EXCLUSIV. Ce provoacă cele mai multe efecte nocive asociate fumatului. Mihai Bundoi: Sursa tuturor bolilor asociate fumatului este fumul inhalat și mai puțin nicotina
SURSĂ FOTO: YouTube/HAI România - Mihai Bundoi, Head of Scientific and Medical Affairs la Philip Morris România
Fumul inhalat în timpul fumatului reprezintă principala sursă a substanțelor asociate bolilor provocate de țigările clasice, în timp ce nicotina are un rol distinct, a explicat Mihai Bundoi, Head of Scientific and Medical Affairs la Philip Morris România.
Ce provoacă cele mai multe efecte nocive asociate fumatului
Prezent în podcastul Doctorul Zilei, moderat de Radu Preda și realizat pe canalul de YouTube „HAI România!”, specialistul a vorbit despre efectele fumatului, cercetările privind alternativele fără fum și măsurile de prevenire a accesului minorilor la produsele din tutun și nicotină.
Discuția a urmărit să explice diferențele dintre efectele asociate fumului rezultat din ardere și cele ale nicotinei, precum și motivele pentru care companiile din industria tutunului desfășoară cercetări în domeniul științific și medical.
Radu Preda a abordat subiectul pornind de la existența departamentului Scientific and Medical Affairs în cadrul Philip Morris, o companie importantă producătoare de țigarete și produse din tutun, întrebând care sunt motivele preocupării acesteia pentru domeniul medical.
„De ce are Philip Morris, o mare companie producătoare de țigarete și produse din tutun, un astfel de departament, scientific and medical affairs. De unde această preocupare în zona medicală?”, a întrebat Radu Preda.
Mihai Bundoi a explicat că fumatul reprezintă unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru bolile netransmisibile. Potrivit specialistului, Philip Morris a luat, în urmă cu mulți ani, decizia de a renunța la producția de țigarete clasice și de a cerceta alternative care să nu presupună inhalarea fumului rezultat din arderea tutunului.
Reprezentantul companiei a susținut că fumul inhalat este principala sursă a efectelor nocive asociate fumatului, în timp ce nicotina are un rol diferit în acest proces. El a făcut referire la informațiile pe care le-a prezentat ca fiind confirmate de organismele medicale internaționale, potrivit cărora fumul reprezintă sursa bolilor asociate fumatului, nu nicotina în sine.
Fumul rezultat din ardere conține mii de substanțe
Specialistul a explicat că inhalarea acestui amestec de substanțe reprezintă elementul central al riscurilor asociate fumatului. Din această perspectivă, cercetările privind alternativele fără fum urmăresc să stabilească ce se întâmplă atunci când inhalarea fumului este separată de administrarea nicotinei.
Mihai Bundoi a arătat că această direcție de cercetare vizează identificarea efectelor directe și indirecte pe care eliminarea fumului le-ar putea avea asupra stării de sănătate a fumătorilor adulți.
„Fumatul reprezintă probabil cel mai redutabil factor de risc din așa-numitele boli netransmisibile, drept pentru care compania Philly Morris a luat cu foarte mulți ani în urmă decizia de a renunța la producția de țigarete clasice. Astăzi se știe și este confirmat de către organismele medicale internaționale că, fără excepție, sursa tuturor bolilor asociate fumatului este fumul inhalat și mai puțin nicotina, sau poate chiar deloc nicotina.
Practic, produsul de ardere este fumul. Odată inhalat, prin conținutul lui, care după unii autorii ar fi de șase mii, după alți autorii șapte-opti mii de substanțe, deci prin conținutul în aceste substanțe, este de fapt sursa tuturor bolilor asociate fumatului. În felul ăsta s-a evidențiat, dacă vreți să zic așa, necesitatea de a cerceta cum putem separa inhalarea de fum de administrarea de nicotină și ce efecte directe sau indirecte ar putea avea procesul ăsta de separare asupra îmbunătățirii statusului fumătorilor adulți. Pentru că vreau să-ți specific de la început că aceste produse sau acest gen de produse, produsele fără fum, sunt destinate strict adulților care, dintr-un motiv sau altul, continuă să fumeze”, a spus Mihai Bundoi.
România are un cadru legislativ complex pentru protejarea minorilor
În cadrul discuției, Mihai Bundoi a abordat și măsurile de prevenire a accesului copiilor și tinerilor sub 18 ani la produsele din tutun și nicotină. Reprezentantul Philip Morris România a descris legislația românească drept una dintre cele mai stricte și mai complexe în ceea ce privește împiedicarea accesului minorilor la aceste produse.
El a precizat că firma are, la rândul său, o politică strictă în această privință și a prezentat campania națională Zero Compromisuri, lansată la începutul verii.
Campania urmărește informarea, conștientizarea și prevenirea accesului copiilor și tinerilor la produsele din tutun și nicotină. Potrivit lui Bundoi, inițiativa este una complexă și se desfășoară în cooperare cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Asociația Municipiilor din România și HORA, organizația care reprezintă sectorul hotelurilor și restaurantelor.
Prin această inițiativă, compania urmărește să contribuie la prevenirea accesului minorilor la produsele respective și să susțină aplicarea cadrului legislativ existent.
„România, să știți, este una dintre țările cu cele mai dure și mai complexe legislații în ceea ce privește prevenirea sau împiedicarea accesului copiilor și a tinerilor sub 18 ani la genul acesta de produse. Mai mult decât atât, compania noastră are o politică foarte strictă în ceea ce înseamnă accesul tinerilor și a copiilor la genul acesta de produse. Chiar nu scap ocazia, ca să zic așa, să menționez că la începutul verii am lansat o campanie națională, se numește Zero Compromisuri. Este o campanie națională de informare și de conștientizare și de prevenire a accesului tinerilor și a copiilor la genul ăsta de produse. Este o campanie extrem de complexă, desfășurată în cooperare cu ANPC, cu Asociaţia Municipiilor din România și respectiv cu HORA, Organizația Hotelierilor și a Restaurantelor”, a mai spus Mihai Bundoi.
Campania Zero Compromisuri vizează cumpărarea și consumul produselor cu nicotină
Radu Preda a cerut clarificări cu privire la obiectivele concrete ale campaniei, iar Mihai Bundoi a explicat că aceasta urmărește prevenirea și interzicerea accesului minorilor la orice tip de produs care conține nicotină sau provine din tutun.
Discuția a vizat și sensul termenului de acces, moderatorul întrebând dacă prevenția se referă exclusiv la cumpărarea produselor sau include și situațiile în care un minor aduce un produs de acasă și îl consumă într-un spațiu precum terasa unui restaurant.
Reprezentantul Philip Morris România a precizat că inițiativa include atât accesul și cumpărarea, cât și consumul produselor respective.
„Prevenirea și interzicerea accesului minorilor și a copiilor la orice tip de produs cu nicotina sau din tutun. (…) Acces, cumpărare, consum și așa mai departe. Deci este o campanie de prevenire și de educare la nivel populațional. Ea vine să sprijine, așa cum spuneam, cadrul acesta legislativ extrem de complex pe care îl are România și foarte bine fundamentat. Este un cadru legislativ care este 100% compliant cu legislația internațională și europeană”, a subliniat Mihai Bundoi.
Întreaga ediție a podcastului poate fi urmărită aici.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.