Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a fost aleasă, luni, în funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Bucureşti. Ea a vorbit despre planurile social-democraţilor pentru alegerile locale din Capitală din 2020, dar a prezentat şi o parte din realizările pe care ea şi primarii de sector PSD le-au avut până acum.

„Am obținut un scor bun și dorim să îl reedităm. Avem parte de o opoziție distructivă, care nu construiește nimic, nu lasă nimic în urmă, ci doar fake-news-uri și etichete false.

Nu doresc să primesc lecții de la oameni care au condus orașe cu 20-30.000 sau 150.000 de oameni, pentru că noi administrăm un oraş cu 4 milioane de locuitori. Primim exemple, sunt binevenite. Şi chiar lecţii, dar de la primarul Parisului, primarul Londrei, primarul din Praga, din Viena, nu de la primarii respectivelor localităţi care au 100 de străzi. Noi avem peste 5.000 de străzi.

Medicii nu mai pleacă. Stânga i-a ajutat pe medici să rămână în Capitală. Guvernul le-a mărit salariile, noi le-am cumpărat locuințe. Mandatul meu de președinte interimar al PSD București a însemnat și înseamnă un succes administrativ”, a declarat Firea.

Critici la adresa lui Liviu Dragnea: Adversarii noştri nu sunt în PSD!

La evenimentul de luni a luat cuvântul şi Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD. El a lansat un atac voalat la adresa lui Liviu Dragnea şi a Vioricăi Dăncilă, foştii lideri ai partidului care s-au temut de ascensiunea Gabrielei Firea în PSD.

„Vă fac o mărturisire, partidul nu a sprijinit PSD Bucureşti pe măsura aportului pe care l-a avut Firea. Partidul putea şi trebuia să o sprijine pe Firea ca primar general. Cei care au condus acest partid puteau face mai mult pentru Bucureşti. A fost o temere a fostei conducere PSD faţă de primarul general. Este al doilea cel mai votat om din România. Acest lucru trebuie recunoscut, este membrul de partid cel mai votat. Ăsta e motivul pentru care au încercat să-ţi tragă frâna de mână şi s-au temut de ascensiunea ta.

PSD trebuie să recunoască valoarea Gabrielei Firea, să strângă rândurile în jurul ei, pentru că în Bucureşti se va da bătălia decisivă. Nu voi tolera, atâta timp cât sunt preşedinte al acestui partid, nicio acţiune din interiorul partidului care să submineze sau să slăbească poziţia candidaţilor noştri, a primarilor noştri, a liderilor noştri. A-i slăbi şi a-i submina pe ei înseamnă să slăbeşti şi să subminezi partidul în ansamblu. Adversarii noştri nu sunt în PSD, ci în afară!”, a declarat Marcel Ciolacu.


Te-ar putea interesa și: