Lira turcească s-a prăbușit la doar o zi după ce Erdogan a câștigat alegerile prezidențiale

Lira turcească s-a prăbușit la doar o zi după ce Erdogan a câștigat alegerile prezidențiale

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Leonard Bădilă la 29 mai 2023, 15:20

Presa internațională relatează că lira turcească a atins luni, 29 mai, un nivel minim record în raport cu dolarul american. Această evoluție a fost înregistrată la doar o zi după ce după ce președintele Recep Tayyip Erdogan și-a asigurat victoria în alegerile prezidențiale.

Mai precis, lira turcească a slăbit până la 20,077 pentru un dolar, depășind precedentul nivel minim atins vineri. Lira s-a prăbușit cu peste 7% de la începutul anului și a pierdut peste 90% din valoarea sa în ultimul deceniu, economia din Turcia fiind lovită de crize și de inflație, potrivit informațiilor publicate de reuters.com

Recep Tayyip Erdogan a câștigat alegerile în ciuda îndelungatelor turbulențe economice

Sursa menționată notează că autoritățile turcești și-au asumat un rol din ce în ce mai activ pe piețele valutare, după criza valutară din 2021, în timp ce rezervele valutare și de aur s-au diminuat.

„În opinia noastră, cea mai mare provocare a lui Erdogan este economia Turciei. Victoria sa vine pe fondul unor dezechilibre economice periculoase, modelul său economic dovedindu-se din ce în ce mai nesustenabil”, a declarat analistul Roger Mark.

Amintim că Recep Tayyip Erdogan a câștigat alegerile în ciuda îndelungatelor turbulențe economice pe care Turcia le-a traversat și a criticilor apărute în urma cutremurelor devastatoare de la începutul anului.

Recep Tayyip Erdogan a fost felicitat de marii lideri ai lumii pentru victoria sa

Recep Tayyip Erdogan şi-a revendicat victoria în turul doi al alegerilor prezidenţiale din Turcia. Potrivit preşedintelui Consiliului Suprem Electoral truc (YSK), Ahmet Yener, Recep Yayyip Erdogan a obţinut 52,1% din voturi, iar adversarul său Kemal Kiliçdaroglu 47,9%.

„Naţiunea noastră ne-a încredinţat responsabilitatea de a guverna pentru următorii cinci ani. Ne vom respecta promisiunile făcute poporului. Aceste alegeri au demonstrat că nimeni nu poate ataca realizările acestei ţări”, le-a spus Recep Tayyip Erdogan simpatizanţilor săi în timp ce se afla pe plafonul unui autobuz din faţa reşedinţei sale, relatează agenția de presă AFP.

Recep Tayyip Erdogan a fost deja felicitat pentru victoria sa de către președintele Camerei Deputaților din România, Marcel Ciolacu, premierul Ungariei, Viktor Orban, și Emirul Qatarului, Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani.

„Turcia rămâne unul dintre cei mai importanți parteneri strategici ai României! Realegerea președintelui Recep Tayyip Erdogan oferă garanția dezvoltării în continuare a Parteneriatul nostru Strategic, în cadrul NATO. Menținerea securității la Marea Neagră este vitală în acest context geo-strategic tensionat.

Mai mult, Turcia este unul dintre partenerii comerciali tradiționali ai României și mizăm pe stimularea relațiilor economice și în viitor. Firmele turcești prezente în România au o contribuție importantă, inclusiv în domeniul infrastructurii de transport, componentă esențială pentru dezvoltarea economiilor noastre”, a scris, duminică, Marcel Ciolacu pe contul său de Facebook.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.