Autostrada Sibiu-Pitești: Lotul 4 va fi deschis circulației în noiembrie. Loturile 2 și 3 sunt afectate de blocajul acordului de mediu
SURSA FOTO: Facebook, Cristian Pistol - Autostrada Sibiu-Pitești Lotul 4
Autostrada Sibiu-Pitești: Lotul 4 va fi deschis circulației în noiembrie. Loturile 2 și 3 sunt afectate de blocajul acordului de mediu. Lucrările pentru alunecarea de teren de pe centura Călimănești vor dura 24 de luni. Execuția va începe după trei luni de proiectare.
Autostrada Sibiu-Pitești: Lotul 4 va fi deschis circulației în noiembrie. Loturile 2 și 3 sunt afectate de blocajul acordului de mediu
Ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, a anunțat că lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești va fi deschis circulației luna viitoare, lucrările fiind finalizate în proporție de 99,22%. În schimb, pe loturile 2 și 3, constructorii lucrează la 45% din capacitatea șantierelor, din cauza blocajului privind acordul de mediu revizuit.
El a precizat că a vizitat șantierul lotului 4, care are o lungime de aproximativ 10 kilometri și asigură legătura dintre Curtea de Argeș și Tigveni. Potrivit lui, constructorul verifică în prezent sistemele de siguranță înainte de deschiderea circulației.
Popa a menționat că a inspectat și tunelul Momaia, cu o lungime de 1,35 de kilometri, unde sunt instalate aproximativ 2.500 de echipamente de siguranță, inclusiv camere și senzori. Acestea fac parte dintr-un sistem complex destinat asigurării condițiilor de circulație.
După deschiderea lotului 4, Ministerul Transporturilor își va concentra atenția asupra următoarelor tronsoane ale autostrăzii, loturile 2 și 3. Ministrul a explicat că lucrările pe aceste sectoare se desfășoară la aproximativ 45% din capacitatea șantierelor, din cauza blocajului privind acordul de mediu revizuit.
În acest context, Popa a anunțat că a stabilit o întâlnire pentru miercuri, la Ministerul Transporturilor, cu ministrul Mediului, Natalia Intotero, pentru a discuta despre deblocarea procedurilor. La discuții vor participa și echipele tehnice ale celor două ministere, care urmează să stabilească măsurile necesare pentru soluționarea situației.
Ministrul Transporturilor a subliniat că este necesară accelerarea execuției lucrărilor, astfel încât proiectul autostrăzii Sibiu-Pitești să avanseze într-un ritm susținut.
„Am vizitat stadiul lucrărilor pe şantierul de pe Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Piteşti. Acest lot are aproximativ 10 km, face legătura dintre Curtea de Argeş şi Ticveni. Lucrările sunt aproape de 100%, mai exact 99,22%, stadiul fizic de execuţie.. O să fie dat în circulaţie luna viitoare.
Am fost şi în tunelul Momoa, care are o distanţă de 1,35 de km, am văzut şi toate sistemele de siguranţă. Sunt undeva în jur de 2500 de sisteme de siguranţă, camere şi senzori. Este un sistem complex, care va asigura traficul pe toată perioada.
Lotul 3 care face legătura dintre Ticveni până la Boiţa, Ticveni-Cornetul şi Cornetul-Boiţa. Din păcate, pe aceste două loturi se lucrează pe 45% din capacitatea şantierului, din cauza acordului de mediu revizuit, care este blocat, nu s-a întâmplat nimic la Ministerul Mediului, dar din a doua zi de mandat am luat deja legătura cu noul ministru, cu doamna Intotero şi mâine am stabilit la Ministerul Transporturilor o întâlnire cu dumneaei pentru a discuta despre deblocarea acordului de mediu revizuit.
Mâine ne vom întâlni inclusiv cu echipele tehnice, atât de la Ministerul Transporturilor, cât şi de la Ministerul Mediului, pentru a stabili toate detaliile şi a debloca această situaţie privind acordul de mediu revizuit”, a subliniat oficialul român.
Lucrările pentru alunecarea de teren de pe centura Călimănești vor dura 24 de luni. Execuția va începe după trei luni de proiectare
Ministrul Transporturilor a precizat că nu poate avansa un termen exact, însă circulația pe lotul 4 al autostrăzii A1 Sibiu-Pitești va fi deschisă în luna noiembrie.
Popa a anunțat că a fost încheiat contractul de execuție pentru lucrările necesare remedierii alunecării de teren de la Călimănești, pe varianta ocolitoare a orașului. Potrivit lui, a fost emis ordinul de începere a proiectării și execuției lucrărilor.
Proiectul are o durată estimată de 24 de luni, având în vedere complexitatea intervenției, care presupune inclusiv realizarea unor stâlpi forați. Primele trei luni vor fi alocate pregătirii documentației necesare, iar următoarele 21 de luni vor fi dedicate execuției propriu-zise.
„Astăzi a fost dat ordinul de începere pentru proiectare şi execuţie. Va avea o durată de 24 de luni această lucrare, pentru că, din punct de vedere tehnic, este o lucrare complex. Vor exista nişte stâlpi foraţi şi va fi destul de complexă această lucrare şi automat va fi undeva la 24 de luni. 3 luni vom avea nevoie pentru documentele necesare, după care 21 de luni pentru execuţia efectivă”, a menţionat Popa.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.