola Droid Razr
  • Orice telefon cu Android lansat înainte de 2010

Telefoanele care vor trebui să fie actualizate cel puțin la iOS 9 sau Android OS 4.0.3:

  • Apple iPhone 4S
  • iPhone 5
  • iPhone 5S
  • iPhone 6
  • iPhone 6S
  • Samsung Galaxy S3 și mai nou
  • Samsung Galaxy Note
  • HTC Sensation
  • HTC Thunderbolt
  • LG Lucid
  • Motorola Droid 4
  • Sony Xperia Pro și mai nou