Lotul 2 al Autostrăzii 0 va fi finalizat în 2023. Sorin Grindeanu: Este un model de urmat
Sursă: CNAIR S.A.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vizitat șantierul lotului 2 al Autostrăzii A0, un segment de drum de 19 kilometri, iar veștile sunt foarte bune. Constructorul a dat asigurări că porțiunea de drum menționată va fi finalizată în august, anul acesta, deși avea drept termen iunie 2024.
Aflat marți în vizită pe lotul 2 al Autostrăzii A0, un segment de 19 kilometri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că, deși termenul de finalizare este iunie 2024, constructorul a precizat că va finaliza lucrările cu un an mai devreme.
„Am verificat astăzi lucrările pe șantierul Lotului 2 din A0 Nord (19 km) unde antreprenorul român are o mobilizare exemplară! Potrivit contractului semnat cu CNAIR, termenul de finalizare este luna iunie 2024.
Constructorul a precizat însă că va finaliza lucrările anul acesta în luna august, deci cu un an mai devreme”, a transmis marți ministrul Transporturilor.
Lucrările sunt avansate
Ministrul susține că sunt deja porțiuni din acest lot pe care s-a așternut asfalt, iar acum se montează parapete, și că se lucrează intens la noduri, în special la Nod DN1.
„Această mobilizare este un model de urmat și pentru ceilalți antreprenori, care alături de CNAIR, construiesc Inelul de Centură al Capitalei, un proiect mult așteptat atât de bucureșteni, cât și de toți românii care tranzitează zona proximă a Capitalei”, a adăugat Sorin Grindeanu.
Valoarea proiectului pe Lotul 2 din A0 este de aproximativ 832 de milioane de lei, iar sursa de finanțare este Programul de Transport.
În toamnă va fi licitație pentru Autostrada Timișoara – Moravița
Pe de altă parte, lucrările la drumul expres Oradea – Arad ar putea începe în același timp cu lucrările de la autostrada Timișoara – Moravița.
Grindeanu a vorbit, la finalul săptămânii trecute, despre lucrările care urmează să înceapă la autostrada Timişoara-Moraviţa, spre Serbia. Ministrul Transporturilor a explicat că acestea ar putea fi realizate în aceeaşi perioadă cu cele la drumul expres Oradea – Arad.
Studiul de fezabilitate pentru autostrada Timişoara-Moraviţa are o lună întârziere şi va fi gata în septembrie.
„E undeva cu o lună întârziat studiul de fezabilitate pe Timişoara-Moraviţa. Undeva în septembrie va fi finalizat, ceea ce înseamnă că în toamnă va putea fi lansat în licitaţie. E cel mai scurt traseu Gdansk-Salonic. Am avut o discuţie şi cu domnul Ilie Bolojan (n.red. preşedintele CJ Bihor) despre drumul expres Oradea-Arad.
Vor termina şi ei studiul de fezabilitate undeva în aceeaşi perioadă cu Timişoara-Moraviţa, astfel încât să fie lansată în această toamnă partea de execuţie de la Oradea la Moraviţa, sigur, separat”, a declarat Sorin Grindeanu.
Drumul meu prin presă începe undeva în în 1997, pe vremea când eram student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității Pitești, Am trecut pe rând pe la mai multe publicații locale din Pitești, am lucrat apoi la Mediafax, Sportul Românesc, Gazeta Sporturilor, ziarul Ring și Realitatea sportivă. Printre ele, timp de câțiva ani, am lucrat în televiziune, la Prima TV, ca reporter și producător.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





