Sorin Grindeanu, sprijin pentru Daniel Băluță și mulțumiri pentru Gabriela Firea: Transferul de ștafetă de azi e un gest politic de forță
Sorin Grindeanu și-a reafirmat sprijinul pentru Daniel Băluță la conducerea Capitalei, în cadrul Conferinței Extraordinare de alegeri a PSD București.
Acolo, președintele PSD a transmis că Bucureștiul are nevoie de un administrator eficient și nu de lideri „adormiți” sau de personaje spectaculoase – „cowboy”, cum i-a numit Grindeanu. Social-democratul a subliniat că rezultatele concrete ar trebui să primeze în această campanie electorală, nu discursurile politice.
Joi, 13 noiembrie, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a participat la Conferința Extraordinară de alegeri a PSD București și a reiterat sprijinul total al organizației pentru Daniel Băluță, despre care a afirmat că ar reprezenta opțiunea corectă pentru Primăria Capitalei.
Grindeanu a transmis că îi mulțumește Gabrielei Firea pentru activitatea de zece ani în fruntea organizației, apreciind că, în opinia lui, aceasta a demonstrat loialitate, spirit de echipă și disponibilitatea de a face sacrificii personale pentru partid.
El a interpretat transferul de ștafetă către Băluță ca pe un gest politic puternic, menit să arate unitatea PSD București în jurul candidatului.
„În primul rând, vreau să îi mulțumesc doamnei Gabriela Firea pentru toată munca pe care a pus-o în slujba organizației timp de 10 ani.
Îți mulțumesc Gabi și voi ține minte întotdeauna că ești un om de echipă, un om loial și un om care a trecut întotdeauna peste orgolii și a fost dispus să facă sacrificii personale dureroase pentru acest partid.
Transferul de ștafetă pe care îl faceți astăzi reprezintă un gest politic de forță, prin care dăm un semnal clar că toată organizația PSD București este în spatele lui Daniel.
Este adevărat, în aceste alegeri este vorba despre oameni și nu despre partide, dar vreau ca Daniel să aibă toate instrumentele necesare pentru a câștiga.”, a afirmat Sorin Grindeanu în discursul său.
Grindeanu: Fără „tătici adormiți”, „cowboy” și vedete de televiziune. Bucureștiul are nevoie de un administrator eficient
Liderul social-democrat a insistat că, în actuala competiție electorală, contează oamenii și rezultatele lor, afirmând că este important ca Daniel Băluță să dispună de toate instrumentele necesare pentru a câștiga. Potrivit lui Grindeanu, Băluță ar fi singurul candidat care nu se bazează pe „povești”, ci pe rezultatele sale din Sectorul 4.
El a criticat alți competitori, afirmând că Bucureștiul nu ar avea nevoie nici de „tătici adormiți”, nici de „cowboy”, nici de vedete de televiziune, ci de un manager competent, capabil să înțeleagă și să rezolve problemele orașului.
În sprijinul candidaturii lui Băluță, Grindeanu a declarat că acesta ar fi atras deja 5 miliarde de euro fonduri europene în Sectorul 4, evidențiind că rezultatele îl recomandă, nu promisiunile.
El a subliniat că alți candidați nu ar fi livrat proiecte majore precum spitale, stații de metrou sau unități de învățământ, în timp ce Băluță ar fi reușit să facă acest lucru în sectorul pe care îl conduce în prezent
În final, liderul PSD a precizat că ar considera necesar ca această campanie să fie axată „99% pe candidați și rezultate și doar 1% pe politică”, argumentând că bucureștenii ar fi deja sătui de discursuri sterile și ar aștepta soluții reale pentru viața de zi cu zi.
Grindeanu a criticat strategiile contracandidaților care, în opinia lui, ar încerca să compenseze lipsa realizărilor prin atacuri politice, subliniind că electoratul dorește mai degrabă eficiență administrativă decât scandaluri.
„Cred cu tărie că Daniel Băluță va fi viitorul primar al Capitalei dintr-un motiv foarte simplu: este singurul candidat care nu spune povești, ci arată ce a făcut deja.
Bucureștiul nu are nevoie nici de „tătici adormiți”, nici de „cowboy” și nici de vedete de televiziune. Bucureștiul are nevoie de un administrator eficient, un manager care înțelege problemele orașului și care are soluții concrete.
Daniel Băluță a atras deja 5 miliarde de euro fonduri europene în sectorul 4. El nu promite, ci a făcut deja. Și va face în tot Bucureștiul dacă va obține votul oamenilor.
Niciunul dintre candidați nu a construit spitale pentru bucureșteni. Niciunul dintre candidați nu a construit o stație de metrou pentru bucureșteni. Niciunul dintre candidați nu a construit atâtea școli și grădinițe.
Asta înseamnă garanția că putem avea un București care să funcționeze zi de zi, dincolo de campaniile electorale. De aceea, cred că este corect ca această campanie să fie 99% despre candidați și rezultate și doar 1% despre partide și politică. Așa se prezintă și Daniel.
Am văzut că cei care nu au cu ce să iasă în față încearcă să vorbească despre politică și vin cu tot felul de scenarii și atacuri la adresa celorlalți. Eu nu cred că asta este cheia succesului. Bucureștenii s-au săturat de politică și vor să vadă că e cineva care se gândește și la ei, nu doar la funcțiile politice”, a încheiat Sorin Grindeanu.