Liviu Dragnea, eliberat condiționat din închisoare?

Comisia de liberare condiţionată de la Penitenciarul Rahova a dat, săptămâna trecută, aviz favorabil pentru ieşirea din detenţie mai devreme a lui Liviu Dragnea. Conform informațiilor transmse de avocatul Flavia Teodosiu, sunt îndeplinite toate condiţiile legale.

Totuși, decizia instanţei va putea fi contestată iar o eventuală decizie de eliberare nu este executorie.

A dat în judecată Penitenciarul Rahova

Totodată, Judecătoria Sectorului 5 a admis vinerea trecută o contestaţie depusă de Liviu Dragnea şi a obligat Penitenciarul Rahova să îi recunoască fostului șef PSD şi zilele de muncă ce ar fi putut fi prestate în închisoare.

În acest context, fostul șef PSD a dat în judecată Penitenciarul Rahova, susţinând că ar fi pierdut aproape 50 de zile de libertate din pricina faptului că nu i s-a mai permis să muncească în spatele gratiilor.

Cererea lansată de fostul șef PSD

Mai precis, Dragnea a cerut să îi fie recunoscute şi zilele de muncă pe care nu le-a prestat efectiv, dar care pot fi luate în considerare la calcularea fracţiei de 2/3 din pedeapsă atunci când se va discuta cererea de eliberare condiţionată.

Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Fostul șef PSD a avut mai multe conflicte cu cei din conducerea Penitenciarului Rahova, unde execută pedeapsa, intentând mai multe procese, pe motiv că nu este lăsat să muncească în atelierul auto al închisorii.

Conducerea penitenciarului i-a retras dreptul la muncă, după ce Liviua Dragnea a acordat un interviu online jurnalistei Realitatea Plus, Anca Alexandrescu. Trebuie menționat că, înainte de a fi jurnalista, aceasta îi era consilieră.

Sursă foto: INQUAM Photos, Bogdan Dănescu