Litoralul, acaparat ilegal în 25 de ani: Buzoianu confirmă peste 1.000 de imobile trecute în privat. „Scenariul unui film din vestul sălbatic”
Diana Buzoianu- SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a aprobat raportul oficial care documentează abuzurile și ilegalitățile comise pe litoral în ultimele două decenii și jumătate. Documentul arată că, prin decizii locale nelegale și complicitatea autorităților, suprafețe întregi ce trebuiau să rămână în proprietatea publică a statului au fost trecute în proprietate privată și ocupate de peste 4.000 de construcții.
Raportul care arată proporțiile dezastrului urbanistic de pe coastă
Documentul, aprobat acum de ministrul Mediului, arată că peste 1.000 de imobile din zona costieră au intrat în proprietate privată prin manevre administrative ilegale, iar pe ele au fost ridicate mii de clădiri. Buzoianu arată dimensiunea fenomenului: peste 4.000 de construcții au apărut pe terenuri care ar fi trebuit să rămână în administrarea statului.
Timp de un sfert de secol, „prin complicitatea autorităților”, zone întregi din litoral au fost transferate în mod nelegal către persoane fizice sau juridice, iar ulterior vândute sau dezvoltate imobiliar.
În total, au fost inventariate 2.131 de imobile în zonele costiere, dintre care 1.033 sunt în prezent în proprietate privată. Aici au fost ridicate peste 4.000 de construcții, care variază de la case de vacanță la blocuri și hoteluri.
Referindu-se la începutul investigațiilor, Buzoianu reamintește:
„În 2022, în urma unui scandal uriaș național prin care s-a scos la iveală un caz de corupție prin care ajunsese o parte din faleză în proprietate privată, s-a creat prin ordinul premierului un grup interministerial”.
Un raport ținut la sertar timp de trei ani
Deși Ministerul Mediului coordona grupul interministerial, raportul nu a avansat deloc timp de trei ani. Buzoianu explică faptul că recent a schimbat persoana responsabilă de grupul de lucru, iar ritmul s-a accelerat: în numai o lună au fost organizate trei ședințe extraordinare și au fost verificate mii de documente.
Metoda folosită de administrațiile locale a fost simplă, dar ilegală. Primăriile au emis hotărâri de Consiliu Local prin care declarau că anumite terenuri aparțineau orașului, nu statului. Ulterior, aceste suprafețe au fost transferate în proprietatea privată a primăriilor și vândute dezvoltatorilor.
Deși era nevoie de o hotărâre de Guvern pentru un astfel de transfer, administrațiile locale au ignorat procedurile.
Ministrul Mediului explică mecanismul:
„Toate aceste transferuri s-au făcut pur și simplu în baza unor hotărâri ale consiliilor locale. Au stabilit de pe o zi pe alta că acele terenuri nu erau proprietate publică a statului, ci ale primăriilor respective”.
Ce urmează: procese, revendicări și o nouă lege a plajelor
Apele Române au început deja să depună acțiuni în instanță pentru recuperarea terenurilor. Ministerul anunță că trebuie demarat urgent procesul de delimitare a domeniului public în zona costieră, pentru identificarea exactă a falezei și a liniei plajei.
Pentru toate imobilele aflate azi în proprietate privată și identificate ca fiind preluate ilegal, statul va solicita reconstituirea dreptului de proprietate în instanță.
Diana Buzoianu a anunțat și constituirea unui grup de lucru dedicat modificării legislației plajelor, astfel încât normele viitoare să țină cont de situațiile scoase la iveală și să permită corectarea abuzurilor existente.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




